Surse judiciare au precizat, pentru Mediafax, că Laura Codruța Kovesi are trei interdicții în cadrul controlului judiciar, una dintre acestea fiind cea de a nu mai lucra la Parchetul General.
De asemenea, Kovesi nu are voie să părăsească țara și nici nu are voie să comunice presei detalii despre dosarele în care este vizată.
La ieşirea din sediul Secţie de anchetare a magistraţilor, Laura Codruţa Kovesi a declarat că i s-a interzis să vorbeasca cu presa.
Kovesi a fost audiată mai bine de 6 ore de către procuroarea Adina Florea.
„În acest moment am interdicţie de a vorbi cu presa despre dosarul pentru care am fost astăzi citată. (…) Nu am voie să vă spun absolut nimic din ceea ce s-a întâmplat aici, astăzi, şi nici cu privire la acest dosar. (…) Cred că e o măsură de a-mi închide gura, de a nu mai spune ce se întâmplă, este o măsură de a ne hărţui în continuare pe toţi cei din sistemul judiciar care ne-am făcut treaba. După cum se ştie, sunt într-o procedură internaţională, în care am ieşit prima. Probabil că disperarea unora că voi putea ocupa acea funcţie (şef al Parchetului European – n.r.) a ajuns la anumite cote şi din acest motiv eu nu mai am voie să vorbesc cu presa”, le-a spus Kovesi jurnaliştilor.
Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie i-a deschis un prim dosar Laurei Codruţa Kovesi în decembrie 2018, după ce fostul deputat Sebastian Ghiţă a acuzat-o că i-ar fi cerut bani pentru plata avionului cu care urma să fie adus în ţară Nicolae Popa din Indonezia, în 2011. Laura Codruţa Kovesi era la acea vreme procuror general al României, iar Nicolae Popa fusese definitiv condamnat la 10 ani şi 4 luni de închisoare în dosarul FNI. În această cauză, fostul procuror-şef DNA este urmărit penal pentru luare de mită, mărturie mincinoasă şi abuz în serviciu. Procurorul de caz al acestei cauze este Adina Florea.
Pe 8 martie 2019, Secţiade investigare a infracţiunilor din justiţie a anunţat că Laura Codruţa Kovesi este urmărită penal în cel de-al doilea dosar, pentru constituire de grup infracţional organizat şi cinci infracţiuni de complicitate la represiune nedreaptă sub forma participaţiei improprii. Este vorba de dosarul procurorilor Lucian Onea şi Mircea Negulescu, de la DNA Ploieşti.
Fosta șefă DNA este, în prezent, procuror la Serviciul de îndrumare și control din cadrul Parchetului General.
Gabriel, iti inteleg frustrarea, dar afla puiule ca din scuipati nu se nasc decat infectii.
Cat priveste cealalta sintagma, fleg…nu stiu cum,sa nu va iluzionait baieti,daca mai secretati mult zisa scurgere gonococica ,vi se va usca si sursa: creierul de peste gelatinos si veti deceda sufocati , cu gura larg deschisa….Kharma!
@Victor: „Incredere” in Sectia speciala „condusa” de PSDista Adina Florea si aflata sub comanda directa a lui Dragnea?!
Sectia speciala NU e subordonata Procurorului general, e direct sub comanda lui Dragnea!
Financial Times scrie, vineri, despre faptul ca L. Kovesi a fost plasata sub control judiciar, de „un organism controversat”, ceea ce i-ar putea afecta sansele sa devina procuror-sef al Parchetului European.
„Autoritatile romane au intensificat masurile impotriva fostului sef anticoruptie, L.Kovesi, intr-o miscare care ar putea sa ii diminueze sansele de a deveni procuror-sef al Parchetului European”, arata FT.
„Kovesi e investigata de un nou organism controversat, creat pentru a analiza greselile magistratilor. Criticii spun ca e o sectie influentata politic, deoarece procurorul general nu are autoritate asupra acesteia”, noteaza FT.
FT adauga ca L. Kovesi e candidatul preferat al PE, in timp ce Consiliul European il prefera pe candidatul francez Jean-Francois Bohnert. Reprezentantii ambelor grupuri au stabilit sa aleaga un candidat pana la sfarsitul lunii martie.
