Europarlamentarul USR Dan Barna este de părere că actuala coaliție formată din PSD, PNL, USR și UDMR ar putea rezista până la următoarele alegeri.
Nu există variantă, spune Barna. Cel puțin nu una stabilă.
„Eu cred că această guvernare – și o să rămână înregistrat, evident – va ține până probabil aproape de alegerile următoare”, a declarat Dan Barna, la Digi 24.
Fostul președinte al USR susține că partidele de la guvernare vor întâmpina provocări, însă trebuie să rămână în Executiv „pentru că nu există altă cale”.
„Eu nu spun că această guvernare nu va avea numeroase provocări, însă aș vrea să cred că există maturitate. Și după ce PSD își va stabili liderul în toamnă și vor intra într-o logică mai de guvernare decât sunt acum, în logică electorală, există această maturitate între partide să păstreze această alternativă de guvernare, pentru că, repet, nu există altă cale”, a conchide Barna.
Nicușor Dan a comparat situația din România cu situația din Germania, acolo unde sunt mai multe partide care formează coaliția de guvernare
Întrebat despre tensiunile din coaliție, președintele Nicușor Dan a apreciat că peste tot se întâmplă la fel, că e firesc și s-a arătat optimist în privința coaliției.
“Pentru moment ține”, a arătat președintele în pofida tensiunilor care au ieșit la iveală după contre pe pachetele fiscale.
“Eu sunt foarte optimist! Dacă acum suntem în Austria, săptămâna trecută am fost în Germania și aici a fost coaliție de trei partide care au avut dificultăți.
Tot timpul e greu într-o coaliție, mai ales când publicurile fiecăruia dintre partide au așteptări diferite, în special când avem partide de stânga, partide de dreapta.
Pentru moment această coaliție ține, asta este evaluarea mea”, conchide președintele.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Borno este dovada ca”si de-o speli, e ca si noua” !