Lia Perjovschi, artist și teoretician, vorbește într-un interviu pentru EVZ despre efectul Revoluției asupra atelierului și implicit al artei sale, devenind din loc în care care „se produc obiecte”, o platformă de întâlniri, prielnică pentru „produs relații, idei, atitudini”. Lia Perjovschi mai vorbește despre percepția de tip cutiuță, tratament de care au avut parte și încă mai au, în România, artiștii, arta, femeia-artist, femeia în general, dar și despre proiectul său de a face un Muzeu al Cunoașterii.Titlul interviului e “De ce sunt atât de puține femei în arta românească”, numai că această opinie aparține mai degrabă jurnalistei care ia interviul și tot pentru domnia sa acest lucru e o realitate, o chestiune reprezentativă pentru arta românească și pentru Lia Perjovschi. Liei Perjovschi nu-i rămâne decât să fie de acord și este de acord, se declară chiar feministă cu f mic, dar vorbește în interviu despre multe alte lucruri cel puțin la fel de importante. (A.Gh.)
(…)
EVZ: Socialismul a încercat să pună pe picior de egalitate femeia şi bărbatul, în să nu în sensul pe care îl dăm azi, ci „masculinizând” cumva femeia?
Numai acest model de femeie reuşea şi era acceptată. Mă uit ce se întâ mplă cu Elena Udrea. Care e problema? Mie îmi place. Arată foarte bine, e un om articulat, e dinamică, are energie, de ce o termină toţi? (…)
EVZ: Au costumele expuse legătură cu experienţe personale?
„Eu am două performance-uri şi trei costume din hârtie pe suport material textil. În 1989 am făcut ceea ce se numeşte artă rapidă – nu cunoşteam termenul atunci. Am încercat să anulez ceva ce mi-a făcut mult rău. (…) Costumele alea pentru mine sunt oarecum forma care mi-a rămas în urma unei experienţe. În urma unui avort. În 1984, am hotărât că eu nu pot să am copil. (…) Nu ştiam nimic, nici ce înseamnă, ce presupune. Am simţit că am pierdut ceva. An de an eram întrebată la controale câţi ani am şi de ce nu am copil. Aveam senzaţia că sunt un animal de reproducere şi nu o persoană. (…)
Citește interviul acordat în EVZ.
