Legalizarea eutanasiei în România. Pot persoanele ajunse în agonie să fie ajutate prin tratamente paliative?

Eutanasia este definită ca fiind actul de a provoca deliberat moartea unei persoane sau a unui animal, în mod rapid și fără durere, pentru a-i curma o suferință fizică insuportabilă cauzată de o boală incurabilă. Termenul provine din limba greacă, unde eu înseamnă „bun” și thanatos înseamnă „moarte”, traducându-se literar prin „moarte bună”.

În prezent, în Uniunea Europeană, legislația privind moartea asistată este fragmentată. Doar câteva state permit eutanasia activă (unde medicul administrează substanța), în timp ce altele permit doar sinuciderea asistată (unde pacientul își administrează singur doza). În Olanda, Belgia, Luxemburg, Spania, eutanasia a fost legalizată. În România, ambele practici (eutanasia și sinuciderea asistată) sunt strict interzise și pedepsite de Codul Penal.

„Răspunsul la tratament psihiatric poate fi ineficient”

Medicul psihiatru Gabriel Diaconu susține că într-un astfel de caz precum cel din Spania, unde persoana a trecut printr-o traumă profundă sexuală, consecințele psihologice pot fi devastatoare, iar răspunsul la tratament psihiatric și terapeutic poate fi ineficient.

„Întrebarea, din perspectiva umanității, este următoarea: dacă ai, ipotetic, de-a face cu un caz care nu a putut fi remediat prin mijloace medicale și dacă persoana solicită insistent să își curme viața, este sau nu obligația statului de a facilita sau de a contribui într-un fel sau altul la acest lucru, tocmai în respectul unor valori constituționale?”, se întreabă Diaconu.

Oboseala existențială

Medicul susține că discuția despre un cadru legal trebuie să pornească de la „oboseala existențială”.

„Nu este suficient din acest punct de vedere să-ți dorești să mori sau să fii omorât sau să-ți termini, să-ți curmi suferința, cum ar zice oamenii (…) Oboseala existențială, cuplată cu suferința care este de năstăpânit, sunt punctul de la care trebuie să înceapă o discuție despre un posibil cadru legal”, a explicat medicul.

Trebuie luate în considerare două principii, drepturi fundamentale, care sunt înscrise în Constituția României, pe care statul le garantează, dar care sunt aparent contrare: dreptul la viață și dreptul la autodeterminare, a mai argumentat el.

Dreptul de autodeterminare

Medicul Gabriel Diaconu spune că este important de analizat dacă prin intervențiile medicale, din dorința de a prelungi viața unei persoane, nu se încalcă dreptul acesteia la autodeterminare.

„De unde pleacă de fapt toată povestea asta cu eutanasia? Pleacă de la faptul că atunci când vine vorba de îngrijirea bolnavului terminal sau îngrijirea paliativă a bolnavului care suferă de o afecțiune incurabilă terminală, medicina s-a concentrat foarte mult pe partea somatică.

Avem exemplul teoretic al bolnavului de cancer care are dureri intractabile. Avem exemplul bolnavului de patologie neurodegenerativă care ajunge într-o situație de netolerat, boli consumptive, boli autoimune etc. Însă, dincolo de aspecte de acest tip, care sunt compasionale, una din problemele etice pe care o punem este dacă prin intervențiile noastre medicale de susținere și de prelungire a vieții, nu ajungem să violăm alte principii fundamentale. Dincolo de dreptul autodeterminare, respect pentru viața persoanei.

„Actele medicale ajung să fie invazive”

Pentru că, de multe ori, la capătul vieții, ca să susții viața, ca să o păstrezi, având în vedere că persoana este incapacitată, având în vedere că este pe un pat, având în vedere că nu poate să se miște, din ce în ce mai multe acte și manevre medicale ajung să fie profund invazive și intruzive în intimitatea persoanelor. Și asta nu are cum să fie bine pentru nimeni. Nici pentru persoana care trebuie să le îndure și, cu siguranță, nici pentru persoana care trebuie să le aplice.

„Ce înseamnă o boală rezistentă la tratament? Cumva, indiciul este în însăși exprimare. Înseamnă că medicina nu are răspunsul pentru bolnavul respectiv, pentru persoana respectivă, folosind căile obișnuite”.

Un alt aspect de luat în calcul este intervenția personalului.

„Dacă te uiți la modelul olandez sau la modelul francez sau la modelul italian sau la modelul spaniol, primul și cel mai mare filtru este garantul inviolabilității personalului care ipotetic ar participa în așa ceva, și implementarea unei metodologii care să garanteze că toate celelalte căi au fost epuizate”, explică Diaconu.

