Lecția Bulgariei: fără creștere, stabilitatea și lipsa datoriilor nu valoreaza nimic

Guvernul Bulgariei a căzut sub presiunea străzii, fiind victima propriei politici de austeritate. Ceea ce se întâmpla la Sofia, care a fost timp de peste zece ani un model e stabilitate, este o lecţie pentru toate ţările europene care doresc să iasă din criză, arată o analiză făcută de La Tribune.

Bugetele echilibrate şi absenţa problemei datoriilor nu pot garanta singure stabilitatea unei economii, ne arată criza din Bulgaria. Guvernul lui Boyko Borisov a căzut nu din cauza creşterii bruşte a facturilor pentru energie electrică, ci din cauza nemulţumirilor acumulate în timp faţă de un anumit model economic, modelul stabilităţii şi rigorii de sorginte liberal-saxonă.

La mijlocul anilor 90, Bulgaria nu reuşise încă să iasă din criza provocată de căderea regimului comunist. Deficitul bugetar ajunsese la 8% în 1995 şi apoi al 11,2% în 1996. Ţara era răvăşită de hiperinflaţie şi protestele erau la ordinea zilei. În 1997, premierul Ivan Kostov a decis să aplice o terapie de şoc prin reduceri masive ale cheltuielilor publice, privatizări, liberalizări şi reducerea impozitelor. Echilibrul bugetar a fost atins după doar un an.

Cheia stabilităţii economiei bulgare a fost însă legarea cusrului levei de cel al mărcii germane şi apoi al euro. A apărut astfel o nouă leva, cotată la fix o marcă germană şi apoi la 1,95 euro. Începând din 1999 şi până acum, cursul a rămas neschimbat. Banca Naţională Bulgariei nu este, de fapt, decât un Consiliu Monetar însărcinat cu menţinerea acestei parităţi. Prin urmare, este imposibil în Bulgaria să îţi finanţezi datoria publică prin inflaţie şi tipărirea de leva.

Terapia bulgară a funcţionat şi s-a ajuns la indicatori de invidiat. Un deficit bugetar de 1% în 2008, cheltuieli publice care au scăzut cu circa 7% din PIB, creştere economică de 6% şi un şomaj de 6%. Datoria publică a juns la numai 2% din PIB.

Însă această strategie care se baza aproape exclusiv pe creştere a dat greş pe fondul recesiunii globale. PIB-ul a scăzut cu 5,5% în 2009, iar şomajul a ajuns la 13% în 2012, ceea cea dus şi la o scădere a consumului.

Ce au făcut guvernele bulgare în faţa crizei? S-au agăţat de stabilitate şi au încercat prin toate mijloacele să menţină paritatea leva/euro. Astfel s-au operat reduceri masive ale cheltuielilor publice, promovate de fostul ministru de Finanţe Simeon Djankov, fost economist la Bancă Mondială, un personaj admirat în cancelariile occidentale. Însă fără creştere economică, această paritate este extrem de greu de menţinut, pentru că nu se poate obţine excedentul bugetar necesar acumulării de rezerve valutare pentru menţinerea cursului. Paradoxal, chiar şi în lipsa unei datorii publice importante, Bulgaria a fost nevoită să aplice aceeaşi austeritate ca şi în Grecia vecină, pentru a menţine ’’stabilitatea’’.

Iar această înseamnă, într-o economie post-comunistă, salarii medii în industrie de 4.361 de euro pe an. Aceasta înseamnă că ele sunt mai mici cu 1.000 de euro decât în România, cu 3.700 de euro mai mici decât în Letonia şi cu 23.000 de euro mai mici decât în Grecia. Desigur, este vorba despre o lipsă de competitivitate, însă pentru milioanele de bulgari este vorba în primul rând despre sentimentul că toate sacrificiile din ultimii zece ani au fost în zadar.

’’Pentru europeni, criză bulgară este un avertisment: gestionarea economiei prin tăierea bugetelor şi prin reducerea datoriilor duce la un impas economic şi la o criză a democraţiei. La Sofia, ca şi la Atena sau Roma, în banca acuzaţilor este clasa politică. Este o lecţie în plus, după recesiunea care a lovit zona euro după politicile dure de austeritate’’, încheie La Tribune.