Legea legalizării prostituţiei, respinsă de Parlament

Cea de a treia tentativă de a legaliza prostituţia, „legea Prigoană”, a eşuat marţi în Camera Deputaţilor, fiind respinsă la vot

Siviu Prigoană, trădat de colegii din PDL

Cu 133 de voturi „pentru”, 27 „contra” şi 104 abţineri, proiectul de lege privind exercitarea activităţilor cu caracter sexual autorizate a fost respins în Camera Deputaţilor. Cum această Cameră a fost şi decizională, proiectul este respins definitiv. Cele mai multe voturi de respingere au venit din partea deputaţilor PDL: 96. S-au mai pronunţat pentru respingere 14 deputaţi de la minorităţi, 11 de la UNPR, 7 de la UDMR, 3 independenţi şi câte un liberal şi un social-democrat. Menţionăm că autorul proiectului este deputatul PDL Silviu Prigoană.

Până în prezent au mai existat două tentative de a legaliza prostituţia. Prima încercare a aparţinut în 1999 deputatei PD Mariana Stoica, iar a doua în 2005, autorii fiind trei deputaţi PRM. Ambele proiecte au fost lăsate „în sertar” după o primă fază de dezbateri, la vremea respectivă.

Cine sunt cei 27 de deputaţi lipsiţi de prejudecăţi

Cei 27 de deputaţi care au dovedit că nu au prejudecăţi şi au votat împotriva respingerii proiectului sunt: Stanciu Anghel, Damian Ioan, Surupăceanu Mugurel, Vasilică Radu Costin, Martin Eduard-Stelian, Boabeş Dumitru, Niculescu Duvăz Bogdan Nicolae, Iordache Florin, Ana Gheorghe, Cristea Victor, Panţîru Tudor, Frunzulică Doru-Claudian, Nechifor Cătălin-Ioan, Antochi Gheorghe, Marinescu Antonella (toţi PSD), Bot Octavian, Orban Ludovic, (PNL), Ciuhodaru Tudor (PC), Erdei Dolóczki István, Korodi Attila, Farago Petru, (UDMR), Prigoană Vasile-Silviu, Buhăianu-Obuf Cătălin Ovidiu, Giurgiu Mircia, Zamfirescu Sorin Ştefan, Surpăţeanu Mihai (PDL) Tiţa-Nicolescu Gabriel (UNPR).

Cele 104 abţineri au venit de la PNL, PSD şi de la doi PDL-işti şi UDMR-işti.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.