Liderul deputaţilor PNL: Votăm pentru arestarea deputatului Coman

Liderul deputaţilor PNL, George Scutaru, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, că a solicitat liderilor grupurilor parlamentare să-şi mobilizeze colegii la votul pentru arestarea lui Gheorghe Coman, precizând că PNL va vota favorabil şi ar fi de preferat ca acesta să-şi dea demisia.

Întrebat dacă la nivelul grupului parlamentar PNL va exista o mobilizare pentru şedinţa de vineri a Camerei Deputaţilor, pentru votul în cazul solicitării de arestare preventivă a deputatului Gheorghe Coman, Scutaru a spus:

„Da, am făcut un apel în cadrul şedinţei Biroului Permanent de astăzi către toţi liderii grupurilor parlamentare pentru a-şi mobiliza colegii la şedinţa de vineri. Parlamentarii PNL vor avea o prezenţă bună la şedinţa de la sfârşitul acestei săptămâni şi contez pe participarea lor (…).

Întrebat dacă deputaţii PNL vor vota în favoarea solicitării de arestare preventivă a lui Coman, liderul deputatilor PNL a declarat:

„Pot să spun cu certitudine că deputaţii PNL vor vota în favoarea cererii de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Coman. Ar fi preferabil ca deputatul să-şi dea demisia, ca un act de minimă decenţă faţă de un for pe care l-a făcut de râs în cel mai grav grad posibil”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.