La Bologna, trecutul şi viitorul sub sticlă

Bologna nu este oraşul de care să te îndrăgosteşti la prima vedere, precum Florenţa sau Veneţia, dar te seduce încet-încet prin scenografiile sale cu porticuri, prin magnificele şi somptuoasele ei edificii, prin pieţele sugestive. Oraşul este situat în extremitatea meridională a Câmpiei Padane, între Milano şi Florenţa, în apropiere de Ferrara şi Modena, fiind un important centru agricol, industrial şi comercial. Începând cu a doua jumătate a secolului al VI-lea î.Ch., etruscii l-au făcut un important centru comercial şi strategic, definit ca „Princeps Etruriae”. Apoi, a fost ocupat de triburile „Galli Boi”, nume ce derivă de la celticul „bona”, însemnând construcţie, menţinut şi de romani, care l-au cucerit în 191 î.Ch., lăsându-i denumirea celtică „Bononia”. Mai este numit şi „Oraşul celor 100 de turnuri”. Toate familiile puternice au construit cel puţin unul. „Bologna este frumoasă şi te încântă prin roşul său”, scria Giosue Carducci. După o perioadă de decadenţă şi apoi de renaştere, abia în secolul al XI-lea devine unul dintre primele oraşe care fac parte din Liga Lombardă. Aici înfloreşte cea mai veche universitate europeană, cu renumiţi maeştri în drept, dar şi scriitori precum Dante, Petrarca şi Boccaccio. Secolul al XIII-lea a însemnat perioada de maximă înflorire politică, militară şi economică, o epocă de mari reforme, printre care „La lege del Paradiso” (1256), prima în Europa prin care este abolită iobăgia. În timpul epocii lui Bentivoglio, oraşul cunoaşte o excepţională reînnoire urbanistică şi o extraordinară înflorire a artei, dar şi o re-trezire culturală. Se măreşte numărul palatelor, la a căror înfrumuseţare contribuie maeştrii picturii bologneze, printre care, Carracci, Reni, Guercino, Domenichino, Giuseppe Maria Crespi.

Un itinerariu între librării, catedrale şi muzee

Foaierul Teatro Anatomico

Bologna are un centru istoric fascinant, cu 38 de kilometri de portice. Inima oraşului este Piazza Maggiore, „locul de întâlnire al privirilor, al balurilor de curte, locul vanitoşilor şi al aparenţelor”, cum o descria Enrico Palandri, una dintre cele mai frumoase şi armonioase din Italia, unde se află Biserica San Petronio (considerat patronul oraşului), dar şi Palazzo del Podesta, Palazzo dei Banchi (construit între 1565 şi 1568), Palazzo d’Accursio, Palazzo dei Notai, Palazzo Caprara (una dintre locuinţele lui Napoleon), Palazzo Comunale, care găzduieşte Muzeul Morandi (dedicat faimosului pictor născut în acest oraş), Orlandini, Palazzo Arcivescovile, cu o maiestuoasă fântână renascentistă, Palazzo della Mercandia, Palazzo dell Archiginnasio, sediul celei mai vechi universităţi din Occident, cu o bibliotecă de la 1500. Un simbol al oraşului sunt cele două turnuri, Garisenda şi Asinelli. Fotografiată este şi eleganta „Fântână a lui Neptun”, aflată în piaţa cu acelaşi nume, realizată de Giambologna. De vizitat, Catedrala San Domenico, din secolul al XIV-lea, unde se află sarcofagul sculptat de Niccola Pisano şi Arnolfo di Cambio. Unic este „Teatro Anatomico” (1638), construit în întregime din lemn de cedru, cu celebra Sală „Stabat Mater”, în care se ţineau lecţii de medicină. Să amintim şi „Museo Bibliografico Musicale”, care strânge un patrimoniu de partituri din întreaga lume, „Biblioteca Universitară”, cu peste 700.000 de opere, 7.500 de manuscrise, 2.000 de incunabule, desene, stampe şi documente, îmbrăcate în lemn de nuc, ce datează din 1755, „Muzeul de Astronomie”, „Museo Archeologico” (care reconstituie cu precizie „La Felsina Etrusca” şi „La Bononia Romana”), „Accademia delle Belle Arte”.

