După doi ani de negocieri între SUA şi Elveţia pentru o lege care să reglementeze conflictele fiscale dintre cele două ţări, camera superioară a parlamentului elveţian, Consiliul Statelor, a anulat întreaga muncă de compromis printr-un vot de şapte împotriva şi şase pentru. Legea ar fi cerut băncilor elveţiene care au încurajat frauda fiscală să trimită informaţii confidenţiale justiţiei americane, scrie Le Monde.
Respingerea legii vine după ce, în urmă cu o săptămână, camera inferioară a parlamentului, Consiliul Naţional, care îi reprezintă pe cetăţenii elveţieni, a refuzat aprobarea legii. Chiar şi ministrul de Finanţe, Eveline Widmer-Schlumpf, a declarat la începutul acestei luni că soluţia la care a ajuns legea este “un program unilateral” impus de Washington, de unde şi numele atribuit de presă – “Lex USA”.
Principala agenţie de presă din Elveţia, ATS, a explicat recent că băncile “vor putea comunica informaţii despre angajaţii ,lor şi despre terţii implicaţi în activităţile lor de peste Atlantic, dar vor trebui să garanteze o mai bune protecţie a angajaţilor. Pentru a scăpa de acţiunea justiţiei americane, fiecare bancă ar putea să se înscrie într-un program propus de Washington.”
Însă conţinutul acestui program nu a fost publicat, la cererea americanilor, care şi-au rezervat dreptul de a-i stabili coordonatele. Or, acest lucru nu poate fi înghiţit în democraţia directă elveţiană: deputaţii şi senatorii au cerut neapărat să cunoască toate detaliile.
Urmează că pe 18 iunie, plenul parlamentului elveţian să se mai pronunţe o dată asupra acestei Lex USA.
Totuşi, asemenea reticenţe în materie de cooperare fiscală încep să devină excepţia. Presiunea este foarte mare din partea UE, a G8 şi G20 pentru combaterea evaziunii şi fraudelor fiscale. 20 de ţări, printre care Austria, Luxemburg şi Singapore s-au reunit în mai, la Paris, pentru a semna acorduri fiscale, cedând întrucâtva în faţa acestor presiuni. Marele absent a fost însă Elveţia.