„Corector” ticalos, esti pe mana cu cenzorul care mi-a blocat comentarii in care te demascam in nemernicia ta de clona a lui „lili”, acum doua zile nenorocitul de secu pe care l-am acuzat ca te intruchipeaza, nu mi-a publicat comentarii repetate!!! Mai mult, la click-ul rubricii „Raspunde” mi-a blocat posibilitatea directa de a replica unui comentator, fiind nevoit sa dau replica la finalul listei!!!
Nesimtirea voastra e fara margini asa cum a dovedit-o si aseara la Gadea, monstruosul purtator de cuvant al partidului Securitatii baso-joha-niste PNL, Danca! Niciun argument nu poate indoi acest nou soi de netrebnici securisti care executa orbeste un ordin ca niste roboti, de aceea, dupa ce l-a acuzat isteric pe Gadea de „manipulare”, acesta l-a azvarlit afara din platou!!!
Aceeasi nesimtire arata si Infractoarea Kövesi, mintind in legatura cu PUNEREA SUB CONTROL JUDICIAR, cu 3 interdictii dintre care a pomenit UNA SINGURA, aceea DE A NU COMUNICA PRESEI DETALII DIN DOSAR! Faptul ca SE AFLA SUB CONTROL JUDICIAR nu reprezinta un detaliu,ci o incadrare juridica ce trebuia comunicata presei sub toate cele 3 interdictii!!!
Ticaloasa a mintit si in legatura cu scopul dosarului, in mintea ei bolnava invocand impiedicarea accederii la functia de procuror sef colhoznic european, stiind ca deja din decembrie i se deschisese procedura, iar plangerea efectiva era cu mult anterioara!
Fara sa-si dea seama, ticaloasa s-a autodenuntat, dar nu singura, ci impreuna cu toti fostii subalterni infractori si chiar CU toti cei din sistemul judiciar, sustinand ca: „Suntem toti hartuiti pentru ca ne-am facut treaba”!?!? Treaba fiind ABUZURILE CRIMINALE ACOPERITE ILEGAL SI IN SECRET prin protocoalele cu Securitatea interna…
Daca vrea cineva sa revada oda pe care ambasada suediei a inchinat-o zeitei nepretuite a catuselor
https://www.youtube.com/watch?v=9kie2zMfV3g
Puteti da o cautare simpla pe youtube cu doua cuvinte cheie: oda lulutei (fara diacritice)
Intre declaratiile lulutzei, la iesirea de la audieri si declaratiile oricarui primar acuzat de ceva infractiuni, nu este nicio diferenta! „Nu am comis nicio ileglitate, este o campanie impotriva mea Ei au falsificat probele de la Ploiesti si Oradea, ei au martori tripli, ei au ordonat unui procuror sa semneze un rechizitoriu ilegal! Tu esti alba, da, dar la suflet esti neagra!
„controlul judiciar” asa cum a fost dat tot asa va fi inlaturat. Daca credeti ca doamna va primi vre-o condamnare sau va sta macar o ora pe arest va inselati si va contraziceti singuri. Pai nu toata „Iustitia” din romanica e un circ, un teatru, o tragi-comedie, o simulare, o bataie de joc, o mizerie, o protectie acordata celor puternici, o condamnare sigura a celor slabi fara protectii ? dl. Nistorescu, de ce la „dosar de presa” nu faceti o retrospectiva a marilor fraude financiare, imobiliare, economice din ultimii 25 de ani, a personalitatilor din diferite dosare, cu sentintele date, si atunci toata lumea va intelege. Insasi cuvantul „devastator” din titlu indica metoda prin care cititorii sant pacaliti, dusi de nas, prostiti, indusi in eroare. Slab articol.
Cu asa zeita anticoruptiei din Romania a fost plasata sub control judiciar.Eu cred ca doamna ar trebui sa ceara drepturi de autor la acest spectacol mai ales ca joaca in propria sa opera.