Teatro Anatomico

Bologna se află printre primele centre editoriale. Aici a fost prima casă de editură a lui Carducci, cea a editorului Cappelli, care a publicat scrierile lui Garibaldi. De aceea trebuie să faceţi un tur pentru a admira vitrinele vechilor librării. Una dintre cele mai faimoase este „Nanni”, deschisă în 1825. Mai mică, dar nu mai puţin fascinantă, este librăria „Veronese”, 1888, specializată în cărţi vechi, rare, splendide stampe, ca şi volume legate în piele şi în lemn de nuc, dar şi librăria „Garisenda”. La mică distanţă, „Seab”, o librărie-anticariat, şi „Mel Outlet”, în spaţiul căreia sunt propuse peste 60.000 de cărţi la jumătate de preţ şi alte 70.000 uzate sau superieftinite.

Librăria Nanni

Pentru iubitorii artelor, atracţii reprezintă „Pinacoteca Naţională” şi „MAMbo”, muzeul de artă modernă din Bologna.

Tradiţia muzicală a oraşului este antică. Bologna e una dintre capitalele mondiale ale muzicii renascentiste şi baroce. Aici poate fi admirată cea mai veche orgă din lume. Teatrul Comunal de Operă a fost construit în secolul al XVIII-lea, dar mult mai vechi sunt micul teatru nobil Villa Mazzacorati, Capela Muzicală Santa Maria dei Servi, Academia Filarmonică şi Conservatorul.

Pinacoteca Nazionale

Gioachino Rossini a trăit la Bologna, compozitorul Ottorino Respighi s-a născut la Bologna, Mozart a fost membru al prestigioasei Academii Filarmonice, Farinelli a fost înmormântat la Bologna, Wagner a ales Bologna pentru multe din premierele operelor sale.

În luna martie, în fiecare an, se desfăşoară „Bologna Festival”, cu prestigioase concerte susţinute în diverse palate, iar în noiembrie, „Bologna Jazz Festival”.

Alături de Bologna istorică există şi Bologna subterană, cu numeroase vechi canale, astăzi restaurate şi vizitabile. Nu mulţi ştiu că Bologna era, în trecut, asemănătoare cu Veneţia: plină de canale şi de bărci. Astăzi, apa nu se mai vede, dar nu a dispărut, e numai ascunsă sub pământ. Vechiul port şi vechile canale pot fi descoperite în mod neaşteptat şi surprinzător, unic în lume, printr-o vizită subterană, o coborâre la propriu şi la figurat în trecutul antic al oraşului. Sub pământ pot fi vizitate resturile unei biserici romane, ale unui apeduct roman din anul 30 î.Hr., o mare cisternă din secolul al XVI-lea, cu decoruri din perioada Renaşterii, şi torentul Aposa, o plimbare subterană de 800 de metri, înapoi în istorie, de la Bologna romană din secolul I î.Hr. până la Bologna din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Istorie şi legendă impresionantă pentru orice turist.

