Lacul Cernica

Ultimul din salba de lacuri formate în arealul bucureștean ale râului Colentina până la vărsarea în Dâmbovița este lacul Cernica. Numele vine de la ctitorul mănăstirii ridicate pe malurile lacului la debutul secolului al XVII-lea și anume Cernica Știrbei. De numele acestui mare boier se leagă apoi denumirea așezării rurale din apropierea mănăstirii cât și a lacului. În Istoria Mănăstirii Cernica, mitropolitul Athanasie Mironescu amintește despte un lac sau iezer de forma unui amfiteatru cu deschiderea spre est, în mijlocul căruia se găseau două ostroave, una la nord, mai mare, pe care se aflau locuința de vară a boierului Cernica și mănăstirea, iar celălalt în partea opusă.

În planurile interbelice de amenajare a văii Colentinei în traseul său bucureștean se propunea construirea unui port industrial între Cernica și Fundeni, în scopul facilitării transportului pe viitorului canal navigabil Dâmbovița – Argeș – Dunăre, dându-i astfel o dublă valență îndrăznețului proiect, pe lângă agrement, cea economică. În realizarea dezideratului era prevăzută pe lângă asanarea și amenajarea salbei de lacuri, devierea unui volum de apă din râul Ialomița pe Colentina și crearea unei legături cu râul Dâmbovița. Astfel Cernica devenea cel mai mare lac din cele formate aici, cu o suprafață mult mai mare decât suma celorlalte lacuri, ajungând la 720 ha. de luciu de apă, celelalte având următoarele suprafețe: Băneasa superioară – 40 ha., Herăstrău – 80 ha., Floreasca-Tei – 150 ha., Fundeni – 120 ha., Pantelimon – 220 ha.

În cadrul proiectului de transformare în cale navigabilă a Colentinei, pentru lacul Cernica au existat două propuneri: executarea unui canal industrial lung sau amenajarea unui nou lac cu o suprafață de 200 ha. prin construirea unui baraj cu ecluză la Pantelimon, ulterior canalul de legătură cu Dâmbovița cu ecluza finală. Soluția aleasă a fost cea a împărțirii lacului Cernica în Cernica I și Cernica II. Proiectul pentru lacurile Pantelimon și Cernica, cu portul industrial și canalul de navigație Dâmbovița – Argeș, era ultimul din cadrul lucrărilor de asanare a lacurilor Colentinei și prevăzut a fi demarat în deceniul 1941-1950. În cadrul proiectului se menționa că insulele de pe Cernica pe care se găseau Mănăstirile Sfântul Gheorghe și Cernica urmau să domine noul lac.

Vechiul proiect este revigorat odată cu dorința lui Nicolae Ceaușescu de a duce la bun sfârșit canalul navigabil București – Dunăre via Dâmbovița – Argeș, în cadrul căruia Colentina avea un rol important. Astfel că lucrările vor fi reluate, iar noul canal fiind în pragul inaugurării în anul 1990.

Articol scrie de Cezar Petre Buiumaci/muzeograf/Muzeul Municipiului Bucuresti