Liderul PC, Daniel Constantin, propagandă pro Roșia Montană

Ministrul Agriculturii Daniel Constantin, a declarat vineri, la Arcani, că dacă investiţia de la Roşia Montană va fi realizată, acest lucru va fi avantajos pentru agricultorii din zonă, relatează Agerpres.

„Pentru acea zonă sunt angajamente pe care le-au luat reprezentanţii companiei de dezvolta suficiente capacităţi de producţie, astfel încât să ofere suficiente locuri de muncă. Din punct de vedere al agriculturii, dacă această investiţie se va face, vor fi avantaje pentru agricultorii zonei, din punct de vedere al mediul însă, nu sunt în măsură acum să vă dau un răspuns, n-am toate elementele, mă voi documenta însă foarte bine şi probabil că răspunsul meu va fi exercitat prin votul pe care îl voi da în calitatea mea de deputat”, a afirmat Daniel Constantin.

Totodată, liderul conservator crede că noua propunere cu privire la acest proiect este mult mai „avantajoasă” decât cea negociată de fosta guvernare.

„Am văzut şi eu discuţii astăzi (vineri n.r.) că nu s-a negociat, Guvernul nu a negociat, eu ştiu foarte bine discuţiile care au fost în Guvern, domnul ministru Şova a condus practic aceste discuţii cu reprezentanţii companiei, s-au făcut paşi importanţi în avantajul statului, spun eu, în această perioadă, dar decizia trebuie să fie luată de Parlament. Noua propunere pe care au înaintat-o şi la care s-a ajuns, cred eu că e luată pe anumite domenii din punct de vedere economic. Nu mă refer din punct de vedere al oportunităţilor, din punct de vedere al mediului, dar din punct de vedere economic este mult mai bună decât propunerea pe care o negociaseră predecesorii noştri: redevenţe mărite, participarea statului mărită”, a mai spus Constantin.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.