La circul politicienilor destrăbălați

Spectacol de circ. Circul politicienilor destrăbălați, pe întreaga noastră planetă bântuită de furtuni covidice! Trăim într-o superbie a îndoielii! Îndoiala politicii actuale! Da, da, da! Marile antene din Quadaoda s-au topit iar fuzeele pregătite de lansare în Qualimbo şi-au ratat ţintele plecând aiurea prin cosmos.

Căpitanul Compramadores s-a spânzurat de ruşine iar soldaţii lui s-au împrăştiat în cele patru vânturi de zăpadă hoinărind prin lumile acvatice şi sublunare în căutarea fulgilor de nea din castelul îngheţat al norilor de zăpadă despre care se spunea că ar fi preotesele lui Mataloman, profetul din Gamboa şi că ar fi ştiut desfăşurările secrete ale schimbării istoriilor! strigă un vierme de mare înmărmurindu-i pe toți.

În bărcile proaspăt călăfătuite, fiinţele fabuloase şi ele, înmărmuriră, uite-așa. Nu era de joacă, zău că nu era de joacă. O băgaseră pe mânecă. Cine era oare misteriosul celălalt, ziceți și voi oameni buni?! Oare cine era el, oare cine?! Din văzduhul trandafiriu se născură şapte monştrii marini care cărau în cârcă câte o unitate computerizată. Se apropiară de etrava distrugătorului şi înșurubară câte-o fișă metalică în locaşuri parcă pregătite dinainte pentru asta.

Foca de sticlă din largul nordicelor săltă de pe un picior pe altul nerăbdătoare. Cei şapte se îndepărtară de bărcile proaspăt călăfătuite şi începură să lucreze pe tastaturile pe care le aveau fixate pe platoşa solzoasă. Circul acvatic se zgudui. Fu învăluit de mii de cercuri luminoase. Se-auzi zumzetul unor fire de telegraf. Apoi zgomotul unui tren. Apoi bâzâitul unui fax şi şuieratul unor proiectile imaginare. Şi vuietul unor rachete.

Urmă o explozie de lumină, jerbe de foc, o ploaie de petale de staniol, trandafirii, trandafirii. Şi totul dispăru ca prin farmec. De parcă nici n-ar fi fost, doar un vis, ceva, o părere. Huoooo! strigă contele bureţilor de mare pierzându-şi răbdarea. Hai, domnule nu ne mai aburiţi! Ne-am prins! răcni comis-voiajorul caşaloţilor smulgându-şi din nas un vierme trandafiriu. Adică e vorba de câmpul informațional remanent al unui vârtej electromagnetic! Unul din alea din care au ieşit norii trandafirii şi ploaia asta nebună sosită chiar acum de dincolo de orizontul vizibil şi care o să ne facă de petrecanie în cele din urmăăăăă!

Ce să mai vorbim! Cred şi eu! se strâmbă guvernatorul aricilor de mare. Adică nu ştiu care forţă acvatică extrem de periculoasă din universul plin de universuri lucrează cu matricele noastre informaționaleeeee! Chiar şi când crăpam! Ha, ha, ha, râse domnișoara Margareta. Când suntem morți-copți! se prosti piatra de mare din largul occidentalelor. Astea-s baliverne, domnule, zise oţărât dragonul mărilor liliachii frecându-şi fruntea însângerată.

Numai bune de adormit copii! Noi să ne ducem acasă, pierdut vremea, zău că nu mint! Hai, hai, ce mai stai! Totuşi care oare se joacă aşa, de nebun, cu răbdarea noastră?! întrebă domnișoara Margareta. N-ar trebui să aflăm?! Ce să mai aflăm, în continuare, în program: Traian Băsescu, Ion Iliescu, Emil Constantinescu și Klaus Iohannis!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3

6 Comentarii

  1. 14 octombrie 2025, Tokyo: În seara acestei zile voi lua cu asalt tabăra venusienilor. Venusienii l-au răpit pe Victor Socolovici, un transmisionist profesionist adevărat. Vor să-l folosească pentru transmisiunile lor secrete. O să-l salvez atacând tabăra venusienilor în stilul meu inconfundabil, profesionist, venind din perimetru spre centrul taberei și invers.

