La Sărăcie

În spatele autogării Filaret, pe maidanul care ar trebui să fie un fel de parcare pentru autocare, este un talcioc administrat de primăria Sectorului 5, zisă și a familiei lui Piedone cu neamul lor cu tot, bașca Grațiela-Leocadia Gavrilescu, Simona Allice Man și Lavinia Șandru, inutilele și, deopotrivă, grobienele membre de partid ale borțosului geambaș de iluzii.

Pe lângă ce se întâmplă în talciocul ăsta, dacă stai să faci o comparație, târgul din Militari e Harrods, nu alta. Nu degeaba aici i se spune La Sărăcie. În afară de câteva tarabe parcă aruncate în scârbă de slujbașii primăriei, toată marfa e așezată ca pe vremuri, pe ziare, pe mușamale jegoase ori pe pături roase de șobolani.

Dacă iei seama la lucrurile scoase la vânzare, semnul egal nu poate fi pus față de nimic din ce a fost prin București, pe segmentul ăsta de comerț al tristeții definitive. Păi, talciocul din Colentina, ăla din anii 70, era plin de mărfuri de calitate, resturi ale averilor de dinainte de război, vândute de ce mai rămăsese din burghezia și boierimea scăpătată a României, mulți dintre ei abia ieșiți din pușcăriile comuniste, încercând să-și mai peticească viața cu un pol, două.

Nici cu ce se vindea în Vitan, pe la începuturile anilor 90, nu se compară. Tot, absolut tot ce se află acum pe pietrișul de La Sărăcie îi justifică pe deplin numele: jucării stricate, haive vechi și murdare, veselă nespălată, cuie strâmbe și ruginite, mâncare stricată, toate acoperite de tristețea nesfârșită de pe fețele vânzătorilor care te îndeamnă cu voce scăzută să le cumperi ceva pe un leu, pe doi, pe aproape nimic.

Pe un colț de ziar, culmea, am văzut puse la vânzare niște caiele, 50 de bani bucata. Dar, cine să mai aibă nevoie de ele? Cine o mai avea cai în București? Poate, pe lângă Târgu Jiu ori prin Ardeal, da, dar aici? Cine să mai cumpere caiele la București? Sau, mai bine întrebat, cât de disperat să fii, dacă speri să vinzi caiele de potcovit? Dacă ai potcovi primari și politicieni, mai înțeleg, dar așa!?

În afară de suferință și nevoi, de vieți ratate și neîmpliniri, nimic din biografiile acelor oameni nu te-ar duce cu gândul la vremuri mai bune. Sau, cine știe, din milă, ai spera pentru ei ca dram al fericirii trecute anii copilăriei care, oricât de grea ar fi fost pentru unul sau altul, tot ar fi putut să dea curajul unui zâmbet, ca semn al inocenței.

Acum, până și zâmbetul e lacrimă pentru acești nefericiți care speră la câțiva gologani adunați la sfârșitul zilei, care pentru o pâine, care pentru un antinevralgic, care pentru o țuică. Vieți la marginea lumii, într-un fel de zonă crepusculară a României, crepuscul care îți e sugerat, culmea, exact de muzica acelui serial, muzică slobozită peste maidanul cu mărfuri și vieți din cine știe ce casetofon, ca mărturie că măcar ceva din trecut mai e funcțional: ceața și întunericul biografiilor ratate.

De la gaura din gardul de beton căreia cu greu i-ai putea spune poartă, acolo unde doi angajați ai primăriei vând bilete de intrare pentru trei lei bucata, dacă faci la dreapta, dai de târgul propriu-zis. Dar, dacă o apuci stre stânga, dincolo de stația de GPL, dai de zona cu păsări exotice: sticleți, cinteze, porumbei de rasă, papagali.

De fapt, papagalii sunt în partea cealaltă, spre dreapta. Sunt cei care în alți ani l-au votat pe Vanghelie și care de vreo opt-zece ani îi votează pe-ai lui Piedone, ăla care îi minte mereu cu o nesimțire rar întâlnită, că o să le fie mai bine.

Papagalii ăștia pot fi întâlniți mai ales pe trotuarul de peste drum. Sunt cei mai năpăstuiți dintre oameni, cei care nu au avut nici măcar banii pentru a plăti taxa de tarabă și care speră și ei la un leu, doi, de la puținii mușterii care trec prin zonă. Culmea e că și zona asta e așezată tot lângă o stație GPL, iar lucrul ăsta te face să te întrebi imediat la ce s-ar întâmpla dacă ar exploda bombele astea, mai ales că, exact la doi-trei metri de ele, fumează în draci cine vrea și cine are poftă, fără nicio opreliște.

Dar treaba asta nu pare să-i intereseze pe-ai lui Piedone. În fond, dacă pe semnătura lui au murit ăia de la Colectiv, ar putea să moară liniștiți și ăștia de La Sărăcie, nu-i așa!? Totul e ca Famiglia să stea în capul trebii, că în rest…

(P.S.: Continuarea notelor de călătorie prin țările Baltice, săptămâna viitoare.)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.