Vineri seara, la o zi după funeraliile liderului Hamas, Ismail Haniyeh, și ale numărului doi din gruparea Hezbollah, o televiziune iraniană anunța că, ”în următoarele ore, lumea va fi martora unor scene extraordinare și a unor evoluții importante”, o aluzie la un posibil atac iranian asupra Israelului.
Presa israeliană relatează despre noi evoluții în Liban, unde se află fieful Hezbollah. ”Gruparea își evacuează liderii din suburbiile din sudul Beirutului, anticipând o potențială lovitură israeliană”, scrie Times of Israel, citând surse din presa arabă. ”Gruparea susținută de Iran și-a mutat echipamentul militar în zone mai îndepărtate de capitala libaneză”, mai arată publicația israeliană.
Un oficial american a declarat că ”Teheranul va decide ce fel de răspuns va lansa și își va pregăti acest răspuns”.
Majoritatea analizelor din presa internațională concluzionează că, în cazul în care regimul de la Teheran va decide lansarea unui atac, acesta va fi mult mai puternic și mai puțin predictibil decât cel din luna aprilie – un atac anunțat și care nu a vizat obiective importante din Israel.
Șeful Pentagonului a ordonat trimiterea de noi distrugătoare și avioane de luptă în Orientul Mijlociu, transmite Reuters. Portavionul USS Abraham Lincoln și grupul său de lupta vor înlocui portavionul USS Theodore Roosevelt, aflat acum în Golful Oman. În Mediterana și Golful Persic vor fi trmise noi distrugătoare americane înarmate cu rachete balistice și o noua escadrilă de avioane. ”Dacă Israelul este atacat, cu siguranță vom ajuta la apărarea Israelului. Ați văzut că am făcut asta în aprilie; așteptați-vă să vedeți asta din nou. The Washington Post arată că în apele Orientului Mijlociu sunt acum 12 nave de luptă americane, pregătite să răspundă la un atac iranian. În plus, în estul Mediteranei sunt desfășurate alte cinci nave de luptă americane, inclusiv două distrugătoare.
Președintele Joe Biden a avut, joi, o discuție telefonică cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, căruia i-a promis că SUA vor apăra Israelul în cazul unui atac iranian. ”Președintele si-a reafirmat angajamentul pentru securitatea Israelului în fața amenințărilor Iranului, inclusiv a grupurilor teroriste Hamas, Hezbollah și a hutiților din Yemen”, a anunțat Casa Albă.
Totuși, Washingtonul nu a fost deloc ținut la curent de către guvernul israelian în privința celor două asasinate. Lichidarea liderului Hamas nu a fost asumată de Israel, în timp ce eliminarea numărului doi din Hezbollah a fost reacția Israelului la un atac cu rachete al grupării libaneze șiite care s-a soldat cu moartea a 12 copii, în Înălțimile Golan. Potrivit Axios, ”Biden și oficialii americani au sentimentul că Netanyahu le-a ascuns planurile de a recurge la aceste asasinate, dând impresia că va accepta solicitarea președintelui SUA de a se axa pe încheierea unui acord privind Gaza”. Discuția a avut loc în urmă cu doar o săptămână, în Biroul Oval, în timpul vizitei lui Netanyahu în SUA. ”La finalul întâlnirii din Biroul Oval, Biden a fost mai furios și a ridicat vocea, spunându-i lui Netanyahu că trebuie să ajungă cât mai repede la un acord în Gaza”, scrie Axios.
Cu toate nemulțumirile legate de atitudinea guvernului israelian, administrația Biden va apăra necondiționat Israelul. Iar toate desfășurările de avioane, nave și trupe în Orientul Mijlociu sunt făcute fără un vot al Congresului și sub conducerea unui comandant suprem care s-a retras din cursa prezidențiala din motive nedeclarate oficial, însă despre care majoritatea americanilor cred că au de-a face cu problemele cognitive ale președintelui.
Senatorul republican Lindsey Graham, unul dintre liderii neoconservatorilor americani, a introdus un proiect de lege care, dacă va fi aprobat, va autoriza o acțiune militară americană împotriva Iranului, dacă Hezbollah va ataca Israelul. Ar fi autorizată o acțiune militară și în cazul în care Iranul se va apropia mult de obținerea armei nucleare. ”Iranul nu se va opri până când cineva nu-i va spune să se oprească. Este timpul să trasăm niște linii roșii pentru programul lor nuclear. Capacitarea lor de a îmbogăți uraniul până la un nivel compatibil cu armele nucleare este acum o chestiune de săptămâni, nu de luni”, a declarat Lindsey Graham. Proiectul de lege mai arată că Hezbollah și Iranul vor fi responsabili ”pentru orice impact negativ asupra cetățenilor Libanului care ar rezulta dintr-un atac al Hezbollahului asupra Statului Israel”. ”Daca Israelul va ataca Iranul, sper că vor avea cu o rafinărie mai puțin decât acum. Este timpul să-l ardem la buzunar pe ayatollah. Rafinăriile sunt sângele ce curge prin venele economiei lor. Fără rafinării nu ar putea finanța terorismul”.
Ce are, bre, de nu intră ? 😉 Desfă mai mult picioarele picioarele !