(VIDEO/FOTO) Cadoul pe care și l-a făcut Iohannis de ziua lui

Președintele Klaus Iohannis a semnat joi după-amiază la Palatul Cotroceni cu liderii partidelor de Opoziție pactul pe care l-a propus, ceremonia fiind în fapt încă un prilej de atac la adresa PSD și ALDE. În discursul său de la ceremonie, Iohannis a atacat în termeni duri PSD-ul, a anunțat că participă la construirea unei „alternative”, apoi i-a pus pe aliații săi din Opoziție să semneze pactul și să susțină câte un discurs. Președintele a declarat totodată, la semnarea acordului, că lista semnatarilor rămâne deschisă. El a precizat că „e posibil ca pe parcurs și alții să revină la gânduri mai bune”.

Pactul a fost semnat de liderii PNL, USR, PMP și Pro România, Ludovic Orban, Dan Barna, Victor Ponta și Eugen Tomac.

Ceremonia a avut loc chiar în ziua în care Iohannis împlinește 60 de ani.

Premierul Viorica Dăncilă, a declarat joi, la finalul CEx al PSD, că partidul său nu se va prezenta la semnarea pactului inițiat de președinte privind semnarea Acordului Politic Național care vizează consolidarea parcursului european al României.

”Nu, nu am fost invitată. Probabil s-a luat în calcul și declarația pe care am făcută în legătură cu acest pact. Noi am spus că vrem să depunem amendamente și atâta timp cât amendamentele mele nu se regăsesc în acest pact, nu avem de ce să semnăm acest pact”, a declarat Viorica Dăncilă.

Discursul lui Iohannis la ceremonie, integral

Domnilor președinți de partide,

Doamnelor și domnilor,

Bun venit în Sala Unirii, la această ceremonie de semnare a unui acord politic, un pact, cum a fost el denumit.

Pe 26 mai au avut loc alegeri europarlamentare, la termen, și formațiunile dumneavoastră au obținut rezultate frumoase. Vă felicit pentru acestea!

În paralel cu alegerile europarlamentare, am convocat un referendum național. Am convocat un referendum național, fiindcă mi s-a părut că poporul trebuie să-și exprime suveranitatea și trebuie să dea un răspuns ferm și clar unei guvernări eșuate și atacului neîncetat asupra justiției, care s-a desfășurat fără întrerupere din decembrie 2016 până pe 27 mai.

Românii au ieșit în număr mare la vot și au dat un răspuns clar, ferm și ușor de citit. La întrebările pe care le-am formulat la referendum au răspuns afirmativ 6 milioane și jumătate de români. Ca să fiu mai clar, la fiecare întrebare, fiindcă au fost buletine separate de vot, 6,5 milioane de români au răspuns cu «DA».

La alegerile europarlamentare formațiunile pro-europene au primit voturi multe și au avut rezultate bune, foarte bune, iar formațiunile care au încercat să demonizeze Uniunea Europeană, formațiunile care constant au atacat independența justiției, formațiunile care au construit o guvernare lamentabilă, mai exact PSD și ALDE, au fost drastic sancționate de electorat, și pe bună dreptate.

Și a doua zi după referendum, aparent – repet, doar aparent – lucrurile păreau că s-au schimbat. Înainte de referendum, mulți au spus că referendumul este inutil, unele formațiuni au încercat să-l boicoteze, alții au declarat că nici nu vor participa. Foarte mulți au comentat întrebările, cică ar fi proaste, slabe, inutile și un referendum pierdut, și că nu se va întâmpla nimic.

Dar s-a întâmplat. După referendum, s-a întâmplat. Așa cum am spus de la început, a doua zi după vot spațiul politic românesc s-a schimbat.

Trebuie să recunoaștem acest lucru și acest fapt se datorează votului românilor. Este evident. Dar acest referendum trebuie implementat. Și atunci am analizat cu mare atenție ce-au votat românii.

