Lăzăroiu: Albă ca Zăpada va fi conceptul-cheie al anului 2012

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a făcut câteva previziuni legate de scena politică din România în Q magazine, scrie realitatea.net. Lăzăroiu susţine că nici presa nu va mai fi ce a fost.

„Albă ca Zăpada va fi conceptul-cheie al anului 2012. Unii îl înţeleg ca pe o nouă formaţiune politică, alţii ca pe un vechi partid, radical transformat. Eu l-aş înţelege mai degrabă ca pe o schimbare fundamentală în ordinea socială şi instituţională. Eşecul marilor agregate, fie că vorbim despre state, bănci sau corpo­raţii, are consecinţe dramatice asupra democraţiei elective. Sobrietatea, cumpătarea şi competiţia onestă vor domina populismul, clientelismul leneş şi risipa veselă din administraţie. Societatea a intrat deja în alertă. Şi îşi va găsi propriile forme de veghe”, spune Lăzăroiu.

Consilierul prezidenţial spune că nici presa nu va mai fi ce a fost: „Nu în actuala formă de organizare. Mai ales în România. Presa are propriile sale complicităţi la eşec. A alimentat spirala populismului de câte ori a avut ocazia, a închis ochii la marile fraude pentru concedii pe iahturi, a promovat divertismentul şi kitsch-ul ca pe un drog pentru sedarea maselor în goană după credit cu buletinul, a vrut să pună guverne, să numească preşedinţi, fără să îşi asume şi responsabilităţi. Explozia mediului virtual va închide multe ziare şi studiouri de talk-show. Vom vedea bloguri mai influente decât marile titluri consacrate pe hârtie. Lupi singuratici sau grupuri mici se vor exprima mai liber pe internet decât ar putea să o facă în cadrele televizuale cu scaune, mese şi moderatori care constrâng şi falsifică opiniile. Nu va fi o zonă gri a anarhiei. Va fi o nouă formă de organizare. Un câine de pază gras şi îmbătrânit va fi înlocuit de mai mulţi lupi tineri, care vor veghea cu adevărat la democraţia autentică”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.