De încercat pentru Revelion

Lheraud – o legendă de cognac

În semiîntunericul Paradisului ai nevoie de un minut ca să te adaptezi. Nu este nici în pivniță, nici la suprafață. Paradisul familiei Lheraud se află în curtea casei, la un fel de demisol.

După cinci minute, ochii se obișnuiesc și poți vedea sub un geam gros o scrisoare de la Napoleon Bonaparte. Împăratul mulțumește unui Lheraud pentru extraordinarul cognac trimis la palat. Nu departe de scrisoare este o firidă, genul de fereastră oarbă, zidită din lespezile de piatră înnegrită. În firidă, înclinată la 30 de grade, o sticlă năpădită de pînze de păianjen, albă ca un Moș Crăciun lovit de bomba timpului.

Domnul Lheraud îmi zice: „Bunicul meu mi-a spus să n-o ating niciodată“. Stă acolo de cînd era copil. Străbunicul lui i-a spus să n-o atingă pentru că este o sticlă magică. Undeva în mijlocul Paradisului (așa se numeşte în regiunea Cognac partea de depozit sau de acareturi în care se păstrează cognacurile vechi, similaritate).

O băutură millesimată este o băutură dintr-un anume an de producție, păstrată după toate rigorile profesionale și atestată cu un certificat prevăzut de legile franceze. Lheraud este între cei mai mari producători de cognac din Franța care dețin încă o cantitate importantă de cognac și armagnac millesimate. Cel mai vechi cognac din Paradisul lui Guy Lheraud se află în clădirea casei sale, construită în secolele X-XI. Cea mai veche băutură existentă în Paradis este din 1802 și se află în cîteva sticle păstrate cu sfințenie. Cu ani în urmă, familia Lheraud (toată ferma este o firmă de familie) a scos la vînzare o sticlă de cognac de prin 1809 și un afacerist a cumpărat-o și a scos-o la licitație. A cumpărat-o cu 10.000 euro și a revîndut-o peste cîteva zile cu 55.000 euro. O sticlă de cognac Lheraud din 1893 se vinde la Hong Kong cu 30.000 euro. Scump și rar este și cognacul femeilor, un cognac din 1914, cînd bărbații au fost mobilizați și trimiși pe front, iar femeile au cules viile și au distilat băutura. Peste ani, aceasta s-a dovedit a fi mai fină și mai mătăsoasă decît producțiile din anii premergători și din cei care au urmat.

Faimoasele mărci de cognac pe care le puteți găsi în toate aeroporturile și în magazinele de specialitate, de la Hennesy la Napoleon și Courvosier, nu vînd cognac millesimat pentru simplul motiv că nu au. Au epuizat tot ce-au avut. Iar cognacurile fine pe care le scot la vînzare sunt doar rezultatul unui sofisticat amestec de cognacuri din regiune, cumpărate de la Lheraud, Ottard etc. Marcarea și îmbutelierea unui cognac dintr-un anume an și dreptul de a vinde cu anul de producție înscris pe eticheta sticlei sunt certificate de un organism care operează la nivelul Franței. Nu orice cîrciumar sau producător de cognac poate scoate la vînzare o sticlă cu un anume an marcat pe etichetă. Un asemenea lucru trebuie probat, certificat, autentificat, chiar din anul în care se pune la învechire.

Pe la mijlocul Paradisului din ferma familiei Lheraud se află un container de metal de dimensiunile unui boxpalet, cu capacul ferecat de două lacăte. Un om de afaceri francez a cumpărat cognac Lheraud de 1,5 milioane euro și l-a lăsat în custodie în locul în care a fost păstrat atîtea decenii. Din cînd în cînd, trimite un șofer, deschide containerul și ia o sticlă sau două. În Paradisul familiei Lheraud, în regiunea Cognac de la 1680 (în localitatea Lasdoux), cognacurile se păstrează în damigene de sticlă sigilate. Băutura nu se ține în butoaie de stejar decît pentru învechire. Apoi este trecută în damigene și se sigilează. Nu este ținută în butoaie de lemn pentru că în fiecare an butoiul „bea“ în medie 1% din cantitate.

Domnul Guy Lheraud este un personaj istoric în lumea cognacului. În 50-60 de ani, el a făcut din marca Lheraud una dintre cele mai faimoase mărci de cognac din lume. Nu se vinde decît în marile magazine specializate sau în barurile hotelurilor de lux, de la Burj al-Arab la Mandarin Oriental, de la Hotel Martinez de pe Coasta de Azur la Fouquet’s și Shangri-La Hotel din Paris. Cognacul Lheraud este prezentat într-un mod special. Doamna Lheraud, și ea foarte aproape de vîrsta domnului Guy Lheraud, este jumătatea strategică și artistică a familiei. În fiecare săptămînă vine cîte un reprezentant de la o mare casă regală sau de la celebri șefi de state pentru a cumpăra cîteva sticle. Există ani de la Lheraud (de exemplu, 1934) cu cognacul îmbuteliat într-un cristal Daum, numai vasul avînd o valoare de aproape o mie de euro. Vă dați seama cine își permite să cumpere o asemenea capodoperă cu un conținut de colecție? Asemenea produse sunt mai degrabă pentru miliardari sau capete încoronate.

Într-o încăpere modest mobilată lucrează doamna Lheraud, o femeie cu părul alb, strîns în coc, din generația marilor producători de cognac din zona Angouleme. Ea este pupitrul de comandă al familiei și tot ea este artistul și sufletul companiei. Pe biroul său se află un set de călimări cu mai multe pene de gîscă adunate în cîteva pahare. Doamna Lheraud scrie certificatele de garanție și dirijează designul fiecărei tranșe de cognac scoasă la vînzare.

Doamna și domnul Lheraud sunt înconjurați de români. Nu sunt multe firme franceze cu o echipă atît de stilată de români. O duzină de români lucrează la familia Lheraud și trudesc la succesul acestei mărci. Vînzarea produselor Lheraud pe o mare parte din Europa este coordonată tot de un român, Alin Ursu, o vreme fost director la fabrica Angelli din București, deținută de grupul Dr Oetker.

În România, cognacul Lheraud este distribuit de Wine Point din Cluj-Napoca (comenzi se pot face la office@winepoint.ro).

În vizita din Paradisul familiei Lheraud am fost invitat de monseur Guy să îmi permit o extravaganță. Să beau cu furtunul dintr-o damigeană cu cognac de la 1850. Și am făcut-o. Să nu mă întrebați ce-am zis și ce-am făcut după.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 9

3 Comentarii

  1. In fine,un articol profesionist,de opinie!Despre strungul carusel nimic,nimic??

  2. Maestre asa o fi cum spui. Coniac frantuzesc am baut de vre-o doua ori. Am uitat cum se numea. Dar nu am uitat coniacul romanesc Zarea de 3,5 si 7 stele. Asta era pe vremuri cand se gasea peste tot, si avea un gust de coniac adevarat. Excelent era si Dacia de la Apold. Ce-o mai fi acum prin comertul romanesc , este bataie de joc.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.