Liberalii caută aliaţi în tabăra PSD

Președintele PNL Ludovic Orban a declarat că, pentru a trece moțiunea de cenzură în Parlament, poartă discuții cu toate grupurile parlamentare, inclusiv cu social-democrați. Orban a spus că momentul depunerii moțiunii este condiționat de un acord al tuturor semnatarilor pentru o variantă de text.

„Am stabilit un calendar de negocieri cu toate partidele și grupurile parlaementare și grupurile parlamentare altele decât PSD pe care îl punem în practică. Am avut întâlniri cu partenerii din Opoziție, de la USR, am discutat cu reprezentanții PMP, urmând să mai avem o întâlnire cu colegii noștri din Opoziție. Am avut negocieri cu UDMR și cu grupul minorităților. Vom avea negocieri și cu reprezentanții ALDE și cu reprezentanții Pro România. Vom purta discuții individual și cu parlamentari PSD care sunt dispuși să susțină moțiunea de cenzură. Suntem deschiși să elaborăm un text al moțiunii de cenzură care să curprindă și observațiile critice și punctele de vedere ale tuturor partenerilor implicați în acest demers parlamentar”, a declarat Ludovic Orban.

Acesta preferă să nu răspundă afirmației liderului UDMR Kelemen Hunor care a spus că întârzierea depunerii unei moțiuni poate aduce riscul unei reorientări din partea parlamentarilor care susțin acum moțiunea.

„Prefer să nu-i dau niciun răspuns domnului președinte al UDMR. Deja am derulat negocieri cu cea mai mare parte a posibililor parteneri și în viitorul apropiat vom purta negocieri și cu celelate două formațiuni cu care n-am purtat până în prezent. Ritmul de discuții este un ritm foarte rapid. Va depinde momentul depunerii și de răspunsurile pe care le vom primi”, a spus Orban.

Liderul PNL a afirmat că există șanse reale ca moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Viorica Dăncilă să treacă de votul Parlamentului.

„Nu ne jucăm de-a moțiune de cenzură. De data asta există șanse reale în condițiile în care actorii politici sunt sinceri în declarațiile lor ca această moțiune să fie adoptată și guvernul Dăncilă să dispară de la butoanele guvernării. Suntem deschiși la consultări”, a declarat Orban.

Kelemen Hunor a declarat, miercuri, că Opoziția trebuie să depună acum moțiunea de cenzură, deoarece orice întârziere poate aduce riscul unei reorientări din partea parlamentarilor care susțin acum moțiunea. Liderul UDMR a adăugat că opoziția lasă senzația că nu vrea preluarea guvernării. Liderul UDMR a mai spus că a vorbit cu Ludovic Orban despre moțiune și i-a transmis că UDMR nu are condiții.

Pentru a trece moțiunea de cenzură, liberalii au nevoie de cel puțin 233 de voturi în plenul reunit al Parlamentului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

6 Comentarii

  1. Sica-Mandolina, ca de obicei, bate campii din nou! Nu cred ca va reusi sa intruneasca o majoritate in Parlament, cel putin dintr-un motiv foarte simplu. Daramarea Guvernului Dancila, inseamna aproape sigur alegeri anticipate. Nu stiu cati dintre actualii parlamentari, fie ai puterii, fie ai opozitiei, ar fi din cale-afara de fericiti sa-si incheie mandatul inainte de termen, cu toate consecintele care decurg de aici!! Ca sa nu mai vorbim de faptul ca nici PNL, nici USR nu se prea inghesuie la guvernare. Totul este doar un circ ieftin, doar politicianism de cea mai joasa speta!

  2. pnl se aliaza cu psd contra usr.( iohanis + Dancila). s-a vazut si la TVR cu Falca care o lauda pe Dancila.

  3. la tv R…ca de fapt stiu ca vor castiga alegerile prezidentiale si nu introduc acum motiunea ci dupa ca sa preia guvernarea, asa ca fiti linistiti, daca vor sa puna ”mana” pe buget vor depune motiunea in noiembrie, daca numai sa guverneze, la anul ca sa gaseasca motive de ce totul merge prost…deja este mare plictiseala, sunt peste 20 de candidati, ma intreb daca printr-o minune castiga Dancila, se va mai incerca caderea guvernului? Cei fugiti, nu se vor razgandi?

  4. Ludovic aduna semnaturi de un taraf!Vorba cantecului „Motiune ca a mea/Nu gasesti la nimenea ,of,of,mai,mai”!Ma intreb, Ludovic chiar aude voci ?Are vreo obligatie sa ne fiarba fara apa,cu motiunii de kkt? abia a mai fost una in iunie..

  5. Circoteca pentru idiotii #rezist, sa se vada ca ei saracii incearca sa darame guvernul pentru a elibera tara de ciuma rosie si a instaura ciuma cacanie. De fapt nici prin cap nu le trece sa vina acum la guvernare, sunt depasiti de situatie.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.