Lectură plăcută în Sala Bursei

Sala de lectură din Sala Bursei

Un splendid edificiu „Liberty”, un pic vienez, un pic parizian, timp de 50 de ani sediul unei bănci, se află la doi paşi de Piazza Maggiore. La picioarele acestui templu, un paviment transparent din sticlă, de 400 de metri pătraţi, acoperă vestigii romane şi medievale datând de peste 3.000 de ani. În epoca romană aici a fost sediul unei basilici, iar în Evul Mediu, „Sala Bursei” devenea un viridarium (baie publică pentru bărbaţi) din care au rămas puţuri, căzi şi mari cisterne. În 1568, naturalistul Ulisse Aldrovandi transformă viridarium într-o grădină botanică şi aşa a rămas până la sfârşitul anilor 1700, când a devenit sursă de apă pentru pompieri. La sfârşitul anilor 1800, acest spaţiu intră într-o nouă eră. Devine „Sala Bursei” asemănătoare celei de la Paris. Între 1883 şi 1886, vechiul viridarium a fost transformat într-un mare pavilion din sticlă, cu o structură inovativă, care la început nu a avut succesul scontat. A fost sediul unor oficii poştale şi administrative, iar seara găzduia un „café-chantant” foarte căutat în oraş. În timpul Primului Război Mondial, sala găzduia un restaurant economic, unde se respira atmosfera „Belle Epoque”. Către 1920, se instalează aici sediul Casei de Ajutor, iar din 1926, ca sediu de bancă, îşi reface look-ul, cu picturi în stil „Deco”, rămânând aşa până în 1970: ziua sediul unor oficii bancare, seara, un loc animat atât pentru sport, pentru cafenele, ba chiar un ring de box. În pereţii Băncii a rămas şi astăzi încastrată o cisternă medievală.

Sala Bursei

Din 2001, clădirea se deschide culturii. „Sala Bursei” devine o bibliotecă, inagurată în 2001, ce se întinde pe o suprafaţă de 20.000 de metri pătraţi, dintre care 12.000 de metri, deschişi publicului, în stiul Centrului Beaubourg din Paris. Maiestuoasa scară conduce către sălile intitulate, după numele a doi importanţi scriitori, „Enzo Biaggi” şi „Giovanni Spadolini”, opera arhitectului Eduardo Collamarini. Aici nimic nu te face să te gândeşti la o bibliotecă tradiţională, ambientul e amplu şi luminos, cu decoruri în stil Liberty, cu tavanul împodobit cu fresce, cu pavimentul transparent care protejează săpăturile arheologice.

Cu o voce stinsă, Paola, ghid turistic de peste 15 ani, povesteşte despre Piazza Maggiore. La fiecare explicaţie, vizitatorii îşi mişcă capul de la un edificiu la altul, de la Catedrala San Petronio la Palazzo Re Enzo, de la Palaul Accursio la Palazzo dei Notai, apoi privirile se opresc la jocurile de apă ale Fântânii lui Neptun, gigantul bolognezilor.

Aici s-a filmat „AmeriQua”, ale cărui scenariu şi interpretare îi aparţin lui Robert Kennedy III, nepotul senatorului asasinat la Los Angeles. Este un „road-movie” între New York şi Bologna, care pune în lumină fascinaţia stilului italian. Filmările la Bologna au durat timp de cinci săptămâni şi multe scene au fost plasate în Sala Bursei. Din distribuţie, actori celebri: Alec Baldwin, Glenn Close, Giancarlo Giannini.

Tot oraşul, într-o expoziţie

„Sărbătoarea Artei”, care se află la cea de a 35-a ediţie, etalează o incredibilă diversitate: 200 de galerii din toată lumea, premii, expoziţii în muzee şi galerii, itinerarii pentru descoperirea vechilor palate, dar şi performance-uri ad-hoc ale tinerilor artişti. După „Noaptea Albă a Artei”, la care a participat şi „Lady Performance”, cum este numită Marina Abramovic, a fost prezentat un film realizat pentru expoziţia sa personală de la MoMA din New York. I s-au alăturat şase precursori ai performance-ului, Vito Acconci, Jospeh Beuys, Chris Burden, Valie Export, Gina Pane şi Bruce Nauman, şi două expoziţii.

Peste 200 de expoziţii, de la maeştrii începutului de secol XX, sunt distribuite în trei sectoare, „Modern”, „Contemporan” şi „Galeriile tinerilor artişti” (cu cel puţin cinci ani de activitate). Să mai adăugăm mesele rotunde dedicate colecţionarilor şi pieţei de artă, prezentările de noutăţi editoriale, diverse alte manifestări, precum „Festivalul de Artă Contemporană” de la Faenza.