Ma uit si ma mir , de cati mai sunt atat de naivi sa ia de buna , vorba mincinoasei nationale , ca de asta o acuza Sectia Speciala , ca ar candida la o mare functie EU ! Nimic mai fals si este tocmai invers : de acum un an , de cand cu chiu cu vai , a fost revocata si se stia ca va trebui sa raspunda pt nenorocirile facute , au aparut si sustinatorii ei , papusarii , cu gaselnita de procuror gen EU . Tipic pt betiva satanista romanca (of!) si betivul cu sciatica si pantofii diferiti (asa s-o tina!).
INCULPATA KOVESI LAURA CODRUȚA
Ce frumoooos sună! :)
dacă putoarea asta mai era la putere, acuzatul era arestat cu cătuşele la vedere…
Ce sa intelegem dupa cate „canta” sfanta la microfon? Deja si-a croit drumul si calea pentru a scapa de pedeapsa privind ororile facute cand era pe functie! Constienta de porcariile facute,s-a agatat de functia europeana,care nu este prevazuta in constitutia romaneasca si pentru care trebuie modificata constitutia,ca ea sa se incadreze in forma legala! Vedeti ca sfanta pune pe primul loc functia europeana in loc sa raspunda pentru porcariile facute? E semn clar ca are coada destul de groasa,nici sica mandolina nu-i mai poate face serenada pentru liberare!
Livache a fost singurul politician din Romania care s-a luat la tranta cu SATANA romanilor si acum plateste pentru faptul ca vrut sa faca dreptate sarmanilor. De ce nu-i faceti statuie lui Livache pentru aceasta lupta? Luluta a pus slugile sa-i scoata de la slujba din biserica pe oamenii credinciosi ca sa jure cu biblia pe capota masinii ca au fost ei la referendumul de demitere a SATANEI si nu mortii inventati de fascisti. De ce nu vreti sa vedeti adevarul? De ce sunteti ipocriti, credeti ca poporul roman este prost? De ce nu-i aduceti pe patriotii plecati la ciordit afara ca sa voteze in tara si nu se aseze de trei ori la coada pe fara pe banii lui Soros?
„mariuta” sper ca glumesti cu impartirea ce o faci „dreptului” altfel consider ca ai luat-o pe aratura rau de tot…?!
exista doua tipuri de drept, dreptul natural, in care nu conteaza mijloacele in atingerea scopului si dreptul pozitiv, in care mijloacele sunt importante in atingerea scopului…
primul este caracteristic societatilor totalitare, cel de-al doilea, democratiilor..
daca doamna Kovesi, in activitatea domniei sale, a intrat pe taramul dreptului natural, este rau…chiar daca DNA-ul sub conducerea domniei sale a avut succese in lupta impotriva coruptiei din tara..
problema noastra este cum sa facem institutiile coercitive puternice, deci lupta impotriva coruptiei trebuie sa inceapa de-acolo…
este posibil ca doamna Kovesi sa fi slabit, in dorinta domniei-sale de a obtine rezultate, aceasta institutie necesara a tarii, DNA-ul
Incepand de ier, steagul PNL-ului va fi in dungi verticale, avand impregnat pe el chipul Lulutei vopsit in galben, tinand in mana o sageata ,sub care va fi inscriptionat urmatorul anunt: Nu te vom uita. Vom veni cu pachete in fiecare zi. Cu drag Sica Mandolina si un Plavan din orasul lui Gigina
Ps. O sa-ti trimitem, in fiecare zi, cate doua , trei bucati de PARCHET sa ai ce pune in soba, ca sa nu mori de frig. Stim ca preferi chiftele in sos MARINAR, de aceea, vom face tot posibilul sa ti-l trimitem ca bucatar personal. Oare sa trimite si cateva bucati din Parchetul European, caci am auzit ca au o putere calorica mai mare decat Parchetul nostru?
Ps1. Cere si tu, acolo o celula cu gean, care da in strada, ca sa putem veni sa-ti cantam sub ea. Sa stii ca Sica si-a cumparat o mandolina noua, iar eu am inceput sa iau lectii la TROMBON. Noi preferam SONATELE lui Coldea?Tu ce preferi?
