„Un film de artă solid, cu accente de umor negru (…) Scris de renumitul cineast al Noului Val, Corneliu Porumboiu («Camera d’Or» pentru «A fost sau n-a fost?»), şi de regizor, filmul este un studiu de caracter în paşi domoli, punctat de momente de umor negru, în care, în stilul obişnuit al Noului Val, greşelile, dar şi bunele intenţii ale personajelor se răsucesc încet, ca un laţ, în jurul gâtului protagonistului”, apreciază “The Hollywood Reporter”.
Iar cronicarul de la ”Sight & Sound” notează: „Rareori un personaj principal a fost portretizat cu atâta acuitate, simpatia iniţială a publicului fiind subminată progresiv de înţelegerea faptului că acesta acţionează mult dincolo de normele morale şi de rutina încălcării legilor. În timp ce cunoştinţele şi prietenii lui sunt ocupaţi cu micile lor trădări şi mişmaşuri, Viorel îi urmăreşte îndeaproape, folosindu-se de informaţiile pe care le deţine pentru a ajunge la fata de care e obsedat. Dezvăluind cu atâta precizie consecinţele fiecăreia dintre acţiunile protagonistului, filmul scoate la iveală egoismul aproape psihotic al lui Viorel”.
„La limita de jos a cerului” este o dramă dulce-amăruie despre un Sancho Panza, nu despre un Don Quijote. E despre viaţa cotidiană a unui anti-erou care are de înfruntat circumstanţe, şi nu aventuri, e despre Viorel, un mărunt traficant de droguri dintr-un orăşel de provincie din Republica Moldova.
Viorel (Igor Babiac) este un traficant mărunt de droguri care trăieşte într-un orăşel uitat de lume din Republica Moldova. Cel mai bun prieten al său (Sergiu Voloc) îl târăşte după el în visul lui nebun de a zbura cu un deltaplan stricat, mama sa îl bate la cap să îşi găsească un serviciu, iar femeia pe care o iubeşte (Ela Ionescu) urmează să plece cu iubitul care trebuie să iasă din arest preventiv. Viorel decide să îşi schimbe viaţa în bine, însă realizează curând că binele e o chestiune relativă…
În distribuţie apar Igor Babiac, student la “Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice” din Chişinău, Sergiu Voloc – actorul distribuit de Igor Cobileanski în toate scurtmetrajele sale, Ela Ionescu, actriţă de teatru din Bucureşti, îndrăgitul actor Igor Caras-Romanov şi Angela Ciobanu. Imaginea poartă semnătura lui Oleg Mutu, iar montajul a fost realizat de Eugen Kelemen şi Cristina Ionescu. Producător este Alexandru Teodorescu, de la Saga Film, iar producător executiv şi story editor, Mihaela Popescu.
Viorel încă locuieşte cu mama lui, i se înroşesc urechile când se înfurie şi zilele trec într-un „laissez faire” continuu, în stil moldovenesc. Cu Gâscă, prietenul lui, se implică în mici afaceri cu droguri, în timp ce îl ajută să zboare cu un deltaplan care nu pare niciodată să funcţioneze cum trebuie; şi se îndrăgosteşte de Maria. Această existenţă aparent fără griji se precipită şi îl găseşte pe protagonistul nostru prins în propria lui incapacitate de a lua decizii, făcându-l să-şi dea seama că a venit momentul să crească şi să se poarte ca un adult.
Naivitatea cu care fură, ca şi cea cu care iubeşte, nevoia lui continuă de a da un sens vieţii lui prin ceilalţi, nepăsarea cu care lasă timpul să treacă pe lângă el şi, în final, credinţa că a zbura înseamnă a cădea, sunt doar câteva dintre micile drame care transformă poezia prozaică a vieţii lui într-o poveste despre strădania de a lua în piept, în felul lui, întâmplările vieţii de zi cu zi.
Filmul îi va purta pe spectatori într-o lume vizitată extrem de rar în cinematografia contemporană, într-o ţară împărţită între dorinţa de se deschide către Occident şi rămăşiele sale din epoca sovietică.
