Sașii transilvăneni, germani stabiliți în Transilvania începând din secolul al XII-lea, în timpul regatului maghiar, au înființat orașe fortificate și sate distincte prin arhitectura solidă a caselor și organizarea riguroasă. De-a lungul secolelor au contribuit semnificativ la dezvoltarea culturală și urbanistică a regiunii construind biserici, cetăți și centre comerciale. Astăzi, multe dintre aceste monumente sunt repere istorice și atracții turistice, însă comunitatea săsească s-a redus considerabil în ultimele decenii.
Bisericile fortificate din Transilvania sunt unice în Europa, în regiunea istorică sunt peste 150 de astfel de edificii. Dintre aceste șapte sunt incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO: Biertan (județul Sibiu), la Prejmer și Viscri (județul Brașov), la Câlnic (județul Alba), la Saschiz (județul Mureș), la Dârjiu (județul Harghita) și la Valea Viilor (județul Sibiu).
Cum ajungi la Gârbova
Din Sebeș jud Alba o luați 1/E81 spre Sibiu. După aproximativ 24 km, faceți dreapta pe 106F spre Gârbova și urmați drumul spre comună. Castelul este situat în mijlocul comunei direct pe 106F și nu poate fi ratat (parcare gratuită la primărie și lângă proprietate).
Situată în zona Unterwald, fâșia dintre Orăștie și Sibiu, între râul Mureș și munții Carpați, există doar două cetăți deosebite, prin faptul că nu sunt biserici fortificate, ci cetăți ridicate de greavii1 locali. Este vorba despre Câlnic/Kelling și Gârbova/Urwegen, ambele construite în sec. XIII.
Deși este situată în apropiere de cetatea din Câlnic, Gârbova nu este asaltată de turiști. E și un avantaj în asta. În ciuda renumelui de care se bucură comuna la nivel local și mai mult în comunitatea săsească, turistic este încă o așezare nedescoperită. Renovarea cetății se vrea a fi un prim pas pentru ca locul să intre în circuitele turistice.
„Cetatea Greavilor” din Gârbova
Cetatea a fost construită în centrul localității de către greavul Herbord de Wrbow, în a doua parte a secolului al XIII-lea. Reședința nobiliară era fortificată cu un zid care delimita o incintă circulară și dispunea de un donjon romanic. În secolul al XV-lea cetatea a intrat în proprietatea comunității. Donjonul romanic a fost transformat în turn-clopotniță, i s-a adăugat o nouă incintă fortificată și a fost construit un turn de poartă cu două etaje, numit și „turnul slăninilor”. Intrarea în fortificaţie se face doar printr-un tunel aflat sub turnul de poartă.
De la sfârșitul secolului al XVI-lea până la începutul secolului al XVIII-lea, cetatea a suferit mai multe pierderi, a fost refăcută de localnici, împreună cu biserica alăturată, apoi din nou asediată și refăcută.
În timpul înaintării spre Alba Iulia a oștilor lui Mihai Viteazul, în anul 1599, după victoria de la Șelimbăr, ca urmare a faptului că populația Gârbovei s-a opus rechizițiilor impuse de starea de război, a fost trimis un detașament de soldați, prilej cu care fortificația a suferit mari pierderi. Abia în 1625 locuitorii au refăcut-o și au restaurat biserica din centrul satului.
Între anii 1657-1661 așezarea este devastată de oastea turcească.
Pentru ultima dată, cetatea Gârbovei a fost asediată și cucerită în timpul „războiului de independență a lui Rákóczi” cunoscut și sub numele de „răscoala curuților„ din anul 1703.
(foto biserica)
Peste nivelurile acoperite cu bolţi ale turnului s-a construit în 1879 platforma clopotelor, iar acoperişul iniţial a fost înlocuit cu actualul acoperiş ascuţit, flancat de patru turnuleţe de colţ. Din turn, priveliștea asupra satului și dealurilor este frumoasă.
La intrare în Cetate, înainte să urci în „Turnul Slăninilor”, stau drept dovadă câteva imagini realizate în 1980, în care se poate observa procedura folosită în acea perioadă. „Fiecare om venea de acasă cu cuțitul, ștampila și o cârpă pentru învelit slănina. Urca în turn, tăia slănina și punea ștampila pe tăietura proaspătă, pentru ca fiecare să știe fiecare cât a mai rămas, o împacheta și mergea acasă”, a povestit unul dintre săteni.
De fapt, sătenii le păstrau în turn ca provizii în caz de asediu. Astfel, pe lângă slănină, mai erau adăpostite și alimente de bază, precum grâne, fructe, legume, zarzavaturi, dar și vin, pentru ca apărătorii cetății să pturnul-slaninii-cetatea-greavilor18oată rezista unor asedii mai lungi.
