
Fostul premier chinez Li Keqiang (2013-2023) a decedat în urma unei crize cardiace, a informat vineri presa de stat chineză citată de agenţiile internaţionale de presă.
„Li se afla la Shanghai. Pe 26 octombrie, Li a avut brusc o criză cardiacă şi a decedat la 00:10 pe 27 octombrie, după ce toate manevrele de salvare au eşuat. El a murit la vârsta de 68 de ani”, a informat agenţia de presă chineză Xinhua.
Li Keqiang a fost înlocuit din funcţia de prim-ministru de Li Qiang în martie trecut, la cinci luni după congresul Partidului Comunist Chinez (PCC) şi după ce deţinuse această funcţie timp de zece ani.
Fostul premier chinez Li Keqiang a fost un fervent susţinător al reformelor economice. Dar proiectele sale în acest domeniu au fost împiedicate de autoritatea în creştere a preşedintelui Xi Jinping.
Li Keqiang a fost salutat pentru că a ajutat ţara să iasă relativ nevătămată din criza financiară globală. Dar mandatul său a fost marcat şi de evoluţia spectaculoasă a puterii în China, care a trecut de la un regim bazat pe consens, asociat cu fostul preşedinte Hu Jintao şi predecesorii săi, la omnipotenţa lui Xi Jinping, notează AFP.
Cine n-are antidotul.. Ca tot a fost Putin in China, le-a dat reteta .
Atac de cord?…Avea Sinovaxul la zi?
A murit prietenul lui Ponta Turcitul …Li Keqiang a vizitat România la invitația fostului premier PSD Victor Ponta, chiar a ținut un discurs cu scandal în Parlamentul României, unde au fost aduse drapele ale Chinei și scoase cele ale UE și NATO…
Sa speram ca Ponta se ocupa de moschee, acum ca in China are verboten, are mai mult timp..
Aviz amatorilor din politica romaneasca, purtatorii de karma negativa care nu fac decat sa isi bata joc de tot si toate din jur, asa se cara, inainte de termen, brusc! Si, cum in Romania sunt majoritatea din politica, o sa inceapa schelalaiala in cor. Macar tarana si traiul pe cealalta lume sa il umanizeze(inchipuire) pentru o alta viata ca politician.