    22 ianuarie 3067, Paris: Astăzi, tunelându-mă prin Timpul Vălurit, particip la o lansare de carte mai puțin obișnuită. Scriitorul Marius și-a strâns toate textele lui frumoase publicate la rubrica de Comentarii în Cotidianul. Editura Galimard lansează cartea. Se pare că la lansare va vorbi și Marquez. Ei, na, îmi spun eu, ros cumplit de invidie.

  2. 17 martie 2020, București: Nici nu ne-am dat seama când a ajuns Carnavalul de la Rio pe Dâmbovița, dis-de- dimineață au sunat sirenele, ne-am trezit buimaci, Parlamentul s-a închis, și Guvernul, și Președinția, partidele politice au căzut la pace, toate, spionii geostrategici s-au dus la culcare, am ieșit cu toții pe străzi de nebuni, ne-am îmbrățișat, ne-am împăcat, dansatorii de samba ne-au luat cu ei în vârtej, fanfara din Rio ne-a vrăjit îndată, au izbucnit artificii în Titan, Balta Albă și în Piața Victoriei, sunau trompete din toate direcțiile, lumea vocifera și dansa dezlănțuită, butoaie cu bere de Olanda se rostogoleau pe străzi, pupături, bucurie națională…

    44 iulie 2897, București: Profesorul Steve Karding, de la Spitalul Municipal din Londra, aflat la București, a susținut o conferință incitantă, chiar la Parlament. El a afirmat că a descoperit în stomacul unui laburist, o bacterie necunoscută, care ar determina apetența politică. Nu se știe când a apărut această bacterie dar în mod cert, are o vârstă de câteva mii de ani, ea manifestându-se de timpuriu în istoria noastră. Ea influențează formarea opiniilor politice de la o vârstă fragedă. Încă nu i-au dat un nume…

  3. Festivalul internațional al circului politic ce se desfășoară la București, e în plina elan cacafonic. Publicul entuziasmat sau mai puțin, striga în cor: sa vina clovnul navetist cu maimuță. Asupra clovnului navetist avem unele dubii cu incertitudini, în schimb, asupra maimuței avem certitudini certe și parțial incert că ea e femeia genunchilor pătați cu dalmațieni a la Kruela. Draga, zise maimuță. Ai auzit ca-n tribuna e printul de Monaco? Corect se spune Asociatia Sportiva Monac, dragă mea. Sa știi ca-n anii în care nu jucam golf si-ti facem curte tăcut, recitandu-ti in gând versuri ale poetului Petru a lui Rarca sau cu s-o intitulat numele lui după prenume sau numele sau înaintea prenumelui, versuri pe care nu am reușit sa le memorez niciodată căci aveau o rima stupida și una perfida sau ma rog asa am fost invatat de către Laura ca sunt sau au, și de aceea doar mimam cu mainile conținutul lor romantic de nefericit fiindcă o dragoste care nu se împlinește și nu se coace nu poate fi consumata fără ca să te doară stomacul gol când ai emoții mari ca trebuue sa mergi la toaleta și nu exista toaleta in spatii publice cu votanți potențiali și potenti, pasiunea mea erau fotbaliștii de la AS Monaco. Draga, crezi c-o sa reușești sa câștigi premiul pentru clovnul circar redus telectual al lumii? Nu numai c-o sa reușesc, zise zerodoctul, dar sparg și gura lumii și gura lui Dancila de o sa rămână fără dantura în zona din fata fiindcă eu sunt un bărbat adevărat care chiar dacă nu m-am confruntat cu ea, am câștigat. Asa e dragă. Un clovn castiga întotdeauna intr-o confruntare cu o femeie, deoarece cel care se face de ras ca bărbat dorește sa fie văzut cât mai des ca lumea sa se amuze de el și sa rada cu gura pana la urechea cu scărițe mica și cu ciocănel fără nicovala, fiindcă e o ureche lipsita de îndeletniciri practice, adică nu e meseriașa calificat cu înaltă calificare.

