Lazăr: „Este absolut suprarealist”

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a discutat, în ședința de joi, timp de aproximativ trei ore pe marginea proiectului de modificare a legilor justiției.

Lazăr: „Este absolut suprarealist”

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a discutat, în ședința de joi, timp de aproximativ trei ore pe marginea proiectului de modificare a legilor justiției.

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat, joi, după ședința de plen în care s-a votat avizarea negativă a proiectului Legilor justiției, variantă propusă de Parlament, că el crede că se va ține cont de opinia exprimată de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

„Rațiunea juridică și-a spus cuvântul. Era și de așteptat, pentru că deja aveam un vot negativ și era normal să fie așa. Eu cred că va conta acest vot, pentru că există o rațiune juridică și la fundamentarea actelor normative. Propunerile de lege ferenda trebuie făcute întotdeauna într-un mediu potrivit. Trebuie să fie o stare de calm, de dialog si de disponibilitate din partea tuturor și să vedem ce poate fi perfecționat și aceasta să fie de bună credință în așa fel încât cu toții să avem percepția că a putut ieși din procesul legislativ actul normativ cel mai potrivit pentru a satisface exigențele unei justiții independente, europene”, a spus Lazăr, la ieșirea din sediul CSM.

Procurorul general a adăugat că proiectul de lege propus de Camera Deputaților conține inițiative „absolut suprarealiste”.

„Noi, atunci cand discutăm, trebuie să fie un dialog purtat cu aceleași arme și aceleași argumente ale rațiunii. Dacă unii folosesc argumente disproporționate, contondente, nu este în regulă. Acela nu este un dialog. Am spus foarte clar ca există câteva dispoziții ale acestui proiect de lege foarte sever criticat de colegii noștri, cum este aceea privind direcția de investigare a pretinselor infracțiuni săvârșite de procurori și judecători. Așa ceva este absolut suprarealist în condițiile în care există o criminalitate nesemnificativă”, a mai spus sursa citată.

În cadrul discuțiilor din plen, procurorul general a spus, referitor la propunerea din proiectul Legilor justiției de înființare a unei direcții care să investigheze procurorii și judecătorii, că în rândul magistraților nu există o criminalitate gravă, iar numărul angajaților ar fi mai mare decât al inculpaților.

„Nu există o criminalitate printre magistrați care să justifice o astfel de structură specializată și distinctă, așa cum se propune. De ce? Am avut curiozitatea să verific câte cazuri am avzut anul aceste: opt magistrați inculpați pentru astfel de infracțiuni. Anul trecut au fost 15. În urmă cu doi ani, 16. De ce o ditamai direcția, mai mult decât toți inclulpații. Trendul este descendent. Se poste discuta cum să fie localizate competențele, se poate discuta vârsta și experiența profesională a celor care se ocupă, se poate face printr-un triaj al colegilor mai exigenți”, a spus procurorul Augustin Lazăr, în ședința de plen a CSM, unde s-a discutat proiectul de modificare a Legilor justiției.

Magistrații Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au votat, joi, emiterea unui aviz negativ în cazul proiectului Legilor justiției, variantă trimisă spre analiză de către Parlament, potrivit unui comunicat al instituției.

Decizia a fost luată cu majoritate de voturi, după ce 11 magistrați au votat pentru avizarera negativă a inițiativei legislative care vizează sistemul judiciar, iar alți șapte pentru avizarea favorabilă cu observaţii.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a discutat, în ședința de joi, timp de aproximativ trei ore pe marginea proiectului de modificare a legilor justiției asumat de coaliția PSD-ALDE.

În cadrul dezbaterilor, membrii CSM, dar și reprezentanții asociațiilor de magistrați au subliniat că și-ar dori un dialog real și onest cu membrii Legislativului, astfel încât acest pachet de Legi ale justiției să vină în ajutorul magistraților, mai ales că este nevoie de progres și de schimbare în acest domeniu.

DIICOT, DNA și Parchetul General s-au pronunțat împotriva noului proiect de modificare a legilor justiției. De asemenea, aceeași opinie au avut-o și două asociații de magistrați, respectiv Asociația Procurorilor din România și Forumul Judecătorilor.

Coaliţia PSD-ALDE a prezentat, săptămâna trecută, ca iniţiative legislative trei proiecte, respectiv modificarea Legii CSM, modificarea Legii privind organizarea judiciară şi modificarea Statutului judecătorilor şi procurorilor.

Potrivit formei Legilor Justiţiei propusă de PSD-ALDE, preşedintele României apare în procedura de numire a șefilor de parchete, însă nu și în cea de revocare. Totodată, ar urma să se înființeze o direcție de investigare a magistraților care va fi în subordinea Parchetului General.

Cât privește Inspecția Judiciară, aceasta ar urma să fie subordonantă Consiliului Național de Integritate a Judecătorilor și Procurorilor și Inspecției Judiciare și statutul inspectorilor judiciari, o structură care ar urma să se înființeze.

Proiectul Legilor justiției a fost modificat în Parlament, față de forma inițială transmisă de ministerul Justiției. Avizul inițial dat de plenul Consiliului Superior al Magistraturii pe forma înaintată de instituția condusă de Tudorel Toader a fost tot negativ.

Distribuie articolul pe:

19 comentarii

  1. Cine vorbeste de ratiune si de instrumente contondente disproportionate?Tocmai cel care a inchis dosarul in loc sa cerceteze inregistrarile cu Kovesi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.