În turnul slăninilor din păcate, numărul redus de etnici sași care mai populează localitatea face ca turnul să fie destul de gol. deocamdată la Gârbova mai este doar o slănină. Dar călătorul poate vedea un mic muzeu etnografic, unde sunt expuse costume tradiționale și unelte gospodărești tipice Sașilor.
Am pășit de atâtea ori în poveștile noastre în Transilvania – tărâm de legende, cântece și istorii fermecătoare, multe încă necunoscute. Dacă pe cele românești le mai știm, poveștile etniilor rămân cunoscute doar în interiorul acestor comunități. S-ar putea să mă înșel, dar nu cred că legenda miresei din Gârbova a mai fost spusă vreodată în limba română.
Dacă ajungeți la Gârbova, aproape fiecare localnic vă va povesti despre legenda miresei, care are legătură cu ruinele bisericii din deal, deși puțini știu să depene în detaliu firul poveștii. Unii știu că era jucată la Căminul Cultural când erau tineri, alții că le-au povestit câte ceva bunicii, dar acum le-a rămas doar amintirea ca o boare caldă ce răzbate din copilărie.
Mireasa din Gârbova este probabil cea mai cunoscută mireasă a sașilor. Legenda ei este deci cea mai reprezentativă poveste a locului, culeasă de Ernst Thullner (1862 – 1918, vezi aici și povestea lui despre Noe din Richiș) într-un cântec arhicunoscut printre sași, dar jucată și ca piesă de teatru. Există și varianta muzicală a legendei, compusă de Hermann Kirchner (1861 -1928), despre care v-am spus o altă poveste aici.
La sași, aproape fiecare sat, indiferent cât de mic, avea odinioară și o trupă de teatru, formată din localnici, care dădeau spectacole pentru comunitatea locală sau mergeau uneori în împrejurimi. Trupa de teatru din sat era un indicator al prețului față de cultură și o reală instituție de divertisment la nivel local.
Un fel de Julieta din Transilvania
Povestea spune că a fost odată în Gârbova un om foarte bogat, care avea o fată nespus de frumoasă. Tatăl o iubea și o ocrotea ca pe ochii din cap, iar când a venit vremea măritișului, fata a fost curtată de mulți voinici. Tatăl însă nu vroia să-și dea fata cu una, cu două. Dar nici fata nu se lăsa înduplecată, pentru că inima ei aparținea deja unui fecior din sat. În ciuda pretențiilor și stăruințelor tatălui ei, fata se îndrăgosti de Misch, o biată slugă.
Tatăl fetei, bogat și fălos, nici nu vru să audă. El puse ochii pe Hans, fiul vecinului înstărit și cu căpătâi, flăcău demn de fiica sa. Vremea trecea, iubirea dintre fata moșierului cel bogat și Misch, sluga săracă era tot mai mare, până când veni vremea ca acesta să plece în lume, luând cu el și promisiunea iubirii lor veșnice.
Când veni toamna, sezonul de recoltă și de nunți, fata moșierului se usca pe picioare de dorul alesului inimii sale. Dar cum în vremurile acelea nu era după pofta inimii, ci după învoiala părinților, nunta fetei cu Hans cel bogat fu aranjată și fata păși în alaiul de nuntă alături de cel ales de tatăl său.
În ziua nunții, mireasa noastră era atât de tristă și de slăbită de necaz încât de îndată ce păși în biserică, căzu jos în fața altarului, fără suflare. Legenda spune că buchetul său s-a transformat în cruce de piatră și este de văzut în biserica de pe deal din Gârbova.
Bazilica romanică de pe deal
Pe dealul ce străjuiește satul pe latura de est se mai păstrează ruinele bazilicii romanice ridicată pe la 1280 de coloniștii sași. Construită în stilul romanic târziu, bazilica avea trei nave, absidă semicirculară și turn încastrat în latura de vest a navei centrale. În secolul XV corul semicircular de factură romanică a fost înlocuit cu un cor gotic, pentagonal. Probabil, tot de atunci, o incintă de ziduri de formă ovală asigura fortificarea fostei bazilici romanice. Bazilica a mai suferit completări la planimetrie în secolul XVIII, inclusiv la altarul poligonal. La interior, altarul baroc este datat 1747, iar orga 1894.
O placă de la intrarea în bazilică este singura care amintește de povestea celebră a miresei din Gârbova Versurile sunt rânduite de Ernst Thullner, cântă în dialect săsesc povestea ei tristă.
Surse: Mihaela Kloos-Ilea, articolul „Renovarea cetății din Gârbova. Singurul lucru sigur este schimbarea” din 7 iulie 2014 și „Legenda miresei din Gârbova” din 7 septembrie 2014, pentru site-ul Povești Săsești, https://povestisasesti.com/; pagina de Facebook Gârbova/Urwegen: https://primaria-garbova.ro/istorie/; Cetăți și Castele din Alba actualizat la 27 Septembrie 2024; Repertoriul Arheologic Naţional.
