L-au ”citit” pe Putin, dar sunt jucați pe degete de Netanyahu

În decurs de câteva zile, războiul din Gaza s-a transformat în cel de al treilea război din Liban, după lungul război încheiat în 2000 și cel din 2006. Așa caracterizează mai mulți comentatori israelieni loviturile cu rachete dintre Israel și Hezbollah și seria de atentate din care face parte și atacul cu pagere explozive din urmă cu o săptămână. Chiar și fără o escaladare suplimentara, putem vorbi despre un război, care a făcut deja 600 de victime în Liban și a dus la deplasarea internă a peste 90.000 de oameni. Mai mult decât cei 60.000 de israelieni care au fost mutați în regiunile centrale ale țării, după lovitirile cu rachete ale Hezbollah începute în toamna anului trecut – revenirea acestor israelieni la casele lor este obiectivul oficial al războiului, specificat de premierul Benjamin Netanyahu.

Statele Unite s-au implicat pentru a ajuta la atingerea acestui obiectiv, mediind între Hezbollah și guvernul israelian. Cu asta a fost însărcinat un afacerist americano-israelian devenit consilier al presedintelui Biden pentru investiții și energie – Amos Hochstein – care a îndeplinit serviciul militar în forțele armate israeliene. Dar Hochstein nu discută direct cu liderii Hezbollah, care este delcarată organizație teroristă în SUA, ci folosește ca intermediari politicieni șiiți din Liban. Potrivit The Spectator, mesajul transmis de Hochstein este că SUA nu vor putea să țină în frâu Israelul, dacă se va ajunge la un război de amploare. Consilierul președintelui Biden încearcă să convingă conducerea Hezbollah să se retragă până la raul Litani, la 25-30 de km la nord de granița dintre cele două state, așa cum solicita rezoluția ONU din 2006 care a pus capăt războiului de atunci. Analizele presei americane și israeliene de limbă engleză sunt sceptice ca grupărea șiită va accepta o asemenea ”umilință”.

Loviturile israeliene ar fi dus la pierderea a jumătate din arsenalul de rachete cu rază lungă ale Hezbollah, scrie presa israeliană. Și președintele iranian a lăsat să se înțeleaga că respectă forța miltară a Israelului, declarând la ONU: ”Nu vrem să ne luptăm, nu vrem război”. Iar la aceasta se adaugă și pierderile umane, în timpul ultimelor atentate. Însă atentatele au creat și un avantaj pentru gruparea pro-iraniană: opinia publică din Liban nu susținea agresiunile Hezbollah în nordul Israelului, dar, după atentatul cu pagere, acest sentiment s-a schimbat, împotriva vecinilor de la sud. ”Israelienii ar trebui să se uite la imaginile cu pagerele care explodează cu repulsie și frică, nu cu bucurie”, arată un articol publicat de Haaretz.

Hezbollah nu va fi înfrântă și nici nu va ceda teritoriile din sudul Libanului. Profesrul John J. Mearsheimer a declarat de nenumărate ori că înfrângerea Hamas și a Hezbollah este o sarcină cvasiimposibilă pentru statul Israel – sunt grupări de militanți, nu state națiune, nu dețin infanterie, tancuri și aviație, iar războiul împotriva lor nu poate fi unul clasic și nici victoria nu poate avea o definiție clasică. Având în vedere evoluția de până acum a conflictului, un scenariu probabil este ca violențele să continue, inclusiv cu o ripostă ineficientă a Hezbollah, după care să urmeze o perioadă de calm, cu Israelul într-o poziție clară de superioaritate.

 

Însă evoluția conflictului depinde în mare măsură de premierul Benjamin Netanyahu. ”Se crede omul providențial pentru Israel, un Churchill al țării sale care înțelege amenințările mai bine decât oricine și omul chemat s asigure supraviețuirea țării. Netanyahu a subliniat mereu că înarmarea nucleară a Iranului este o amenințare existențială. Cum Iranul este aproape de a dobândi arma nucleară, unii critici ai lui Netanyahu– și unii dintre prieteni – cred că acesta face planuri pentru a ataca Iranul și a atrage SUA în războiul cu Iranul. Acum își aranjează piesele pe tabla de sah. A deschis un teatru de război în nord. Apoi vrea să umliească Hezbollahul pentru a mușca momeala și a ataca masiv Israelul, suficient cât Netanyahu să-i atace pe susținătorii iranieni. În final, urmează apelul ca SUA să susțină Israelul într-un război pentru supreviețuire care va cuprinde Orientul Mijlociu. Un articol publicat de NBC arată că președintele Biden și-a exprimat, în conversații private, îngrijorarea privind planurile lui Netanyahu. Israelul ar putea câștiga un asemenea război, însă cu un cost înrozitor pentru el însuși și pentru inamici”, scrie The Spectator.