O echipă de nota zece

Igor Babiac şi Igor Caras-Romanov
Regizorul Igor Cobileanski declara: “Scenariul original al filmului «La limita de jos a cerului» a fost scris de Corneliu Porumboiu şi acesta a fost, probabil, unul dintre cele mai «problematice» aspecte pentru mine, la nivel emoţional, pentru că îmi închipuiam că spectatorii se vor gândi la filmele lui când îl vor vedea pe al meu şi-l vor compara cu ele. Am avut noroc de un scenariu scris cu foarte mult talent, de un producător foarte dedicat, de o echipă tehnică profesionistă şi de un director de imagine experimentat. Toate acestea împreună au făcut ca filmul să existe şi, cel mai important, mi-au dat curajul să trec peste lipsa de încredere pe care o implică un debut”.
În ceea ce îl priveşte, producătorul Alex Teodorescu a fost atras de proiect pentru că “scenariul a fost foarte bun şi, în mod special, pentru faptul că vorbeşte despre o lume care nu are direcţie, căreia îi lipsesc unitatea şi scopul. Locul care se potriveşte perfect descrierii acestei lumi este Moldova de astăzi, unde am şi filmat. Post-producţia a fost lungă, iar filmul a avut mai multe versiuni până când, cu ajutorul monteurilor Eugen Kelemen şi Cristina Ionescu, am ajuns la o variantă care mi-a plăcut mie, regizorului şi producătorului executiv Mihaela Popescu (totodată şi story editor)”.
Igor Cobileanski s-a născut în 1974, la Chişinău. În copilărie a jucat în mai multe filme, printre care „Durerea”, realizat după scenariul lui Emil Loteanu. A absolvit Facultatea de Regie şi Film a UNATC Bucureşti, în 1995. A revenit la Chişinău, unde a început să regizeze videoclipuri (şase numai pentru trupa Zdob şi Zdub), spoturi publicitare şi filme documentare („Murind pentru Madrid”, „Răsăritul Bălţilor”, „Legendele Tipovei”, în intervalul 1999 – 2000). În 2006, a regizat primul său scurtmetraj de ficţiune, „Când se stinge lumina”, unul dintre cele mai populare filme scurte autohtone din ultimul deceniu. Au urmat „Saşa, Grişa şi Ion” (2006) şi „(Plictis şi) Inspiraţie” (2007), selectate la numeroase festivaluri internaţionale şi premiate la “Trieste Film Festival” sau “Betting on Short Film Festival”. „Plictis (şi inspiraţie)” a câştigat Premiul pentru “Cel mai bun scurtmetraj” la TIFF 2008. Igor Cobileanski a mai regizat lungmetrajul de televiziune „Tache”, cu Mircea Diaconu în rolul principal.

Ela Ionescu şi Igor Babiac
Scenarist în acest caz, Corneliu Porumboiu s-a născut în 1975 la Vaslui. A absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) din Bucureşti, secţia Regie de film. Scurtmetrajele sale realizate în timpul facultăţii au fost premiate la festivaluri importante de film precum Cannes şi Montpellier.
În 2006, primul său lungmetraj, „A fost sau n-a fost?”, a fost selectat la “Quinzaine des Réalisateurs” şi a câştigat “Camera d’Or” pentru debut şi “Label Europe”, premiul distribuitorilor de film. Pelicula a adunat numeroase alte premii în festivaluri din întreaga lume. În 2009, al doilea lungmetraj al său, „Poliţist, adjectiv”, a câştigat “Premiul FIPRESCI” şi “Premiul Juriului” la Cannes, în cadrul secţiunii “Un Certain Regard”, precum şi “Trofeul Transilvania”, la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF).
Igor Babiac este student în anul IV la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău, specialitatea „actor de teatru de păpuşi”. Primul lungmetraj în care a jucat se numeşte „Tenis cu moldovenii”/ „Playing the Moldovans at Tennis”, în regia lui Tony Hawks, o adaptare după bestseller-ul cu acelaşi nume inspirat de călătoria regizorului în Republica Moldova. În teatru, s-a remarcat în spectacolul „Pescăruşul”, montat de Anatol Durbală. „La limita de jos a cerului” este cel de-al doilea lungmetraj în care joacă.
