Kofi Annan: Eşecul reuniunii de la Geneva privind Siria ar putea face ”ireversibilă” spirala violenţei

Eşecul reuniunii de sâmbătă de la Geneva a Grupului de acţiune privind Siria ar putea face ”ireversibilă” spirala violenţei din Siria, care afundă pe zi ce trece ţara într-un război civil, a avertizat emisarul special al ONU şi al Ligii Arabe Kofi Annan, relatează sâmbătă AFP, citată de Agerpres.

”Dacă toţi participanţii la reuniune sunt gata să acţioneze, noi vom putea eradica acest val de violenţă şi vom putea s-o luăm pe calea păcii”, a declarat Annan în ediţia de sâmbătă a cotidianului elveţian Le Temp.

În caz de eşec al negocierilor, care-i reunesc pentru prima dată pe şefii diplomaţiilor din cele cinci ţări cu statut de membru permanent în Consiliul de Securitate al ONU /SUA, China, Rusia, Franţa, Marea Britanie/, ”această spirală nefastă va continua şi va putea deveni în curând ireversibilă”.”Este timpul pentru toţi cei care au o influenţă asupra părţilor şi asupra tuturor celor care-şi asumă o responsabilitate faţă de pacea şi securitatea internaţională să acţioneze pozitiv pentru pace”, a afirmat Kofi Annan.

Obiectivele Grupului de acţiune privind Siria sunt ”de a identifica etapele şi măsurile pentru a asigura aplicarea completă a planului în şase puncte şi a rezoluţiilor 2042 şi 2043 ale Consiliului de Securitate, inclusiv încetarea imediată a violenţelor sub orice formă”, declara anterior emisarul ONU .

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.