Românii au votat pentru România Europeană. A fost clar un vot pro-european. Românii au votat contra acelui atac nemernic pesedist asupra justiției. Românii au votat contra unei guvernări lamentabile.

Și atunci, după consultările cu partidele parlamentare, am formulat concluziile într-un document pe care l-am propus spre semnare partidelor parlamentare, un acord național pentru consolidarea parcursului european.

Și iată că astăzi ne aflăm aici. Au răspuns direct, clar, deschis «DA, semnăm» Partidul Național Liberal, Uniunea Salvați România, Partidul PRO România și Partidul Mișcarea Populară. Președinții acestor partide sunt prezenți astăzi pentru a semna acest acord, acest pact.

Nu a anunțat, cel puțin, pe mine nu m-a anunțat că este interesat PSD, PSD care aparent din 27 mai se schimbase. Dar nu este așa. PSD nu s-a schimbat. PSD nu se schimbă. PSD a pierdut primul rând de alegeri dintr-un set mai larg. Dar a rămas doar cu aparența schimbării.

PSD urmărește în continuare aceleași obiective și răspunsul lor, pe care mi l-au dat, prin media, a fost practic un refuz. Ei aveau mai multe amendamente decât articole în acest Acord. PSD a dăunat foarte mult României. Din cauza PSD-ului, România nu s-a dezvoltat mai mult și nu se dezvoltă nici acum mai mult.

Aceste alegeri au reprezentat o victorie a românilor împotriva incompetenței pesediste, împotriva infatuării pesediste, împotriva atacului la justiție, împotriva atacului la economia națională, dar este doar primul pas dintr-o serie mai lungă. Urmează încă trei ocazii valoroase pentru români de a da lecții PSD-ului, fiindcă PSD nu a înțeles, a simulat. Urmează alegerile prezidențiale, urmează alegerile locale, și urmează alegerile parlamentare.

Românii vor ști cum să voteze, dar pentru a merge mai departe cu rezultatul votului de acum este nevoie să se schimbe Constituția și legislația aferentă. Și să nu uităm, iarăși și-au bătut joc de românii din diaspora.

Trebuie schimbate procedurile, trebuie îmbunătățită legislația și trebuie abandonat acest discurs împotriva diasporei. Trebuie să revenim la o normalitate românească, o normalitate europeană, democratică, care se bazează pe respectarea valorilor europene, pe respectarea statului de drept. Toate aceste lucruri trebuie realizate cu cât mai repede, cu atât mai bine.

Pentru a face aceste modificări este clar nevoie de un altfel de Parlament și dacă acum doi ani și jumătate lucrurile au ajuns acolo unde au ajuns fiindcă nu s-a prea văzut o alternativă, iată acum paradigma se schimbă, se construiește o alternativă, lucrăm la ea. Mulți dintre cei care lucrează împreună cu mine la o alternativă serioasă, pro-europeană, sunt în această sală, românii pot avea încredere și pentru asta trebuie să meargă la vot, iar politicienii să dovedească că au căpătat mai multă înțelepciune decât am avut cu toții înainte de aceste alegeri.

Sunt foarte bucuros că astăzi semnăm noi cinci acest Acord Național. Și ca să fiu bine înțeles, această semnare nu reprezintă un pas prin care vrem să excludem pe alții. Dumneavoastră, președinții de partide, v-ați declarat de acord să semnați astăzi cu mine acest Acord. Lista semnatarilor însă rămâne deschisă. Este posibil ca pe parcurs și alții să revină la gânduri mai bune și vreau să păstrăm poarta deschisă tuturor politicienilor care vor să construiască o Românie mai bună. Eu vă mulțumesc și o să vă invit pe rând să semnăm acest Acord Național”.

Acordul poate fi vizualizat aici.

