La moartea lui Ando

Nu numai pentru mine plecarea discretă dintre noi, în vârful picioarelor, a marelui gazetar și caricaturist Octavian Andronic, Ando cum îi spuneau cunoscuții, este o mare pierdere. Sunt bulversat…

În prima zi a eliberării noastre de sub ceaușism, cu o mână de amici, a scos ziarul “Libertatea”, fosta “Informația Bucureștiului”. La Paris, “Liberation” și-a schimbat pentru o zi numele, împrumutând cuvântul românesc “libertate”… Ando a fost unul dintre primii care a pus umărul la ecloziunea presei care se elibera de sub cenzură.

Tragic este că astăzi flagelul împotriva căruia au luptat jurnaliștii acum 30 de ani revine, se strecoară insidios, sub masca corectitudinii politice, de fapt, o autocenzură…

Primele mele desene, la întoarcerea în România, la București de la New York, le-a publicat Ando pe pagina întâi a “Libertății”. Și m-a onorat cu premiul acordat de ziarul pe care îl conducea.

Am pierdut un prieten, iar România a pierdut un mare artist al penelului, prin scris sau prin desen, un strănepot al lui Honoré Daumier. A fost un om generos și bun. Zâmbetul său cald îmi va lipsi…

Adio, dragă prietene!

Eugen Mihăescu
membru de onoare al Academiei Române

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 9
Author

6 Comentarii

  1. Nu confunda corectitudinea politica cu autocenzura.
    Corectitudinea politica este definitia bunului simt. Atat. In rest nu este nicio cenzura decat linia de partid in care s-a inregimentat fiecare organ de presa.

  2. Ai făcut lumina Șarl. Ce nr făceam fără licureala ta? Spune-ne și cum trebuie sa desrmbam culoarea neagră.

  3. Odihneasca-se în pace! Condoleante familiei, prietenilor și celor apropiați!

  4. Un mare artist ca ANDO merita un astfel de necrolog de la un alt mare artist . Omul ăsta reuşea în câteva tuşe să dea de gândit tuturor, dar în special celor din liota politică !

    O să se bucure şi alţii de de miniaturile lui pline de talent vizual, dar şi lexical !

  5. Despre disparuti numai de bine! Dumnezeu Sa-l odihneasca in Imparatia sa pe robul Sau Ocatavian! Dar despre Libertatea asa cum a fost rebotezata fituica fostului organ de presa al organizatiei de partid din capitale sunt foarte multe de spus. In special vizand primii sai noi ani si nu de bine.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.