Kovesi, la Curtea de Apel Ploiești

La Curtea de Apel Ploiești este programat miercuri primul termen în procesul pe care Laura Codruța Kovesi l-a intentat Antena 3 și mai multor jurnaliști.

Update: Procesul a fost amânat. Codruţa Kovesi a fost prezentă în sala de judecată, fiind asistată de o avocată din Baroul Sibiu. La intrare în sediul instanței, Kovesi nu a făcut nicio declarație. Niciunul dintre angajaţii Antena 3 nu a fost prezent la proces, ei solicitând în scris, din motive legate de reprezentarea în faţa instanţei, amânarea procesului.

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a dispus, la data de 18 ianuarie, strămutarea procesului de la Curtea de Apel Pitești la Curtea de Apel Ploiești, după ce a admis o cerere formulată de Radu Tudor, Bianca Grigore, Răzvan Savaliuc, Mugur Ciuvică, Mihai Gâdea și SC Antena 3 SA.

Inițial, dosarul a fost însă înregistrat la Curtea de Apel București, dar pe 21 aprilie 2016, ÎCCJ a dispus strămutarea la Curtea de Apel Pitești, jurnaliștii de la Antena 3 motivând că cele două judecătoare care se ocupau de acest caz, Gabriela Manuela Rădulescu și Andreea Doris Tomescu, au dat dovadă de rea-credință, deoarece le-au respins mai multe probe.

Jurnaliștii de la Antena 3 au fost nemulțumiți și de judecătorii din completul de la Curtea de Apel Pitești, care au fost recuzați în mai multe rânduri de Răzvan Savaliuc. Acesta a cerut schimbarea judecătorilor deoarece i-au respins mai multe solicitări, printre care reaudierea fostului procuror Eugen Iacobescu sau amendarea Laurei Codruța Kovesi pentru că nu ar fi depus probe la dosar în susținerea acuzațiilor pe care le-a formulat.

În iunie 2014, Kovesi a dat în judecată Antena 3 și mai mulţi jurnaliștii după ce la „Sinteza zilei” din 19 iunie 2014 a fost acuzată că a mușamalizat ancheta în dosarul lui Bercea Mondial și Mircea Băsescu.

Pe 16 octombrie 2015, Tribunalul București a decis ca postul Antena 3, jurnaliștii Mihai Gâdea, Radu Tudor, Răzvan Savaliuc, Bianca Nae și analistul Mugur Ciuvică să plătească în solidar daune morale în valoare de 250.000. Procesul se află în faza de recurs.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.