PS2. Pe SPP-ist l-au detasat la Tarcea. Nu fii geloasa. Ea a votat impotriva referendului pentru familie.
Cata FRICA ii e lui Dragnea de dna Kovesi!
Toate tunurile pe Kovesi sa NU ajunga Procuror european, sa-l bage pe Dragnea SIGUR la puscarie!
Nimic nu e interzis, orice e permis, DOAR sa o impiedice sa mai iasa din tara, sa nu se prezinte la Brussels!
De ce i-au interzis sa vorbeasca cu Presa?
Pentru că în cele 7 ore NU s-a întâmplat NIMIC!
„Iar dacă doamna Kovesi ar fi venit și ar fi spus: vreme de 7 ore m-au ținut acolo să-mi arate niște poze aberante, niște chestiuni lipsite de orice sens, fabulații și așa mai departe, dacă dna Kovesi ar fi avut posibilitatea să devoaleze această manipulare, sigur că ea se dezumfla.
Și atunci au ales acest mecanism, format foarfecă: 1. te țin șapte ore; 2. îți interzic să spui ceva despre de ce te-am ținut cele 7 ore. Ca să genereze ideea asta: domnule, cu doamna Kovesi sunt probleme! Și asta, firește, preluată acum de vorbeții, de zvonerii, de lătrăii partidului, asta va fi ideea”!!!
Pariez ca intr-o zi aceasta sluga PSDista numita Adina Florea va da socoteala, pariez!
Succes, Codruta!
Dragnea NU vei scapa, intr-o zi vei ajunge la Jilava, NU vei scapa!
Pai nu trebuie sa aiba incredere in justiție.
Mai pesedisti plini de ura si ignoranta de ce nu vedeti
averea facuta de satrapul Dragnea din salariul de bugetar?
PSD este într-o perioadă neagră,satrapii de județe in frunte cu Dragnea conduc tara,ajutați de ciordachi,nicolicea,șerban. Un PSD de
batjocura.
Dacă au tinut-o 6 ore înseamnă că i-au pus 3 intrebari de cate 300 de ori.
Daca pe un om precum Codruța o terfelește așa, nu vreau sa mă gândesc ce face monstruoasă mașină PSD unui om de rând. Mare clan de interlopi este PSD.
Codruța nu trebuie lăsată să câștige sub nici o forma, ea reprezintă o ultimă urma de speranță în România că răul va fi înfrânt. Dragnea &Co TREBUIE sa ne zdrobească !!!
Qana, de la Oana Pelea?
nu va bucurati prea tare mai pisdenacilor,vine 26 mai cand o sa o luati beste bot cum nu o sa vina sa credeti.
vremea asteniilor,vremea virozelor,au romanii flegme pentru voi cat nu va inchipuiti voi
Daca si ilustrul magistrat cu diopriile peste masura, cel cu maretia dreptului, o vede la racoare pe imparateasa anticoruptiei, insemna ca „imparatul e gol”. Ce tot ii trage ca o impiedica sa ajunga la Parchetul european fara sa ne spuna ca acolo a plecat sa candideze de capul ei nu trimisa de guvernul Romaniei. Cu ce este mai presus Kovesi fata de Udrea cand folosesc acelas limbaj de penali? Oricum, se observa cu ochiul liber, ca a facut ciocul mic dupa ce si-a studiat dosarul si cand probabil a vazut ca au dat-o in gat tocmaii oamenii in care ea avea cea mai mare incredere. Asta-i boala celor bolnavi de putere care incalca legile prin diferite slugi si cand slugile toarna tot spun ca slugile nu au caracter nu ca ei au incalcat legea!
Ah, domnu Laudațio, de ce mă stârnești!
Ce-ți doresc eu ție, falnică Codruța,
s-ajungi la Târgșor doar cu… teleguța,
S-ai cătușe tari ca diamantul dur,
Și când dormi te muște purecii de k..r !
Oana Bogdan Dobre, te agiti degeaba, ca stiuca in minciog. Lulutza a intrat in malaxorul pe care altii, dimpreuana cu ea, l-au pregatit minutios cu multa migala ani de zile , pentru dusmanii lor politici, sub obladuirea si la sanul sterp al taraturii cia-iste, scursura Monik, Mu*evrei ? Totul se plateste, vorba unui titlu de roman politist ,mult mai inteligent decat postacii securitatii.