1 Greav (în dialectul săsesc Graeve sau Gräve (de asemenea Gräf),la plural Graeven sau Gräven, în germană Graf, cu semnificația de conte, din care a derivat în maghiară grof, mare latifundiar maghiar, având titlul de conte), este un termen folosit din secolul al XII-lea până în secolul al XV-lea pentru desemnarea unei persoane care a fost aleasă din rândul coloniștilor sași ca reprezentant al lor, cu atribuții de judecător special în disputele majore ale comunității, alături de judele sătesc.[3] Modul de alegere al greavilor, atribuțiile lor, contribuția lor la procesul de colonizare a teritoriilor transilvănene, începând cu secolul al XII-lea, formarea puterii lor ereditare precum și dispariția acestei funcții, începând cu secolul al XIV-lea și terminând cu sfârșitul secolului al XV-lea, a fost și este un subiect controversat în rândul istoricilor, care s-au ocupat cu această chestiune.
Bisericile fortificate din Transilvania au fost ridicate de țăranii sași pentru a se putea apăra contra invaziilor, uciderilor și jafurilor otomanilor și tătarilor însoțiți de ALIAȚII lor „munteni” de la sud de Carpații Meridionali! Că așa „au apărat” valahii Creștinătatea, timp de sute de ani! Pînă și armele ce le purtau valahii invadatori erau identice cu ale tătarilor aliați cu ei! De-aia nu veți vedea NICIODATĂ în muzeele regățenești arme medievale „valahe”: că LE E RUȘINE de ce au purtat, jigodiile……[Rumburak]
fugi la furat ca la scoala e cam tarziu acum
niciun rusofil gen;tuca hartmann,severin,stireanu ,neamtu,sifon,puie monta etc nu le zice mai bine decat soros.
Mă inteb de ai numărat cumva cetățile rumînilor,. Sau mai ales pe cele ale maghiarilor.. Sașii există in Transilvania mai ales datorită maghiarilor,. Iar azi nu există mai ales datorită rumînilor.. Ai ceva de comentat ?
Ia spune-ne ma desteptule, cum puteau sa faca romanii saraci si sclavi la voi si la sasi, niste cetati?
Cetatile se fac cu bani. De unde sa aiba romanii bani, daca i-ati facut sclavi, iar aceste plaiuri au fost vesnic cotropite de tot felul de venetici ca si voi care traiau din sudoarea si munca localnicilor romani.
Cetatile facute de romani la Suceava, Iasi, Targoviste, Bucuresti si Poenari au fost demolate la ordinul ocupantilor turci. Le era frica sa nu explodeze mamaliga si sa aiba apoi de furca cu romanii.
Uite-asa, fara cetati, romanii v-au batut de cate ori au vrut. Intreaba-i pe Carol Robert, Matias Rex si Horthy.
Vorbesti fara sa ai habar……[Rumburak]
Asta e istoria voastra, nu a noastra. Numai niste slugi ca voi pot ridica in slavi asupritorii.
În loc de apologia sașilor transilvăneni ,mai bine ai descrie viața românilor asupriți și fară nici un drept în propria țară.Și dacă tot ai pomenit de războiul curuților, poate ai auzit războiul țărănesc al lui Gheorghe Doja sau răscoala lui Horia , Cloșca și Crișan, ori astea nu dau bine pentru urmași asupritorilor vremii !
La fel n-ai mai auzit nici de Tudor Vladimirescu, ptr ca el spunea: ,,Patria este poporul, nu tagma jefuitorilor”. Ori la cati jefuitori au aparut dupa ’89, nici nu vei mai auzi de el. Exilat a murit si exilat va ramane in continuare……[Rumburak]
Acel ,,Misch”-sluga, din legenda nu putea fi decat un Mishu/Mishulica/Mihaitza de-al nostru, roman pasional, nu distant si rece ca sasii. Ca nu prea vad eu ca sluga la sasi sa fi fost tot vreun sas.
Iar cand Mishulica a plecat in lume, in mod sigur a trecut muntii in Valahia unde a gasit o olteanca fierbinte care sa-i aline dorul de nemtoaica lasata balta……[Rumburak]
Domule Dan pe când un volum OMAGIU despre și pentru urmașul sașilor Klaus Iohannus. Aveți o obsesie violentă a scoate în față pe cei ce au marginalizat pe românii ardeleni. Vă pot arăta acte oficiale cu străbunicul meu IOAN în care pâ în anul I867 apare Johan și semnează Ioan, iar după 1867 apare János și semnează Ioan!