  4. Cum îmi sta coada? zise maimuță. În spate, raspunse sec navetistul și parca puți prea în oblic sus spre în jos. Oricum lumea nu se uita la coada, ci se așază la coada ca să primească ceva de pomana sau ca să cumpere la preturi derizorii ceea ce oferă coada. Crezi ca sunt machiata prea strident? Ce strident, draga ce strident, când ști foarte bine ca-ți vei pune masca pana sub ochi, iar ochii îți vor fi acoperite cu o pereche de ochelari opaci ca să umbli brambura și haotic prin aerena,iar eu sa fac salturi înainte pe burta ca să te caut în copilărie prin acțiuni de regresie de clov fără frontiere cu Rusia și spațiul Shengen. Bine. Dar fustita, ce zici? Zic ca e prea lunga. Nu-ti scoate în evidenta genunchiul drept care s-a închinat în fata BLM-istilor și nici cel stâng cu care ai sedus reprezentantul NATO în România la acel exercițiu de aer pe uscat cu marina aviatica cumpărată de la Licuricu în rate și in cunoștință de cauza pierduta, cu foarte mulți bani de imprumut,fiindcă ei e saraci și i-a prins criza economica fără izmene de rezerva.

  5. Sa mergem, zise navetistul. Reprezentantul SPP-istilor le deschise ușa, apoi alt reprezentant cortina si-n cele din urma ajunseseră în arena cu o intatzaiere de 15 minute, rezultate din decalajul de fus orar între ciclul gimnazial și cel licealal a soției. Navetistul fu impresionat de mulțime și ca atare merse sa facă o baie în ea. Ajuns în fata ei, își dete costumul de clov jos și ramase în slip cu indispensabili. Lumea izbucni in hohote de ras. Un copil mai șugubăț ii smulse nasul, iar altul ii fura prompterul. Cu toate acestea mici inconveniente, zerodoctul continua sa înoate spre lag. Acolo un rechin Alb îl apostrofat ca lupta prea mult pentru drepturile rechinilor negri și ca în atare condiții se vede nevoit ca să-l tatueze pe zona dorsala ca amintire de la un asupritor care este și rasist și antiminoritar. Lumea când îl vazu pe zerodoct ca face pe el in indispensabili in fata Reghinului începu să rada in hohote. Printul de Monaco era pe jos, clocotind de ras. Lumea întreaga se amuza de poziția navetistului, moment în care maimuță interveni in mijlocul mulțimii cu Tarzan. Tarzan puse mana pe navetist si-l extrase din baie, după care ii oferi un foen ca să se usuce pe capul gol și pe trunchi și cu ajutorul unui SPP-ist îl duse în cabina de vot unde cei de la STS începuseră procesul de numărare a voturilor pentru desemnarea celui mai penibil clov al lumii. Cum stam? zise navetistul. Pe sacun, ziseră Stsistul. Bine. Vedeți cum procedați. Lumea s-a amuzat copios de prestația mea. Nu-nteleg de ce mulți, chiar foarte mulți plangeau? Erau lacrimi de bucurie, ii zise maimuță. Cu aceste cuvinte care-i înflăcărare inima, navetistul se duse în baie ca să se spele și ca sa-si schimbe indispensabilii. Miroseau prea tare a Chanel și el era alergic la Chanelul de indispensabili.

  6. 10 aprilie 2569, Sofia: Circul Politicienilor ajunge la Sofia. Tocmai acum când…Virtualitatea dă lovituri serioase economiei încă studiate în academii prăfuite alături de profesori desueţi, surzi la zgomotul războaielor. Economia războiului e în floare aşa cum sunt şi trandafirii fie ei roşii, albaştri sau galbeni. Ocultarea actelor războinice e cuvântul de ordine iar cine e optimist poate să se ducă liniştit la culcare pentru că vechile ideologii şi teorii economice sunt deja la muzeul naţiunilor aflate în colaps. Resursele şi nu religiozitatea vor patrona suflul războinicului. Înghiţite cu rapiditate, economiile Răsăritului îşi dau obştescul sfârşit în timp ce modelul economicoccidental se apropie de glorioasa estincţie.

    17 septembrie 1698, Londra: Londra e plină de computere. A venit și Circul Politicienilor de la Berlin. Economia virtuală se arată victorioasă dar războaiele şi complexităţile locale vor controla avântul sau declinul economic. Monitoarele vor deveni bun de folosinţă comun iar vulgarizarea virtualului nu va duce la măreţia democraţiei şi înflorirea ei ci la sfârşitul implacabil. Desueţi acei gânditori care visează la votantul computerizat într-o lume în care eşti virusat prin e-mail sau cumpărat pe nimic.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.