Preşedintele Senatului, liderul liberal Nicolae Ciucă, a declarat miercuri că nu se ia în calcul majorarea cotei TVA, subliniind că PNL susţine cota unică, pe care o consideră o „linie roşie”.
„S-a discutat în coaliţie şi nu se ia în calcul majorarea cotei TVA (…). În acest moment sunt cele două abordări în care se discută despre impozitul progresiv, ca măsură fiscală pentru planul fiscal bugetar viitor, şi susţinerea cotei unice, pe care PNL o consideră o linie roşie. Pentru că s-a demonstrat foarte clar în evoluţia economică a ţării că această cotă unică a fost cea care ne-a permis să atragem investitori, ne-a permis să consolidăm capitalul companiilor româneşti şi să consolidăm mediul de afaceri”, a precizat Ciucă la Palatul Parlamentului.
El a adăugat că singurele măsuri care pot fi luate în acest moment, în vederea reducerii deficitului bugetar, sunt cele care vizează cheltuielile bugetare.
„În acest an nu este luată în calcul o astfel de măsură (n.r. majorarea taxelor şi impozitelor) (…). Din discuţiile avute cu ministrul Finanţelor, măsurile care pot fi luate în acest moment sunt cele care vizează cheltuielile bugetare şi pot să asigure o reducere a cheltuielilor de până la 5 miliarde”, a transmis Ciucă.
Chestionat despre cum se va face această reducere a cheltuielilor bugetare, preşedintele PNL a spus că nu poate răspunde la această întrebare, „pentru că în momentul de faţă toate aceste măsuri trebuie să fie propuse de fiecare minister în parte”.
corectare; legea 303/16.11.2022
bună!
cu idei fixe si neținând cont de realitate ! Așa fac liberalii care se țin de cota unica ca orbul de băț.
Da,bogații sa fie si mai băgați, săracii sa fie si mai săraci.
Romanii nu mai au nicio speranță si iată de ce:
1) PSD si PNL in cateva decenii de guvernare au ruinat România care e priponita in COADA Europei.
-au înstrăinat totul pe șpagi, românii nu mai au nimic al lor.
-țara e COLONIE condusă de afară (UE SI SUA)
2. Opozitie nu există, AUR s-a decredibilizat,s-a compromis.
A votat alaturi de PSD si PNL legea
303/16.11.2023 in care la art.211 se acordă in continuare pensii speviale si pensionare dupa 25 de ani de activitate magistratilor si la art 212 alte privilegii.
Tot AUR a votat realegerea Ursulei in fruntea Comisiei Europene .
The Guardian zice ca Simion si-a negociat acordarea votului,sotia lui sa fie angajată la UE si pt el daca va cere ceva de la UE.
POPORUL E MULTUMIT SI SE UITĂ LA TELEVIZOR!
Oare tovarășul plutonier major Știe cei aia o linia roșie?…
Poate Rolex să știe că el frecventează cartierele rău famate din bruxelles!…acolo sunt zeci de linii roșii!…
Apropo, azi ce avem la popotă?…
Adică? Liberalii galbeni folosesc culoarea roșie pentru limitări și satisfactii?!