Expoziţia Happy Tech, la Palazzo Re Enzo

În infinitatea de evenimente propuse nu e uşor să te orientezi. Iată câteva care nu sunt de pierdut: întâlnirea cu Abramovic la MAMbo, prima expoziţie personală într-un muzeu european a lui Matthew Day Jackson, un „Pendul al lui Foucault”, de 16 metri, jocuri şi vizite animate pentru copii între 4 şi 11 ani. În „Palatul Pepoli”, datând din secolul al XIV-lea, au fost declaraţi învingătorii Premiului „Furla” pe 2011 şi poate fi vizionată o expoziţie a celor cinci finalişti: Alis/Filliol, Francesco Arena, Rossella Biscotti, Matteo Rubbi şi Marinella Senatore. Expoziţia „Pleure qui peut, rit qui veut”, a lui Christian Boltanski, este deschisă până în 6 februarie. Într-un alt loc istoric, Palatul „Re Enzo”, în Salonul Podesta, o expoziţie la graniţa dintre artă şi ştiinţă, „Happy Teach”, însumând operele lui Bill Viola, Tony Oursler, Cao Fei, Alfredo Jaar, Pipilotti Rist, care se axează pe raportul om-tehnologie. De văzut şi expoziţia colectivă „Svoboda”, a 12 artişti ruşi, pe tema libertăţii, cât şi cea cu explozii de culoare în pânzele artistei japoneze Shozo Shimamoto, fondatoarea Grupului „Gutai”, pe care Achille Bonito Oliva o pune în scenă la Biserica Sfântul Ştefan.

Capitala artei

Târgul de Artă, intitulat „Artefiera”, este capabil să ofere opere ale creatorilor de la începutul secolului al XX-lea până la artişti tineri. Tinerii artişti ai scenei naţionale se joacă la „Artefiera”. O călătorie printre noile idei. Aceştia încearcă să găsească colecţionari dispuşi să cheltuiască fie şi câţiva bănuţi pe operele lor. „Târgul Artei” de la Bologna este mai ales un loc al creatorilor deja afirmaţi ai artei contemporane, cât şi al maeştrilor de la începutul secolului al XX-lea. Dar între aceste două segmente sunt spaţii de manevră pentru acei artişti complecşi ai anilor ’30 şi ’40. O privire aruncată asupra tinerilor artişti din Pavilionul 18 te îndeamnă să descoperi Premiul „Euromobil”, ce a fost desemnat italo-libanezei Adelita Husni-Bey, în timp ce Matteo Rubbi a învins Premiul „Furla”, al cărui fondator este Christian Boltanski.

Anna Galtarossa, Totem, Sala Bursei

Silvia Evangelisti a condus ca director artistic „Săptămâna artelor”, ce s-a desfăşurat în luna ianuarie la Bologna. Este un expert consacrat, care cunoaşte fiecare colţ al întâlnirilor italiene cu arta contemporană. „Cu mândrie spun că suntem singurul târg de artă din Italia care nu primeşte niciun euro din finanţare publică. Bologna are o extraordinară precizie identitară, de aceea avem numeroase prezenţe internaţionale şi un important nucleu de colecţionari străini, care nu lipsesc de la nicio întâlnire. Am încercat să facem o panoramă a artei contemporane, împreună cu artiştii din Torino, iar prin «MiArt», Bologna este un model. Încercăm să ne căutăm o identitate. Cei prezenţi plătesc pentru fiecare pavilion care are 32 de metri pătraţi 4.000 de euro. Am avut nenumărate cereri pentru a mări numărul galeriştilor prezenţi şi acum târgul de artă a invadat nu numai cele trei pavilione, ci întregul oraş: instituţii culturale, Universitatea, palatele, MAMbo…Mi-am dorit ca arta contemporană să nu fie rezervată numai elitelor, pentru că arta este un loc care contaminează. Am încercat acum să nu folosim cuvântul criză şi să înţelegem cum funcţionează această piaţă de artă. Ne interesează mai mult respectul şi stima colecţionarilor decât de a face bani”.

