Senatorii au aprobat, miercuri, scoaterea punctului referitor la legea asistenţei sociale de pe ordinea de zi a plenului Senatului, potrivit Agerpres.
Propunerea de modificare a ordinii de zi a plenului a venit din partea secretarului social-democrat al Senatului, Adrian Ţuţuianu, şi a fost aprobată de senatori cu 48 de voturi pentru şi 43 de voturi împotrivă.
Solicitarea lui Ţuţuianu a fost întărită şi de cea a vicepreşedintelui Senatului Ioan Chelaru (PSD) care a explicat că amendamentele aduse legii şi aprobate, marţi, în Comisia pentru muncă din Senat au fost transmise senatorilor într-un termen prea scurt, astfel că nu au putut fi studiate.
Chelaru a subliniat faptul că, potrivit Regulamentului de funcţionare a Senatului, un proiect de lege trebuie să intre pe ordinea de zi a plenului după trei zile de la întocmirea raportului în comisia de specialitate, ori ‘raportul pentru legea asistenţei sociale a fost întocmit ieri’.
Senatorul social-democrat a adăugat că nu există riscul ca legea asistenţei sociale, care este dezbătută în Senat în procedură de urgenţă, să treacă prin adoptare tacită, termenul fiind 2 noiembrie.
De asemenea, senatorii opoziţiei au criticat şi faptul că ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, nu a venit în plenul Senatului pentru a susţine proiectul Guvernului privind asistenţa socială.
Liderul grupului parlamentar al PDL, Cristian Rădulescu, a motivat absenţa ministrului prin faptul că acesta participă la şedinţa de Guvern.