Vezi VIDEO integral ceremonia de la Cotroceni

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioana Radu 8516 Articole
Author

29 de Comentarii

  1. Este președintele meu. Îl votez cu ambele mâini la alegeri. Și ca mine, milioane.

  2. Aseara un lider mai mic de la USR ….de etnie sarba tocmai zicea ca pe valea Udzului romanii nu au dreptate si comentatorul de la o televiziune nu stia cum sa bage publicitate mai repede…..

  3. Și ce ai ținut atâta în tine. 😛 chiar dacă nu îmi place este și președintele meu, însă nu pot sa votez o planta ca nu ar fi alta alternativa. Da tu poți 🙂

  4. i sa …daca dvs il, considerati Pact Nasional in cconditiile in care principalul partid nu participa ..inseamna ca semnati ori scrieti ca primarul delaa videle…puteati sa va straduiti sa l corectati pe autist nul discretionar si sa i aratati ce mrita ..adica dispretul vost…daaa cum este saculsi petecul(si nu este vorba de un partid ci despre un in semnat segment de populatie din Romania..cred ca pentru viitor ..candidatul la presedentie trebuie examinat psihic ..si pus aaccentul in mod deosebitpe frustare ..si cred ca in cazul nost INAINTE DE EXAMEN >>COMITZIA TREBUIE SA STUDIEZE IN AMANUNR OPERA LUI FREUD >>SI ANUME EFECTUL FRUSTARII SEXUALE REF COMPORTAMENTUL INDIVIZILOR IN RAPORT CU CEILALTI..omu i reprezentativ

  5. Dupa atitea ani de „nimic”, vine perioada pacturilor, care foloseste cui?

  6. Mai interesant e ca balanta sanselor motiunii a inceput sa se incline. S-ar putea ca pana marti pana si Ciordache sa o voteze.

  7. Excelenta initiativa,poza de grup ii asigura realegerea!PSD nu are variante,nu are conducere,nu are candidat la presedentie,UDMR nu are ce cauta in Parlamentul Romaniei,iar in ALDEa inceput razboiul fratricid,frumosul barbat numit Nicolai incearca sa il detroneze pe Taricaenu!

  8. Succes, dle Presedinte Johannis!
    Deja PSD e pe faras, analfabeta Veorica in fruntea PSD e garantia caderii libere accelerate!
    Haos si brambureala la marele partid, oare mai guverneaza careva de cand incarceratul Dragnea i-a parasit?
    Am auzit-o azi si pe disparuta Norica Nicolai de la partiduletul ALDE-4,2%, a scos capul dupa ce s-a ascuns pana azi de rusinea esecului de la 26 mai!
    Norico, du-te acasa, ALDE-4,2% e terminat, ajunge, din 2020 depsre partiduletul ALDE-4,2% se va vorbi la Timpul TRECUT, ia-o de mana pe Veorica si dispareti din politica!
    Succes, dle Presedinte Johannis!

  9. (Dedicație Mircea Dinescu)
    Prea mult vin în escalopuri,
    Prea nu pui la sticle dopuri,
    Hommo sovieticus:
    – Kak tebia zavut fikus?

  10. Iar se cearta calicii pe blidul gaurit! N-au siguranta ca motiunea de cenzura va trece, nu s-au inteles pe ciolan, asa ca ” pactul ” e o gogoasa umflata, care de va fasai Martea viitoare. Astia fac parastasul inaintea mortii.

  11. @Este președintele meu! Du-te cu el unde a intarcat mutul iapa si sa va intoarceti cand va voi chema eu!

    @lili, Hotul vostru din fruntea statului va avea soarta lui Dragnea. PUNCT!

  12. @Albert Zweistein, Daca Iohannis nu va fi reales, iti faci seppuku din solidaritate cu el?

  13. Un pact semnat de lingai pentru linistia DICTATORULUI.

  14. la cotroceni, pe rand, de-lungul timpului, au fost: o cucuvea, un tzap, iar cucuveaua, un marinar chior si acum un derbedeu sas, sluga tampa a altor derbedei, desigur lumini ale vestului maretz. Toti unul si unul.