 Între sculpturi şi instalaţii, o infinitate de evenimente, în inima Bolognei medievale, de la Sala Bursei la Biblioteca din Palatul Accursio, unde poţi întâlni coloratul „Totem” al Annei Galtarossa (realizat din fier, lână, paiete, materiale plastice, ciorapi-plasă, bigudiuri, pantofi, pălării şi blănuri uzate), şi la Muzeul Muzicii, unde se distinge lucrarea lui Anthony Gormley, „Bond II”. Faimosul sculptor englez se află în scenă şi la Archiginnasio, unde Teatrul Anatomic devine scena unor performance-uri. Columbiana Maria Jose Arjona invită publicul la o premieră absolută a hainelor, în care spectatorii sunt invitaţi să mănânce miile de caramele care compun rochia artistei. Un urs uriaş, din fier, este construit de scoţianul David Mach…

Performance de Maria Jose Arjona

În 11 februarie vine rândul bolognesei Sissi, cu „Anatomia paralelă”, o nouă imagine a conceptului „Carne, corp, materie”, aflat în centrul cercetării sale. Dacă schimbăm locaţia, în Palatul Poggi, în Sala „Aldrovandi”, Roberto Paci Dalò dă viaţă unui performance multimedial, între documente şi istoria naturală, în timp ce finlandeza Tea Mäkipää, cunoscută pentru lupta sa în apărarea ambientului, vine cu un „Cal vorbitor”, în căutare de interlocutori. Pentru a cunoaşte noii artişti ai performance-ului, curatoarea Julia Draganovic invită publicul la o iniţiere în această artă.

Un Seurat de băut

Dario Costa, La Grande Jatte

Tânărul sard Dario Costa a găsit o sursă de inspiraţie în tabloul lui Seurat, „La Grande Jatte”, folosind dopuri de sticle de bere şi portocale şi, într-un gigantic puzzle de 3×2 metri, a reconstruit faimoasa pictură. Desigur, a trebuit să bea multă bere pentru a recupera capacele verzi care compun grădina. „Am vrut să demonstrez că se poate face ceva frumos, că se poate face artă plecând de la materiale reciclate”. Pe aceeaşi linie, Enrica Borghi a folosit sticle de plastic din care a reconstruit senzuale meduze.

Rămânând în aceeaşi arie a jocului, spaniolul Carlos Aires, de la galeria AND din Barcelona, a strâns, „la limita delictului”, un număr mare de cuţite, compunând lucrarea „Love in the Air” (7.000 de euro). Fiecare lamă este înfiptă în titlul unui cântec, sub genericul „Fiecare om ucide lucrurile pe care le iubeşte” sau „Killing me softly” (Ucide-mă dulce).

Stefano Bombardieri se ocupă de lucrurile cu o anumită greutate, în sensul balanţei, în lucrarea intitulată „Luptătorul de Sumo” (sculptură care costă 10.000 de euro).

La standul lui Riccardo Crespi se poate vedea o barcă din lemn răsturnată. În realitate este o sculptură sonoră, dotată cu un dispozitiv acustic în interior, gândită de tânăra artistă Francisca Grilli, pentru un performance ce a avut ca protagonist un băieţel surd. Acesta percepe muzica produsă de un cvartet, prin intermediul vibraţiilor transmise. O operă conceptuală cu preţul de vânzare de 25.000 de euro. Tânărul italian Mario Mazzoli, cu o galerie la Berlin, are un stand cu numeroase aparate extraordinare. Roberto Paci Dalo transformă interiorul unui radio cu unde scurte din anii ’40 într-un „Smallville”, un mic oraş pus sub sticlă, locuit de micro-oameni, cu o antenă care captează sunetele eterului. Uraganologul Alfonso Sutera, de la Catedra de Fizică Experimentală a Universităţii Sapienza din Roma, în opera intitulată „Hurricane reversibile” (13.000 de euro), nu face altceva decât să provoace, într-o cutie de sticlă, un semi-uragan cu apă, motoventilatoare, lumini alogene, producând sunetul uraganului, „într-o formulă a imortalităţii”. Lumea se opreşte pentru a-i admira şi o altă operă, o „Maşină de vise” care este construită astfel încât, când te apropii de ea, încep să iasă nori albi.

