Într-o lume în care umbrele trecutului nu dorm niciodată cu totul, iar rănile istoriei încă sângerează sub poleiala civilizației moderne, România pășește ezitant pe o muchie de cuțit: între nevoia de a condamna, fără echivoc, ura, și datoria de a păstra vie flacăra memoriei critice.
Legea privind combaterea antisemitismului este, fără îndoială, un pas necesar. Ea ne pune la adăpost de derapaje inacceptabile, de negarea Holocaustului, de incitarea la ură și resuscitarea simbolurilor unui trecut criminal. Într-o țară europeană, astfel de legi nu sunt opționale, ci expresii ale unui angajament moral profund: acela de a nu repeta niciodată ororile care au întunecat veacul XX.
Dar între memorie și manipulare, între justiție și revanșă, linia este subțire.
O lege care combate antisemitismul nu trebuie să devină un zid împotriva cercetării istorice, un obstacol în calea dezbaterii academice. Istoria nu se scrie cu interdicții, ci cu documente, cu rigoare, cu înfruntarea adevărului, oricât de incomod ar fi el. A transforma istoria într-un subiect penal e o greșeală periculoasă; înseamnă să o condamni la tăcere, iar tăcerea, știm prea bine, e spațiul preferat al extremismelor.
Aplicată fără discernământ, o astfel de lege poate deveni unealta populismului justițiar: poate genera tulburări sociale, poate încălca drepturi cetățenești, poate criminaliza opinii și analize care, chiar dacă nu sunt confortabile, sunt necesare. Iar paradoxul cel mai amar este acesta: atunci când pedeapsa devine abuz, când legea devine cenzură, antisemitismul nu este eradicat – ci, dimpotrivă, devine o fantomă care pândește din ungherele suspiciunii și ale discursului disimulat.
Mai există un dezechilibru. România încă nu are o lege care să condamne explicit comunismul și simbolurile sale. Holocaustul a fost o tragedie fără margini – dar și Gulagul, Canalul, închisorile tăcerii și deportările au lăsat urme adânci în carnea acestei națiuni. Fără o lege care să condamne și acele crime, memoria noastră rămâne schilodită, moralitatea legii – asimetrică.
Comunismul, netras la răspundere juridică, rămâne pentru unii o platoșă, un discurs al unei false nostalgii, o formă evazionistă de a bloca analiza lucidă a trecutului recent. Iar în lipsa unei sancțiuni clare, derapajele ideologice se strecoară nestingherite în instituții, în educație, în spațiul public.
De aceea, România are nevoie de o legislație coerentă și echilibrată, care să condamne toate extremismele politice care au mutilat secolul XX – fie ele de dreapta sau de stânga. O legislație care nu doar să interzică simboluri, ci să lumineze conștiințele, să educe, să repare, să prevină.
Nu putem construi o societate liberă pe o memorie mutilată.
Legea trebuie să fie un far, nu o bâtă; o garanție a demnității, nu un instrument de tăcere. Numai într-un asemenea cadru, România poate deveni o democrație matură, europeană cu adevărat – una în care adevărul nu se teme de cuvânt, iar libertatea nu e un lux, ci un drept asumat.
Despre ce trecut vreti sa vorbim, despre ala in care ati tacut ca pestii in acvariu cand seful Uniunii Asociatiilor ale Studentilor Com.unisti din Romania (precizare obligatorie), Ion Ilici Iliescu, dadea cu pumnul in masa ca studenti sa fie exmatriculati de la Universitatea Bucuresti pentru „origine nesanatoasa” ?! Nu avem cum, tot timpul, inclusiv acum, traim in lumi diferite. Eu m-am opus pe fatza, public, cu toata forta, inclusiv incercarilor securistului pe centru universitar, cu toate riscurile posibile. Asa ca, cantati la alta masa !
👏
O sinteză excelentă a stării de degringoladă…
„eram un copil cuminte, da’ntr-o zi m-am ratacit…” Daniel Luca
Eram doua fete cuminti, una din provincie, alta din Buc uresti, la examenul de admitere in facultate.
Cum ne-am apropiat, nu stiu. Vorbeam despre subiecte, rezolvari, amandoua eram la fel de bune.
In ziua cand am mers sa vad rezultatele, m-am intalnit cu ea, era cu varul ei, am intrebat-o si mi-a spus ca a fost respinsa. Atunci, am exclamat, gandindu-ma ca probabil nici eu si ea m-a intreabat cu o surpriza naiva, si tu? Atunci nu am inteles, varul ei a luat-o. Eu intrasem. Mai tarziu, am inteles.
Tarziu, am aflat despre un baiat ev reu, la politehnica, exmatriculat in anul 2. Ii fusese imposibil sa-si gaseasca profesorul sa dea o restanta din doua… Era o lege.
Victime inocente ale istoriei.
Colonia Romania este condusa de Mossad si de aceea vexeristii platiti din banii platitorilor romani de taxe fac cacao pe istoria, memoria si credinta noastra ortodoxa. Si asa se explica de ce urmasii calilor neamului romanesc din perioada 1945-1965 scriu si dau legi care sa ne bage la puscarie pe noi, romanii care nu vrem sa ne uitam Istoria Adevarat ca sa invatam istoria scrisa de calaii nostri vexeristi de ieri si de astazi.
Nu poti trece de cenzura. daca nu scrii doar citeva cuvinte si sa fie neaparat „politycal corectllness”!
nascut in 1962 mi-e jena de dvs. nu ati prins nenorocirile ba ati profitat de studii gratuite, burse daca ati avut bunavoita sa luati 7…ati fost un rasfatat al acelor timpuri urmand poate o facultate sau nu, dar fiind publicat in tiraje mari ceea ce va adus beneficii uriase fata de tinerii care au muncit pe santiere si in combinate unde conditiile au fost grele si mult praf, noxe etc. nu intr-un birou linistit. Ce vreti sa condamnati? Raesfatul de mare literat pe care l-ati avut? Si azi imi este mila de tinerele cu dermatoze de la baile prin care treceau fibrele pe care trebuiau sa le prinda…munca lor va asigurat tihna…dar aceea suferinta nu era de oprimare ci pt a avea un salariu o sursa de venit cinstita, azi o tanara mesceta la tv cateva vorbe si isi arata nurii si se descurca mult mai bine decat un IT-ist care sta ore in fata monitorului…
”Istoria nu se scrie cu interdicții”. Fals d-le Vieru, interdicțiile de acest fel intră în ISTORIE și rămân acolo. Vezi (doar un exemplu) interdicțiile din perioada inchiziției, dacă nu cumva considerați că respectivele interdicții de atunci nu fac parte din ISTORIE. Pe de altă parte controversele legate de această lege (inclusiv necesitatea ei) nu se vor termina niciodată. Părerea mea.
Ioan Vieru, „Nu putem construi o societate liberă pe o memorie mutilată.”, condamnand! Românii trebuie să cunoască istoria asa cum a fost, cu bune și cu rele și să ne-o asumam.
Serios? Nu repeta niciodată ororile …dar se practica cu succes in Romania de ani grei! Frate român, ei dau legi pe banda rulanta, legi fara dezbateri trecute tacit doar sa justifice timpul și lista impuse. Memoria colectivă nu poate fi distrusa cum vor unii sau alții, memoria se topește individual, avem exemple chiar la politicienii romani, ieri au lătrat una și peste doua zile, au uitat totul!