Ambrozia este unul dintre cei mai periculoși agenți alergeni pentru sănătatea populației. Numeroase semnale de alarmă au fost trase pentru distrugerea acestei plante în orașe. Mai mulți cercetători s-au strâns la Timișoara pentru a încerca să găsească o soluție de combatere a efectelor ambroziei.
Chiar după eforturile de reglementare a legii prin care cei care nu își curăță terenurile de ambrozie să fie amendați și după multe sancțiuni, ambrozia se extinde pe aproape fiecare teren intravilan și afectează 60% dintre pacienții cu alergii. Cercetătorii de la ONCOGEN și specialiști din comunitatea științifică europeană luycrează împreună nu numai pentru a diagnsotica mai rapid alergia la ambrozie sau descoperirea unui tratament mai eficient, ci și la crearea unui vaccin anti-ambrozie. Proiectul se numește INSPIRED și este unul dintre cele mai importante proiecte ale cercetătorilor de la ONCOGEN.
Cei mai mici pacienți
Medicii atrag atenția că alergia la ambrozie poate să apară la orice vîrstă, inclusiv la copii sub trei ani. „Am pacient de doi ani cu alergie la ambrozie. Asta înseamnă că a fost expus o singură dată la acest polen, și fiind deja alergici și îănseamnă că au suferit modificări în gene, încă din viața intrauterină“, spune Rodica Tănăsoiu, medic alergolog.
„Ne bucurăm să constatăm că pentru prima dată în România au fost produse molecule alergene sintetice, aici la Centrul Oncogen din Timişoara. Este un mare pas înainte în domeniul cercetării, pentru că aceste molecule sunt baza unei noi forme de diagnostic şi, probabil, în curând, de tratament pentru că îi vor ajuta pe medici să identifice mult mai repede pacienţii cu simptome severe”, spune Rudolf Valenta – prof. dr. Universitatea de Medicină din Viena.
Progrese foarte mari
Liderul grupului de cercetare a venit în România, în urmă cu aproximativ un an şi jumătate, special pentru acest proiect. „E o provocare pentru mine să lucrez la acest proiect, aici în România, dar în acealşi timp e o plăcere. Se întâmplă să întâmpinăm probleme, însă orice problemă are o rezolvare. Am progresat destul de mult, dar mai avem de muncit şi mă bucur că primim ajutor de peste hotare”, explică Chen Kuan-Wei, lider grup cercetare INSPIRED.
La crearea primului vaccin antiambrozie din lume lucrează cercetători europeni şi câteva sute de pacienţi care au fost de acord să doneze sânge şi să răspundă la chestionare.
Acesta a făcut ca ONCOGEN să aibă cele mai relevante date clinice pentru cercetare.