Redescoperirea tezaurelor

70 de milioane de euro au fost investiţi până acum de Fundaţia Casei de Ajutor (Carisbo) din Bologna în acest proiect care prevede realizarea unui parcurs cultural, artistic şi muzeal într-o serie de edificii istorice ale oraşului, cu intenţia de a descrie şi a înţelege spiritualitatea bologneză de ieri şi de azi. Preşedintele acestei fundaţii, Fabio Roversi Monaco, aminteşte despre dorinţa de a crea un loc de competiţie cu alte muzee ale lumii, începând cu deschiderea Palatului Fava, încredinţat arhitectului Angelo Micheli.

Proiectul „Genus Bononiae” (Muzeul Oraşului), al cărui sediu este la Palazzo Fava, unul dintre cele opt edificii istorice, incluse în acest proiect, a fost creat pentru a valorifica patrimoniul artistic al oraşului.

Lorenzo Costa, Madona cu pruncul şi familia Bentivoglio

Medeea, cu incantaţiile sale, cu nuditatea sa uşor pudică, pictată de Annibale, Agostino şi Ludovico Carracci, în 1584, deschide un ciclu al pictorilor revoluţionari. Criticul Roberto Longhi definea Palatul Fava, din secolul al XVI-lea, ca „un roman istoric imaginat pe o mare pânză, capabil de a depăşi sechelele manierismului şi de a comunica deschiderea nu a unei cărţi, ci a unei ferestre”. Pe o suprafaţă de 2.600 de metri, împărţită pe trei etaje, sunt găzduite colecţiile de artă modernă şi contemporană ale Fundaţiei „Carisbo”, de artă veche (de la Guido Reni la Guercino, de la Crespi la Cantarini), cu numeroase expoziţii tematice. Se începe cu „Bologna ieri şi azi. Cum se schimbă un oraş”, dedicată fotografiilor urbane de la începutul secolului al XX-lea, şi cu selecţia „Când China era departe”, o fascinantă poveste a fotografiilor unei familii italiene în China, între 1904 şi 1947. Salonul dedicat mitului lui Iason, care strânge incantaţiile Medeei, „primul nud modern din istoria artei”, se întoarce după o lungă absenţă, în timpul căreia a fost renovat, la funcţia sa muzeală.

Parcursul este divizat între „San Giogio in Poggiale”, sediul „Bibliotecii de Artă”, cu o splendidă sală de lectură (proiectată de Michele de Lucchi, cu operele lui Parmiggiani şi Pizzi Cannella), şi „San Colombano” (care găzduieşte colecţiile de instrumente muzicale vechi ale maestrului Luigi Ferdinando Tagliavini), apoi, între „San Michele in Bosco” şi „Santa Cristina” (Şcoala de canto gregorian), între „Casa Saraceni” (sediul Fundaţiei Carisbo) şi „Santa Maria della Vita”.

În această toamnă se vor termina şi lucrările la palatul „Pepoli Vecchio”, care va deveni „Muzeul Oraşului”, dedicat istoriei, culturii de la etrusci până în zilele noastre. Se vrea a fi un muzeu interactiv, global, de o nouă concepţie, capabil de a integra toate celelalte realităţi muzeale citadine, de la arheologie la pinacotecă.