Suprinzător în relatarile despre frământarile și acțiunile Washingtonului privind situația din Liban și Gaza este că liderii americani sunt derutați de pașii premierului Netanyahu. Un articol publicat de Haaretz pune următoarea intrebare: ”Este limpede că SUA nu vor reuși încheieea unui acord în Gaza până la finalul mandatului lui Joe Biden. Cum se poate ca o echipă din administrația SUA care a descifrat atât de bine planurile lui Putin cu Ucraina să fie atat de ușor manipulată de Netanyahu?”

 

O parte dintr-un posibil răspuns la această întrebare vine de la Comisia pentru Strategia Națională de Apărare din Congresul SUA. Comisia a solicitat unui colectiv coordonat de RAND Corporation să întomească un raport privind strategia de apărare a SUA și direcțiile sale viitoare. Pe 12 septembrie, liderul republicanilor din Senatul SUA, Mitch McConnell, a lăudat raportul cu pricina. Raportul arată că actualele cheltuiei pentru apărare ale SUA, de 3% din PIB (mai mari în cifre absolute decât ale tuturor marilor rivali și ale aliaților luate la un loc) sunt total insuficiente, sugerând că ele trebuie să ajungă la nivelul proventual al celtuielilor din timpul războiului din Vietnam, adică între 5% și 17% din PIB, ”având în vedere magnitudinea amenințării, riscul de instalbilitate strategică și escaladare si necesitatea prezenței globale a SUA”. ”SUA trebuie să se implice global prin prezență – militară, diplomatică și economică – pentru a menține stabilitatea și influența în întreaga lume”, mai arată raportul. Așadar, ”prezență” și ”influență”, nu imperiu – un statut de care republica americană fuge din momentul în care l-a moștenit de la fostul imperiu britanic.

SUA ”trebuie să continue sa investească în întărirea aliaților și integrarea militară (și economică, diplomatică și industrială” a acțiunilor noastre cu acțiunile lor”, mai arată raportul. Privind această strategie în lumina ”influenței” și ”prezenței” SUA de mai sus, precum și în contextul dezindustrializării Europei (ca efect al unui război în care statele UE au fost implicate de către SUA) există posibilitatea ca UE să devină un ”pavilion de complezență” al NATO și al Washingtonului.

Raportul RAND a fost redactat de un colectiv condus de o fostă membră a Congresului SUA – Jane Harman. În 2006, când era reprezentantă în Congres, Harman a fost înregistrată promițând unui spion israelian că va face lobby pe lângă procurorii federali în favoarea a doi oficiali din cea mai puternică organizație israeliană de lobby din America – American Israel Public Affairs Committee. În schimb, Harman urma să fie numită (prin lobby israelian pe lângă Nancy Pelosi) în fruntea Comisiei pentru Serviciile Secrete din Camera Reprezentanților. Înregistrarea aceasta ar fi putut însemna pedeaspa cu închisoarea sau măcar eliminarea din orice funcție publică într-o țară democratică. Însă Harman, soția defunctului miliardar care a creat compania Harman-Cardon, a fost numită consilier extern al CIA, în ciuda unor conflicte de interese evidente.

Alegerile prezidențiale din SUA nu vor schimba nimic în politica externă a SUA, indiferent de rezultat, spune profesorul John Mearsheimer, un motiv fiind acela că aceste alegeri nu vor modifica cu nimic influența lobbyului israelian. Singura diferență a politicii externe între candidații Harris si Trump poate viza Ucraina, nu Israelul. Avdiivka, Pokrovsk și Bahmut pot trece oricând pe o poziție secundară în raport cu orice kibuț israelian aflat în bătaia focului ”axei de rezistență” a Iranului. Și astfel, directorul CIA Wiliam Burns, prezentat ca omul care l-a ”citit” atât de bine pe Vladimir Putin, și l-a împins în ”mlaștina” din Ucraina, alături de echipa de la Casa Albă care tratează superior și cu nonșalanță avertismentele din partea unei puteri cu același arsenal nuclear ca și SUA, oferă imaginea slăbiciunii și incapacității Vestului de a veni cu un plan acceptabil pentru toate părțile în negocierile privind Orientul Mijlociu și se teme clipă de clipă de planurile și impulsurile premierului Netanyahu, care poate atrage SUA într-un alt mare război.