Sergiu Voloc este unul dintre cei mai îndrăgiţi tineri actori din Republica Moldova. S-a născut pe 12 martie 1983 în satul Tătăreşti, raionul Străşeni, în apropiere de Chişinău. A studiat la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, Facultatea de Artă dramatică, şi a devenit cunoscut graţie rolurilor din scurtmetrajele regizate de Igor Cobileanski, „Când se stinge lumina”, „Saşa, Grişa şi Ion” şi „Plictis şi inspiraţie”. A mai jucat în filmele „Bingo” (regia Timur Ismailov) şi „Nuntă în Basarabia” (regia Nap Toader) şi este protagonistul unui show la Publika TV, „Cool Publika”.
Născută la Piatra-Neamţ, Ela Ionescu este absolventă a Facultăţii de Teatru a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” (UNATC), specialitatea actorie, clasa profesorului Mircea Albulescu. Actriţa joacă în spectacole de teatru pe diferite scene din Bucureşti şi în spaţii neconvenţionale. A fost distribuită alături de Maia Morgenstern în „Şi caii se împuşcă, nu-i aşa?” (Compania de teatru “D’Aya”), a avut roluri în „Pescăruşul” şi „Arlechino moare” (Teatrul “Bulandra”) sau „Hipioţi şi bolşevici” (Teatrul “Arca” – “La Scena”). În cinema, Ela Ionescu a mai jucat în lungmetraje ca „Margo” (regia Ioan Cărmăzan, 2006) şi „Second Hand” (regia Dan Piţa, 2001), iar de curând a fost distribuită în scurtmetrajul „Forecast”, de Vlad Oancea.

La limită
“Saga Film” este o companie de producţie din Bucureşti, înfiinţată în anul 2000 de Alexandru Teodorescu. Iniţial, a produs doar reclame TV pentru piaţa locală şi cea internaţională, trecând uşor spre producţia de scurtmetraje şi lungmetraje de cinema. În 2007, “Saga Film” a co-produs filmul premiat cu “Palme d’Or”, „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, în regia lui Cristian Mungiu (produs de “Mobra Film”), şi documentarul „La nouvelle vague du cinema roumain” (2008), produs de “De Films en Aiguille” şi regizat de Marius Doicov şi Vincent Guyottot. După scurtmetrajul „Faţa galbenă care râde”(2008), regizat de Constantin Popescu, “Saga Film” a produs „Periferic”, un lungmetraj distins cu numeroase premii, printre care şi “Golden Alexander” la Festivalul Internaţional de Film de la Salonic. Regia îi aparţine lui Bogdan George Apetri, iar scenariul a fost scris după o idee de Cristian Mungiu şi Ioana Uricaru.
„La limita de jos a cerului” a primit o finanţare de 1.282.395 de lei din partea Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC). Scenariul a fost dezvoltat cu sprijinul rezidenţei la “Atelierul Cinefondation”, un proiect al Festivalului de la Cannes.
Cu sprijinul: Centrului Naţional al Cinematografiei, Programului MEDIA al Uniunii Europene şi “Netherlands Production Platform”, “8Cent East Market Warsaw”, “Les Arcs”.
De vineri, 27 septembrie, noul film regizat de Igor Cobileanski, „La limita de jos a cerului”, poate fi văzut pe ecranele din România.
În paralel cu lansarea în cinematografe, filmul va fi proiectat în mai multe festivaluri din Europa. „La limita de jos a cerului” a fost selecţionat la Festivalul Internaţional de Film de la Varşovia (11 – 20 octombrie), în secţiunea “The World Today”, care adună filme ce dezbat dileme actuale, şi la Festivalul Internaţional de Film „Molodist” de la Kiev (19 – 27 octombrie), într-o secţiune care cuprinde cele mai bune filme produse în regiune – “Film Across the Borders”. Al doilea ca importanţă din spaţiul răsăritean, după cel de la Moscova, festivalul, ajuns la a 43-a ediţie, va avea loc între 19 şi 27 octombrie.
Premiera mondială a filmului a avut loc în această vară, la Festivalul Internaţional de Film de la Karlovy Vary, în competiţia “East of the West”.