Între vechile osterii şi noile localuri

Dar Bologna nu oferă numai expoziţii şi târguri de artă, ci şi numeroase alte locuri de desfătare. Aici este obiceiul de a face un tur pentru a vedea în care dintre nenumăratele taverne sau restaurante poposeşti. Pe străduţele înguste ale cartierului medieval şi în Ghetto, cartierul evreiesc, supravieţuiesc birturi din secolul al XV-lea, în care nu s-a stins niciodată viaţa nocturnă a bolognezilor. În zona vechii pieţe medievale se înşiră nenumărate mese din lemn, numite şi „bancarelle”, cu produse alimentare, alături de magazine de fructe, legume şi flori. Unul dintre cele mai vechi hanuri este numit „Osteria del Sole”, din 1465, în care azi se serveşte numai băutură. Mâncarea se cumpără de la o „salumerie” vecină, unde se află şi apreciaţii cârnaţi „salsiccia passita”. La „Simoni” poţi gusta brânzeturile speciale, cea mai bună mortadella artizanală, un rar salam roşu, tipic bolognez, semnat „Pasquini”. La numai câţiva metri, bottega „La Baita” te îmbie cu brânzeturi şi mezeluri specifice zonei, cum ar fi parmiggiano reggiano, la fel şi „Tamburini”, în care e greu să găseşti vreodată un loc. „Bistro 18” prepară delicioase mâncăruri bologneze, iar la „Nu Lounge”, în care totul este scăldat în lumina lumânărilor, poţi bea şi un minunat cocktail din ierburi aromatice. Osteria „La Tigre” este tipică pentru a gusta specialităţi bologneze, în special cârnaţi şi carne de viţel marinată, cu ridichi roşii şi pecorino. Lângă „Café Le Palais” s-a deschis „Gourmeria”, cu specialităţi de carne şi peşte, cu fructe de mare. Tot nou, şi bistroul „Mortadella&Champagne”, cu peste 50 de tipuri de vinuri care însoţesc stridiile franţuzeşti şi salamurile bologneze de calitate.

Bologna

Jazz se poate asculta la „Take Five”, cu un magnific pian Bechstein de la 1896, unde cântă şi Biagio Antonacci. Pe aceeaşi stradă întâlneşti „Drogheria delle Rose”, ce prepară specialităţi emiliane şi romagnole, cu produse bio. Pe aici au trecut personaje celebre precum Francis Ford Coppola, Danny De Vito, Victoria Chaplin, Abel Ferrara, în timp ce Angelina Jolie şi Brad Pitt au optat pentru „Osteria de’ Poeti”. O altă noutate, o minusculă bottega, „Magnabulàgna”, unde poţi gusta lapte şi brânză proaspătă produsă pe colinele din preajmă, specialităţi de miel, lasagne şi cannelloni. Un templu al bucătăriei tradiţionale este trattoria „Annamaria”, în zona universitară, unde te ademenesc minunatele tortellini şi „tagliatelle al ragu”, paste preparate în laboratorul propriu.

Între specialităţile bucătăriei bologneze, minunate sunt pastele (sfogline) cu ou, tortellini, tagliatelle, lasagnele verzi, ragu clasic, alături de cotecchini şi zamponi. Cotoletta bologneză este făcută din felii de viţel prăjite în unt, apoi acoperite cu şuncă şi parmezan, pe care o puteţi gusta la „Ristorante Graffilli”. Între dulciuri, cel mai tipic este un „pain d’espagne” special, cu fistic, ciocolată şi struguri. Dintre vinurile specifice regiunii amintim Barbera, Cabernet Sauvignon, Pignoletto şi apreciatul Lambrusco. Nu de mult, s-a deschis în sediul unui fost cinematograf, aflat la rândul lui în cel al unei vechi biserici, „Eataly Bologna”, cu o structură de 1.200 de metri, care uneşte pasiunea pentru mâncare cu aceea pentru cărţi. Trei etaje, o librărie cu 95.000 de volume, o cafenea, o enotecă şi o berărie, o trattoria şi un punct de vânzare a produselor tipice. De la etajele superioare, prin ferestrele spaţioase, pot fi admirate turnurile „Assinelli” (cel al măgăruşilor), cât şi cupola celebrei Catedrale Santa Maria della Vita.