    Sas inalt ca paru-n dunga,
    Vorbitor de muci in punga,
    Stramb la suflet, rupt la minte,
    Mestecand rahati pe-un dinte,
    Vrea sa scrie analfabetul,
    Mare pact pe tot caietul,
    Sa-l predea boarfei nemtoaice,
    Si-altor bestii martzafoaice,
    Din Bruxelles, Berlin, Paris…
    Caci o crede in al sau vis,
    C-astfel n-o sa fie-nchis,
    Blestemat, scuipat, urât,
    Cand i-o fi pan’la atat.
    Nu stai bre o vesnicie
    In palat si cu simbrie,
    Minte cat o gamalie!

  15. Un Ceausescu mic, mic de tot,vrea guvernu’lui, tara lui ,casele lui,neogestapoul lui,prostii lui ,scavii lui,vacantele lui,confortu’ lui si,în final,pușcăria lui unde sa-și petreacă vacantele.

  16. sa va fie rusine, tradatorilor!!!! produci multa scarba ponto, ca de ceilalti….placute suedeze.

  17. Dupa cum am mai spus, pentru nemernicul asta Constitutia este o simpla maculatura! A incheiat un „act” cu niste impostori transformind Romania in colonie! Imi doresc ca acesti nemernici, acesti ticalosi sa plateasca pentru inalta tradare!

  18. Ma sterg la fund iohanis draga,
    Cu fatza ta pozata si cam bleaga,
    Ce mi-o printez cu grija-n fiecare zi,
    Pe un A4 alb si mai subtire, ca sa sti.

    Cum am un scaun trainic, regulat,
    Eu le-am pastrat pe toate, bune de legat,
    Sa-ti faci un caietel asa cum ai visat,
    Un pact sa scrii prin dâre fine de rahat.

    Si apoi, pocnind din bici pe langa boi,
    Tu cheama-ti slugile cu suflet de moroi,
    Fascisti, marxisti, ciolosieni pitici,
    barnisti si ludovici cu fete de arici,

    Sa iti semneze cretina-ti opera rupestra,
    Doar, doar ti-or ridica si tie o ecvestra.

  19. @ Florian.Apreciez cele scrise de dumneavoastra.Da aici s-au reunit tradatorii:un sas,un ungur,un moldovean si inca un sibian de-al MARELUI NEONAZIST KLAUS WERNER IOHANNIS.Acest HOT de case cu acte false,traficant de copii romani in calitate de „translator si sofer”,PLAGIATOR si NAVETIST este in campanie electorala de un an de zile.Am zis PLAGIATOR,da este plagiator pentru ca cele scrise in cartea lui au fost publicate inainte,chiar daca acestea nu au fost intr-o carte.Acest NEONAZIST a reactivat cea mai mare organizatie nazista din ROMANIA=GRUPUL ETNIC GERMAN- prin asa zisul FDGR,condus la nivel national de el si care prin tertipuri juridice si tradatori de tara a obtinut calitatea de SUCESOR al GEG.Dupa mine inseamna si continuarea DOCTRINEI NAZISTE,daca este SUCCESORUL GRUPULUI ETNIC GERMAN.Grupuri etnice germane,subordonate direct celui de-al treilea REICH,au fost infintate si in alte state unde existau minoritati germane in ALSACIA-Franta,SILEZIA-Polonia,SUDETI-Cehoslovacia,etc.dar nici unde nu au fost revitalizate dupa scoaterea in afara legii,cu exceptia ROMANIEI unde acest NEONAZIST a avut o contributie importanta si pe timpul cand era primar al SIBIULUI a acordat titlul de CETATEAN DE ONOARE AL MUNICIPIULUI,unor volluntari din GEG,care au luptat alaturi de structurile WEHRMACHT si care au revenit in tara dupa anul 1989.(ex.PAUL PHILIPPE).Asa ca domnilor semnatari ai acestui document,continuati sa faceti jocurile acestu mare TRADATOR de TARA.Dar stati ca asta nu este tara lui,el are parintii si rudele in marea lor majoritate in GEMANIA.Aici mai sta sa vada ce mai poate distruge,vinde si FURA.

