Iranul versus SUA:

„La ce ar trebui să ne uităm?”

Preşedintele iranian Hassan Rouhani a afirmat într-un discurs transmis sâmbătă că SUA trimit constant mesaje către Iran în care îşi afişează dorinţa de a negocia cu această țară, în timp ce, pe de altă parte, exercită „presiuni”.

„Pe de o parte, ei (americanii) încearcă să exercite presiuni asupra poporului iranian, pe de altă parte, ne trimit mesaje în fiecare zi pentru a ne spune că ar trebui să negociem”, a spus liderul iranian. „Ei spun că ar trebui să negociem acum, să negociem aici. Vor să rezolvăm problemele (…). La ce ar trebui să ne uităm? La mesajele voastre sau la măsurile voastre brutale?”, a întrebat retoric Rouhani.

Președintele american Donald Trump a decis în luna mai ca SUA să părăsească acordul nuclear iranian încheiat în 2015 şi să reinstituie sancţiunile împotriva Iranului. O primă parte a sancţiunilor a fost restabilită la începutul acestei luni, vizând tranzacţionarea aurului şi a metalelor preţioase, achiziţiile de dolari pe piaţă şi industria auto.

Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. nu prea gasim peaicea ce zic presedintele si pm ai romaniei, dar suntem foarte curiosi ce zice hassan!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.