Președintele PC Daniel Constantin, a declarat, miercuri seară, la Digi24, că i-a spus lui Crin Antonescu, legat de scandalul numirii Codruţei Kovesi la DNA, că nu are, ca preşedinte al PC, atribuţii pentru a se pronunţa pe numiri de procurori, iar acest lucru l-ar fi nemulţumit pe liderul PNL.
„Domnul Antonescu probabil că voia să fiu alături de dânsul în lupta împotriva numirii doamnei Kovesi la DNA. I-am explicat că nu am atribuţii, din punct de vedere al preşedintelui PC, să mă exprim public cu privire la numirea unui procuror şi probabil că lucrul acesta nu a fost pe placul lui Crin Antonescu”, a spus Daniel Constantin.
„Rămâi cu un gust amar când constați că după trei ani de activitate, cel care e lângă tine te atacă personal și neașteptat. Nu-mi doresc să amplific un conflict cu Crin Antonescu, decența îmi spune că nu trebuie să-l atac pe Crin Antonescu, mai ales personal. (…) Săptămâna trecută eram pentru dl. Antonescu președinte, acum sunt subordonatul domnului Ponta”, a mai declarat Daniel Constantin, miercuri seara.
„Am înțeles că mi se reproșa că eram la locul de muncă și că munceam, să-mi facă în continuare reproșuri de genul asta!”, a menționat liderul PC, referindu-se la Crin Antonescu.
El a adăugat că apreciază că Victor Ponta a încercat să împace situația, dar a negat că ar fi avut discuții cu premierul în vederea unei noi alianțe. A evitat să spună, însă, dacă va urmări pe viitor o asemenea alianță cu PSD.
„Domnul Antonescu probabil că voia să fiu alături de dânsul în lupta împotriva numirii doamnei Kovesi la DNA. I-am explicat că nu am atribuții, din punct de vedere al președintelui PC, să mă exprim public cu privire la numirea unui procuror și probabil că lucrul acesta nu a fost pe placul lui Crin Antonescu”, a punctat Daniel Constantin.
Cu toate acestea, el a spus că e foarte bine ca USL să continue ca alianță și ca foștii parteneri să se înțeleagă bine la nivel guvernamental.
Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat luni că relaţia cu PC în cadrul Alianţei de Centru Dreapta nu mai există de mai multă vreme, iar o oficializare a rupturii alianţei la nivel juridic ar fi „o formalizare igienică”, în situaţia în care acest lucru nu ar afecta USL.
Antonescu a mai declarat luni că preşedintele PC, Daniel Constantin, a devenit „doar un subordonat” al lui Victor Ponta, motiv pentru care nu a avut un dialog cu liderul PC, el liberalul invocând absenţa unei poziţii din partea lui Constantin în criza din USL legată de procurori.