Rata de promovare a probei scrise din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, după soluţionarea contestaţiilor, este de 81,03%, în creştere cu 1,14% faţă de situaţia iniţială (79,89%), potrivit datelor MEN.
Rezultatele finale, pe tranşe de note, după soluţionarea contestaţiilor, indică următoarea situaţie: candidaţi cu note între 7 şi 10: 14.511 (în creştere cu 1,39%, de la 47,78% la 49,17%), candidaţi cu note între 5 şi 6,99: 9.402 (în scădere cu 0,25%, de la 32,11% la 31,86%), candidaţi cu note sub 5: 5.596 (în scădere cu 1,15%, de la 20,11% la 18,96%). Numărul notelor de 10 a crescut la 161 (iniţial, au fost înregistrate 160).
Potrivit unui comunicat de presă al MEN, cel mai ridicat procent al notelor peste 7 s-a înregistrat în judeţul Iaşi (58,3%), iar cel mai scăzut în judeţul Mehedinţi (30,9%).
Candidaţii care au obţinut minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului vor fi repartizaţi pe posturile pentru angajare pe perioadă nedeterminată, la nivelul centrelor de concurs, în zilele de 9 şi 12 august. În acest scop, au fost publicate 6.074 de posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată (3.141 în mediul urban şi 2.933 în mediul rural).
Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii cu minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului vor fi repartizaţi pe posturile pentru angajare pe perioadă determinată, tot la nivelul centrelor de concurs, miercuri, 14 august.