Liderii europeni vor acţiuni rapide pentru a combate şomajul în rândul tinerilor

Reuniţi marţi la Paris pentru o conferinţă privind locurile de muncă pentru tineri, liderii europeni, au subliniat necesitatea de a „se mişca rapid” pentru reducerea şomajului în rândul celor aproape şase milioane de tineri cu vârste sub 25 de ani care nu au un loc de muncă în Europa.

„Miza este să ne mişcăm rapid”, a declarat preşedintele francez François Hollande, în cadrul unei conferinţe de presă la încheierea acestei reuniuni la care au participat aproape toţi şefii de stat şi de guvern din UE, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Potrivit datelor oficiale, în septembrie, aproximativ 5,6 milioane de tineri europeni nu aveau un loc de muncă (23,5 la sută), cea mai scăzută rată fiind în Germania, cu 7,7 la sută, şi cea mai crescută în Grecia şi Spania, cu peste 56 la sută.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.