Un argument folosit pentru a justifica nevoia unui cadru legal este a nu prelungi suferința oamenilor, în situațiile în care pacienții suferă foarte mult și nu au nicio șansă de însănătoșire.

Medicul psihiatru Doina Cosman, de la Alianța Română de Prevenție a Suicidului, susține că „nicio șansă de însănătoșire pentru medic nu există” și că depresia este cea care generează impresia că starea pacientului nu se poate îmbunătăți.

„Desigur că se pune foarte tare problema dacă nu are depresie. Pentru că diagnosticul de depresie, în cazul unei boli somatice, de multe ori este greu de stabilit. Astăzi, depresia rezistentă la tratament este o afecțiune care poate să fie tratată. Mai ales cu ketamină, există o serie întreagă de metode, inclusiv cu TMS, adică cu șocuri electrice.

Doina Cosman spune că „depresia poate fi cea care generează impresia pacientului că suferința lui nu se poate îmbunătăți, că depresivii au astfel de idei de neputință, de disperare și de moarte”.

„Multe cazuri care par disperate pot fi ajutate prin paliație”

„Dar pe lângă acest lucru, și anume pe lângă această supoziție că ar exista o depresie gravă, care conduce persoana la idei de moarte, mai există și alternativă medicală – medicina paliativă. Astfel că foarte multe cazuri care par disperate, persoane chiar în agonie, pot să fie ajutate prin paliație. Adică, în primul rând, prin combaterea durerii.

Suferințele trebuie să fie bine tratate și să se aplice metodele paliative, mai ales în sprijinul stopării durerii. Există metode de stopare a durerii extrem de avansate astăzi, până la injectarea în sistemul nervos central cu diferite substanțe analgezice”, mai explică medicul.

Doina Cosman pune în discuție și  cerea voluntară a pacientului în cazul demențelor.

„Multe persoane care ajung să nu mai aibă o orientare bună autopsihică, adică asupra proprii persoane, și alopsihică, adică orientare în timp și spațiu, pot să ceară această manevră de eutanasie? Și atunci te întrebi, pe bună dreptate, dacă este acea persoană în deplinătatea facultății mintale”.

„Nu putem încălca jurământul lui Hipocrate”

„Nu putem să încălcăm jurământul lui Hipocrate. Iar în această problemă a eutanasiei și a susținătorilor eutanasiei, tot timpul se pune problema că persoana este mai valoroasă decât viața. Aici este un tandem. La ce te gândești în ceea ce privește drepturile omului? La persoană sau la viață?”, conchide Doina Cosman.

Diferența între eutanasie și sinucidere asistată

Eutanasia

Conform Medlife, în cazul eutanasiei, o terță parte (adesea un medic) își asumă un rol activ în a pune capăt vieții unei alte persoane. Moartea persoanei eutanasiate se produce, de obicei, prin administrarea unei substanțe letale sau prin efectuarea unei proceduri medicale cu intenția explicită de a provoca moartea.

Sinuciderea asistată

Sinuciderea asistată implică faptul că o persoană care suferă de o boală terminală sau de dureri insuportabile își asumă un rol activ în a pune capăt propriei vieți cu ajutorul unei alte persoane, de obicei un profesionist din domeniul medical.

Spre deosebire de eutanasie, individul însuși efectuează actul final care duce la moarte, cum ar fi ingerarea unei doze letale de medicamente prescrise de un medic.

Medicul oferă mijloacele sau asistența necesară pentru ca persoana să își pună capăt propriei vieți, dar nu provoacă direct moartea.

În ce țări e legalizată

Olanda este prima țară care a legalizat eutanasia activă și sinuciderea asistată, în 2001. Un an mai târziu, s-a întâmplat în Belgia. Iar în 2009, în Luxemburg.

În Spania, eutanasia și sinuciderea asistată au fost legalizate în 2021. Legea permite accesul la această procedură persoanelor care suferă de o boală gravă și incurabilă sau de o afecțiune cronică și debilitantă, confirmată medical. Solicitarea trebuie să fie voluntară, iar pacientul trebuie să fie conștient și capabil să ia o decizie, informează Euronews.

În Austria, legislația în vigoare din 2022 permite doar sinuciderea asistată. În Portugalia, legea nu a intrat în vigoare, fiind respinsă de președinte și atacată la Curtea Constituțională. În Franța sau Malta, dezbaterile sunt în desfășurare.