Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu afirmă într-un interviu acordat Q Magazine că are sentimentul că SOV controla mulţi politicieni aflaţi la vârf.
„Un om care, după ce a câştigat mulţi bani, legitim sau nu, doar justiţia se poate pronunţa, încearcă să ia prizonier statul român. Instrumentul favorit prin care ia prizonieri politicieni şi funcţionari este trustul de presă pe care îl patronează. Aici ţine prizonieri jurnalişti şi analişti celebri. Poate termenul prizonier e puţin inexact. Politicienii, funcţionarii, jurnaliştii şi analiştii primesc totuşi o soldă (că tot vorbea dl. Vîntu de armata pe care o conduce). Doar conştiinţele lor sunt în prizonierat”, afirmă Sebastian Lăzăroiu, într-un interviu acordat revistei Q Magazine.