  20. E la fel de grotesca imaginea cu astia,ce semnara o hartie igienica,nu d’aia pufoasa ci d’aia cu asperitati,NECONSTITUTIONALA,refulatii canalelor mocirloase ale politicii autohtone,rejectati de ei cu ei,simplu de inteles prin acte si fapte,ca cea pe care am vazut-o cu niste „actorasi”facuti ca mustele ce „polenizeza”maroniul,ce tocau ceapa si slana pe ICOANA,ca ei sunt „evoluti” si imbiau spectatorii la o „exorcizare in grup!Si sa nu te mai intrebi cand ii trazneste!

  21. cand auzi cu cata ipocrizie vorbesc ticalosii asta, te apuca scarba! Auzi nemernicul ce zice: „ei au votat pentru România europeană și au votat împotriva atacului nemernic al PSD împotriva justiției”. In fotografie vedeti un hot de case cu slugile lui!

  22. @Florian bravo,ai talent !
    Si adaug niste versuri ale unui concetatean de al meu, otravit cu mercur pt ca a luptat pt suveranitate impotriva imperiului austro-ungar (inaintasii astora din poza). Mihai Eminescu le-a scris acestor criminali din poza de azi o poezie acum 150 de ani:
    „Cum nu vii tu Tepes doamne ca punand mana pe ei
    Sa-i imparti in doua cete,in smintiti si in misei
    Si in doua temniti large cu de-a sila sa-i aduni
    Sa dai foc la puscarie si la casa de nebuni.”
    Eminescu sa ne judece!

  23. @Florian ai talent,bravo!
    O sa completez si eu cu niste versuri scrise de un concetatean de al meu acum 150 de ani ,dedicate si acestor nerozi din poza asta penibila:
    „Cum nu vii tu Tepes doamne ca punand mana pe ei
    Sa-i imparti in doua cete,in smintiti si in misei
    Si in doua temniti large cu de-a sila sa-i aduni
    Sa dai foc la puscarie si la casa de nebuni ”
    Eminescu sa ne judece

  24. „A trebuit sa moara oameni ca guvernul ponta sa demisioneze.”
    Asa zicea iohanis dupa tragedia din colectiv (foarte cinic,parca stia ca trebuia sa moara oameni!?). Ideea e ca l-a facut cumva pe pue monta partas la tragedie si corupt si in multe feluri si usr i-a scos porecla si a propagat-o online si cu orban s-a balacarit ai azi surprize suprize,ponta a venit si a semnat diktatul de parca nimic nu s-a intamplat in trecut. Bravo politicieni si bravo electorat ca i-ai trimis pe ipocritii astia in parlamentul european,ura ura!

  25. Platitudini de 2 lei, profesor de fizica cu logica de copil de gradinita….Scirba, Atit!

  26. Cata morga pe baieti! Cata importanta! Si cand te gandesti ca nu fac altceva decat sa pocneasca calcaiele cu fata spre Berlin. Te umfla si rasul, zau asa!

  27. Trebuie sa recunoastem ca in poza din articol Iohannis (asta daca exceptam zimbetul timp, cam ca in bancul in care Ion, oligofrenul satului, ii arata Mariei rahatul de pe poteca si i se lauda mindru : „Marie, vezi, pe asta eu l-am facut !”) e totusi cit de cit prezentabil … uitati-va la ei, de la stinga la dreapta : Pontaia Ponta, sacou bleumarin si pantaloni gri, de parca s-ar fi imbracat de la second-hand, tolomacu’ care seamana cu o papusa matrioshka, Sica Mandolina, descentrat rau de tot, de parca l-ar fi lovit personalul de Videle si Barna, care poarta costumul cu care cred ca a serbat bacalaureatul ! Doamne, parca a tunat si i-a adunat !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.