A intrat slujirea la decapat? Sper ca Doamna Florea sa o lase nud pe huiduma.
Kovesi = o penala :))
UN MUNTE CÂT EVERESTUL DE IPORIZIE SI MANIPULARE : Laura Codruţa Kovesi a declarat că i s-a interzis să vorbeasca cu presa ! CE ZICI ZEITA MINCIUNII, TI S-A INTERZIS SA VORBESTI CU PRESA, DAR VOI DE LA DNA NU ATI INTERZIS INFRACTORILOR SAU CELOR NEVINOVATI CONDAMNATI PRIN ORDIN AL SISTEMULUI, SA FACA DECLARATII PUBLICE ? MARE TICALOASA ESTI, DAR NU MAI POTI MANIPULA PE NIMENI, ACUM STIM CINE ESTI !
Da` dece sub control judiciar si nu in arest preventiv?! Sa fi iesit si ea cu ” bratari „, la fel cu cei pe care i-a ” decapat „. Si tot clontoasa a ramas bivolita. Luluto, iti doresc multi ani la Targsor!
Mooie handbalisto! :)))))))))
Fatarnicilor bucurati-va ca asta v-a mai ramas?! Priviti albanezi asa ajungem si noi curand!
Laude Codruța, stirpea lui Brâncuși,
Luptă-n România cu șleahta de ruși,
Luptă-n România de hoți, Cațavenci,
Cu toți derbedeii ce te trag în clenci
Se fac toate eforturile de actuala coalitie PSD+ALDE +UDMR de a asigura alegerea Codrutei ca procuror general european!Toate stradaniile Hauptmann SS Adina lu’Slugarel in acest sens,inclusiv cu dosarul Timmermans, transmit mesajul ca justitia Romana a ajuns o capra capiata(cu cenuroza-pentru postacii pesedisti habarnisti)si trebuie facut ceva,iar alegerea Codrutei ar fi reteta!Toate procesele intentate bezmetic,cu trucaje ordinare, cum s-a si vazut in cazul Ghita Dezumflatul,au acest rol,de a netezi alegerea Codrutei!Cum va multumi ea mai tarziu pentru sprijinul fratesc al Coalitiei,ramane de vazut!
Cum ar spune PNL, USR si presedintele suprem al securistilor : Fara penali !! De ce nu e suspendata dna penala din magistratura ?
Cu drept de contestatie in 48 de ore de la pronuntare.
Hai ca se poate schimba ceva,e si timpul! Dar pe cand perindatul vremelnic cu 5-6 case? Mai dureaza mult? Nu mai avem rabdare!
În sfârșit cineva a are curajul sa faca dreptate ,în urma abuzurilor zeiței!
Pesedista Florea vrea răzbunare sa satisfacă ura ei si a lui Dragnea &comp.
”Ne place, ne place, ne place, place, place!”
soundtrack – ROA – „Ne place!”:) :) :) :) :)
https://www.youtube.com/watch?v=dih729_02oM
Meserie, de când așteptam să văd asta… De-acum adio plecări în străinătate. N-o mai alege-acum porcuror iuropean. Aștept cu interes s-o văd la beciul domnesc, acolo unde-a băgat și ea atâția nevinovați.
Zeita Kovesi tocmai a ramas fara statuie si soclu. Urmeaza sa dispara si templul inchinat ei, DNA? La cate abuzuri au pastorit procurorii DNA asta ar fi urmarea fireasca. Pana si infiintarea PNA (viitorul DNA) e discutabila.
Dar DNA este deja perceput doar ca arma politica. Cu imaginea asta construita este greu sa mai inspire incredere.
Cum se intoarce roata vietii! Asa se intampla cand te urci in sa cu ajutorul altora si arzi etapele in viata. Cand cazi de pe calul frumos, tandari te faci! Nu stiu daca realizeaza Luluta ca fost folosita de basecu in lupta lui de mentinere la putere!