„Când au văzut că nu-i atât de neagră ameninţarea agenţiei de rating (clasificare de risc . n.r.) Standard & Poor, cum că „degradează” economia SUA, [investitorii] s-au apucat ieri să cumpere cu amândouă mâinile”, ne-a spus înaintea deschiderii BVB, Vlad Nistor, analist la BT Securities, casa de brokeraj a Băncii Transilvania.
Acum, înaintea deschiderii pieţei de la Bucureşti, optimismul este confortabil instalat pe pieţele futures (contracte la termnen pe indicii marilor burse ale lumii).
Asta după ce rapoartele financiare emise de Intel şi Apple au propulsat, ieri, creşteri remarcabile ale indicilor americani şi apoi ale celor asiatici. Un +1,5% pentru indicele Dow Jones şi un +2,1 la NASDAQ sunt remarcabile pe pieţe mature ca aceea a SUA.
„La noi s-ar putea să urmeze, totuşi o perioadă în care jucătorii să fie mai rezervaţi, ca să vadă mai întâi ce se decide în adunările generale ale acţionarilor, mai ales la SIF-uri, de la care se aşteaptă mai mulţi bani din dividende”, completează Vlad Nistor.
Altfel spus, deşi nu este exclusă, o creştere la fel de mare ca ieri a indicelui BET- Fi este mai puţin probabilă. Totuşi indicele ar putea creşte cel puţin până la la 26,500 de puncte. Ieri a închis la 25.876.