La coadă la muzee

Zeci de mii de persoane au participat, sâmbătă, la „Noaptea Muzeelor” în București, eveniment desfășurat la nivel internațional și aflat anul acesta la a XII-a ediție. Oamenii au stat la cozi cu mult înaintea deschiderii programului. Aceeași sitauție s-a înregistrat și în alte orașe din țară.

Peste 13000 de vizitatori au trecut, spre exemplu, pragul celor nouă filiale ale Muzeului Municipiului București, în cadrul evenimentului. Cele două filiale nou deschise, Casa Filipescu Cesianu, respectiv Muzeul Nicolae Minovici, au înregistrat 5620 respectiv 980 de vizitatori, potrivit unui comunicat transmis de instituție.

„Actori ai Teatrului Masca au performat în curtea Muzeului Aman, a Casei Filipescu-Cesianu și a Palatului Suțu, pentru a transforma așteptarea vizitatorilor într-o experiență artistică de neuitat. Seara a fost completată de recitaluri muzicale, la muzeul C.I. și C.C. Nottara și la Muzeul Theodor Aman. Programul s-a încheiat cu spectacolul extraordinar ‘Timpul’, susținut între orele 1:00 — 2:00, la parterul Palatului Suțu, pentru o audiență de 50 de persoane. Muzeul Victor Babes, Colecția Ligia și Pompiliu Macovei și Muzeul Frederic Stork și Cecilia Cuțescu Stork s-au bucurat, de asemenea, de atenție sporită, înregistrând un număr record de vizitatori la Noaptea Muzeelor. Vizitatorii au savurat în liniște oferta bogată a muzeului, dând dovadă de răbdare la cozi și interes autentic pentru colecțiile vizitate, astfel că seara a decurs fără incidente neplăcute notabile”, se arată în comunicat.

Prezența copiilor a fost semnificativă în acest an, iar organziarea serii nu ar fi fost posibilă fără efortul entuziast al voluntarilor, tineri interesați de oameni, de cultură și de frumos, mai precizează sursa citată.

Organizatorii anunțau miercuri că număr de 27 de muzee și 22 de organizații culturale vor fi deschise la București, pe 21 mai, în Noaptea Muzeelor, propunând publicului diverse de evenimente.

VIDEO Imagini de la Noaptea Muzeelor suprinse de Digi 24

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.