Kovesi, acuzată că a-ntors-o din condei

Kovesi este acuzată că ar fi întors-o din condei, în cazul deciziei sale de a nu se prezenta în fața comisiei parlamentare. Inspecția Judiciară a spus, luni, la ÎCCJ, unde se judecă recursul la decizia procurorilor CSM potrivit căreia Kovesi nu a săvârșit abatere disciplinară când nu s-a prezentat la comisia parlamentară, că fosta șefă DNA era obligată să onoreze invitația, deoarece se afla într-o funcție publică.

Kovesi a pus virgule între propoziții în care erau raporturi de legătură

„Se pronunță decizia 611 a CCR în care CCR analizează practica sa anterioară hotărârii 411 și constată un conflict între Parlamentul României și Ministerul Public în ceea ce privește poziția lui Kovesi de a nu se prezenta în fața comisiei de anchetă. Dispune că Laura Codruța Kovesi este obligată să se prezinte la comisia de anchetă și să prezinte documente. Kovesi a pus virgule între propoziții în care erau raporturi de legătură, a spus că nu există fapte pentru a justifica lipsa sa din fața comisie de anchetă. (…) Toată corespondența cu comisia o poartă pe adrese cu antet și ștampilă DNA. Ce denotă asta? Că așa a primit invitația în calitatea de procuror-șef și a răspuns ca procuror-șef”, a spus reprezentantul Inspecției Judiciare, în fața instanței de la ÎCCJ.

Potrivit reprezentantului Inspecției, decizia CCR nr. 611 din 3 noiembrie 2017 explică faptul că persoanele care ocupă funcții publice trebuie să se prezinte în fața Comisiei.

„A interpreta o decizie CCR în fel și chip, a pune virgule în dispozitiv unde ne convine nu înseamnă decât o ignorare a profesiei de magistrat, a da un semnal negativ în societate”, mai arată sursa citată.

Nu am regăsit obligația de a mă prezenta singura.

La rândul său, fosta șefă DNA, Laura Codruța Kovesi, a spus magistraților de la instanța supremă că a respectat decizia Curții Constituționale și că a răspuns la toate solicitările comisiei de anchetă.

„Dacă nu au fost apreciate răspunsurile, nu înseamnă că nu am răspuns. La articolul 99, litera s – observăm ca obligație alternativă. Este pentru prima dată când se referă la o persoană fizică o decizie. Nu am regăsit obligația de a mă prezenta singura. Se prevede obligație alternativă. Dacă CCR mă obliga să mă duc la Parlament, de ce nu a stabilit clar? (…) Avem și decizia 411, în care CCR statuează că persoana care nu e subordonată Parlamentului să transmită în scris. Mie de ce nu mi se aplică? În 611 este alternativă obligația”, a spus Kovesi.

Meseria de magistrat nu se oprește la ora 16:00

În replică, Inspecția Judiciară a subliniat că efectele încălcării deciziei CCR „au afectat prestigiul și onoarea meseriei de magistrat”.
„Kovesi a fost chemată în calitate de persoană privată? La această întrebare a răspuns CCR. A fost citată pentru că exercita o funcție de demnitate publică. Nu se compară cu o persoană fizică. I s-au transmis invitațiile pentru a da explicații când era procuror general al României. Meseria de magistrat nu se oprește la ora 16:00 și începe la ora 8:00. Nu trebuie să te știe toată presa”, a mai spus reprezentantul IJ.

„Abaterea disciplinară a fost aceea că n-aș fi respectat decizia 611. Am respectat acea decizie pentru că am răspuns, decizia instituia obligații alternative pentru persoana fizică Laura Codruța Kovesi și am îndeplinit una din acele obligații alternative. Care era prevăzută și în considerente tot ca obligație alternativă”, a spus Laura Codruța Kovesi, la ieșirea din sediul ICCJ.

IJ se luptă cu CSM

Secţia pentru procurori a CSM a respins, în luna iulie 2018, cu majoritate de voturi acţiunea discipliară formulată de Inspecţia Judiciară pe numele Laurei Codruţa Kovesi, care a fost cercetată pentru refuzul de a se prezenta la comisia parlamentară. A existat şi o opinie separată în sensul admiterii acţiunii.

Inspecția Judiciară a atacat decizia la ICCJ.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. Femeia asta trebuie condamnată neapărat. Dacă nu o condamnă justiția să o condamne măcar Cotidianul. În țara asta trebuie să furăm tot. Furați, măi!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.