Libia sau România

Dacă liderii diferă în stil şi comportament în ţările mai democratice, cei cu comportament dictatorial par a fi unul copia fidelă a celuilalt, scoşi din acelaşi manual, traşi la indigo. Asta ne arată răscoalele din lumea arabă.

Mai întâi, preşedintele Tunisiei, Zine El Abidine Ben Ali, şi soţia lui, Leila Trabel, au fost comparaţi cu Nicolae şi Elena Ceauşescu, primul fiind numit „Ceauşescu al nisipurilor”, cu aceleaşi metehne, adică nepotism, corupţie, servicii secrete omniprezente, o clică mică şi bogată, presa contralată etc.

Zilele acestea au ieşit cablograme WikiLeaks despre cel mai notoriu lider al lumii arabe, Muammar Gadhafi, care a stat la cârma ţării timp de 42 de ani şi a ordonat forţelor să deschidă foc asupra populaţiei care protestează împotriva regimului lui, omorând sute de persoane, şi aducând ţara în pragul unui război civil. Ziarul „The Financial Times” citează documente ale diplomaţiei americane publicate de WikiLeaks care dezvăluie că Gadhafi „de multe ori vorbeşte în public împotriva corupţiei guvernamentale”, însă îşi lasă familia şi apropriaţii să aibă „acces direct la afacerile profitabile”.

Unde am mai auzit această acuzaţie?

La noi în România, despre Traian Băsescu şi despre predecesorul lui Ion Iliescu, care au tunat şi au fulgerat împotriva corupţiei ca şefi de stat, dar apropriaţii lor politici s-au îmbogăţit, unii chiar peste măsură. Nu că ei doi ar avea cea mai mică legătură cu Gadhafi. Doamne fereşte!