Suma de 22.000 de lei a fost plătită cash de un bărbat pensionar pentru folosirea timp de un an a unui loc de parcare într-un cartier de blocuri din municipiul Buzău, nivelul până la care acesta a licitat luându-i prin surprindere pe organizatori care i-ar fi atras atenția la un moment dat că atribuirea acestor locuri de parcare nu este o glumă.
Potrivit conducerii administrației locale, societatea Urbis Serv, care administrează și locurile de parcare din municipiul Buzău, a organizat, marți, o licitație pentru atribuirea unor locuri disponibile în cartierul Broșteni. În cadrul licitației un bărbat a oferit și a și plătit apoi pentru locul de parcare care îl interesa suma de 22.000 lei.
”Azi au fost atribuite 70 de locuri de parcare pe strada Iazul Morilor. Cartierul Broșteni nu este unul aglomerat, la atribuire au mai rămas 6 locuri libere, nu înțeleg de ce a licitat până la 22.000 lei. La 10.000 lei au fost opriți de cei de la Urbis și li s-a atras atenția că nu este o glumă, este o licitație serioasă, dar au continuat și s-a ajuns la suma aceasta”, a declarat, pentru AGERPRES, viceprimarul municipiului Buzău, Sorin Ionuț Apostu.
Bărbatul deține un autoturism Dacia, este pensionar și a plătit cash întreaga sumă de bani.
”Persoana a venit ulterior și a plătit cash. Pentru mine a fost inexplicabil pentru că vizavi avem parcare cu aproape 100 de locuri disponibile. Nu este o zonă cum este Unirii Sud foarte aglomerată. Va fi o a doua atribuire, au mai rămas 6 locuri disponibile. Este cel mai scump loc de parcare, am mai avut anul trecut un caz în care două persoane au licitat până în jurul sumei de 10.000 de lei”, a mai precizat Sorin Ionuț Apostu.
Locul este atribuit pentru o perioadă de un an.
Despre parcarile stradale cu plata inventate de Nicusor, ca el a primit strazile din Bucuresti mostenire de la tacsu’, nu se mai indigneaza nimeni ? „TARA DE BICICLISTI” !
…a fost o chestiune de ambâț, cică!…oricum omul are locul asigurat 2 ani dar peste un an trebuie să plătească încă 22 mii conform contractului!… după expirarea celor 2 ani se trece la altă licitație!… dacă penzionarul mai este în viață și mai are mașina!…urbis s.a. are condiții clare la dosar : itp valabil, rca valabil , impozit plătit la zi, întreținerea la asociație fără restanțe!😁
Erau banii de medicamente, care si asa aveau sa se scumpeasca. Omul a anticipat inflatia si a zis, macar sa fac ceva cu tufa asta de bani care maine nu va mai valora nimic…
pensionar care sa plateasca 22000 pentru un loc de parcare… era pensionar general, militian sau cel mai probabil magistrat.
Ha, ha! Individu’ spăla bani pintru C’olacu!…La momentu’ oportun apare ș’ Banca care să-l subinchirieză pi 20 mii pi lună…
Da, da’ va ginditi cu ce invidie vor fi privite in cartier, de catre congenerele lor, gainile carora pensionarul le va face cotet in Dacie ? …
Parca plățile cash peste 5000 lei sunt ilegale
Ceva da cu virgula, oameni buni de are o așa mare pensie.