
UPDATE Viorica Dăncilă a declarat, după ce Parlamentul a respins moțiunea de cenzură, că rezultatul i-a întărit convingerea că PSD-ALDE este o alianță puternică. Premierul a adăugat că votul la moțiune arată și că opoziția a tratat cu neseriozitate demersul pe care l-a avut.
„A fost tratată cu multă neseriozitate. În momentul în care depui o moțiune de cenzură trebuie să vii cu un program. În această moțiune am văzut superficialitate, jigniri, ceea ce demonstrează că nu a fost tratată cu seriozitate. 15 ministere ne-au spus, dar nu ne-au spus cum s-au gândit la 15, de ce nu 17, de ce nu 13?”, a afirmat Viorica Dăncilă.
Întrebată dacă rezultatul moțiunii îi întărește poziția în fruntea Guvernului și în partid, Dăncilă a răspuns: „Nu știu dacă acest lucru îmi întărește poziția, dar îmi întărește convingerea că suntem o alianță puternică. Mie îmi întărește încrederea în colegii de alianță”.
UPDATE Opoziţia nu a reuşit să strângă voturile necesare pentru răsturnarea guvernului. Din numărul total de parlamentari care este 465, au fost prezenți 350. Au fost exprimate 210 voturi dintre care voturi „pentru” 200, voturi „împotrivă” 7, abțineri 3. Pentru ca moțiunea să fie adoptată erau necesare 233 de voturi „pentru”.
UPDATE Votul secret cu bile s-a încheiat.
UPDATE A început votul moţiunii de cenzură.
UPDATE – Viorica Dăncilă răspunde atacurilor din Parlament. ” Dacă nu aveţi un plan de guvernare, cum vreţi să guvernaţi această ţară?”
„Ați devenit mult prea devreme aroganți, iar această aroganță vă va duce la pierzanie la fel cum s-a întâmplat și altădată. Ne vom vedea la următoarele alegeri generale și vom vedea dacă veți vorbiîn același mod.Nu este o amenințare, este încrederea pe care o putem genera din partea oamenilor, pe care oamenii ne-o vor da pentru ceea ce facem, nu pentru jignirile pe care dumneavoastră le aduceți în prim-plan pentru ca nu aveți altceva. Nu aveți un program de guvermare, a zis chiar domnul Cîțu. Dacă nu aveți un plan de guvernare cum vreți să guvernați această țară?”, a declarat Viorica Dăncilă.
UPDATE Din partea PSD, vorbeşte Şerban Nicolae.
UPDATE Preşedintele Pro România, Victor Ponta, vorbeşte de la tribună. „Nu am semnat moţiunea, dar vom vota pentru. Trebuie să cereţi adevărul despre situaţia economică şi bugetară şi să luaţi măsuri imediat.”
UPDATE – Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, prezintă punctul de vedere al ALDE. „Vă burduşiţi listele electorale cu odraslele foştilor securişti. Vă comportaţi ca şi cum aţi fi câştigat toate alegerile pe următorii doi ani. Din păcate, nu aţi câştigat decât o mică bătălie politică. Aţi ridicat insulta la rang de virtute.”
„Stau și mă gândesc cum ar arăta un Guvern, dacă această moțiune ar trece. Ar fi un Guvern mozaic condus de un șomer politic? Mă refer la domnul Orban, evident. Cred că în cartea lui de muncă scrie ori activist politic, ori agitator politic. Nu știu care îi place mai mult. În loc ca un partid să aibă în fruntea lui un om care să aibă profesii liberale să aibă un șomer. Am auzit că vă certați rău acum ca și cum ați fi după o înfrângere, nicidecum după o victorie. Acest Guvern ar fi completat de oameni precum Dacian Cioloș, Dan Barna sau chiar Raluca Turcan”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu.
„Văd cât de des umblați cu amenințări de dosare penale ceea ce mă face să cred că păstrați un culoar la DNA prin care faceți dosare penale. Cei din pădure se răzgândesc repede și riscul este să deveniți din vânători vânați”, a conchis Tăriceanu.
UPDATE – Discursul reprezentantului USR Dan Barna.”USR spune de un an de zile ca acest guvern trebuie să plece. De fapt, acest guvern nu trebuia să ajungă vreodată să guverneze România. Guvernul Dăncilă a fost o greșeală de la început și este o catastrofă în prezent. Guvernul Dăncilă este creația unui om care s-a crezut întotdeauna mai presus de lege și astăzi știm cu toții unde este. Pentru că nimeni nu este și nu va fi în România mai presus de lege”, a spus Dan Barna.
UPDATE– În numele PNL, vorbeşte Raluca Turcan. „Oamenii au dat un vot clar împotriva ticăloșiilor din PSD-ALDE ridicate la nivelul de stat, cum este reprimarea oamenilor pașnici la mitingul din 10 august, băgarea oamenilor în dubă cum s-a întâmplat la Topoloveni, cozi și umilire pentru români la consulatele și ambasadele din străinătate, parole de acces la intrarea în orașe. Pentru toate acestea oamenii au dat un vot. De asemenea românii au votat împotriva corupției politice și a incompetenței pe care guvernul Dăncilă a demonstrat. Sunteți guvernul incompetent și nedemocrat al lui Liviu Dragnea. Un guvern care l-a servit și îl servește. Cel puțin doi miniștri ar trebui să fie lângă Liviu Dragnea acum”, a declarat Raluca Turcan.
UPDATE – Din partea PSD, vorbeşte de la tribună Florin Iordache. „Dacă mi s-ar cere sa descriu într-un singur cuvânt textul moțiunii cred că termenul pe care l-aș folosi estre cel al ipocriziei. Cât de multă ipocrizie poate fi în a certa un guvern că emite prea multe ordonanțe de urgență, în condițiile în care președintele României a făcut tot posibilul să blocheze parlamentul. Dacă blocați Parlamentul prin sesizări la CCR nu mai fiți ipocriți să ne acuzați pe noi că guvernăm prin ordonanțe de urgență”, a afirmat Florin Iordache.
UPDATE Viorica Dăncilă, în încheierea discursului: „Această moţiune nu vine cu argumente valide şi nu vine cu soluţii pentru problemele ţării. Unde este responsabilitatea politică a partidelor care o susţin? Îndemn parlamentarii să nu voteze moţiunea şi să nu trimită ţara în haos”
UPDATE Viorica Dăncilă, despre cimitirul Valea Uzului: ”Din start, resping orice formă de manifestare extremistă, orice acțiune radicală, orice act de violență pe criterii etnice. Abordarea politică a unui astfel de subiect nu face decât să alimenteze conflictul, să genereze disensiuni și să instige la ură. O resping cu fermitate!”
„Am căutat soluţii care să le asigure tuturor cetăţenilor dreptul sfânt de a-şi cinsti eroii. MApN a propus omologilor din Ungaria o întânire de lucru. Prin dialog şi cooperare vom găsi cele mai bune soluţii. Voi respecta minoritatea maghiară, indiferent de votul UDMR de astăzi.”
UPDATE „Cea mai mare minciună pe care am putut să o citesc în această moțiune este că Guvernul ar fi întârziat majorarea alocațiilor de stat pentru copii. Eu vă recomand să puneți moțiunea într-un plic și să i-o trimiteți domnului președinte, direct la Cotroceni. Pentru că întârzierea majorării alocațiilor a venit din blocarea bugetului de stat. Noi prevăzusem cadrul legal pentru plata alocațiilor majorate de la 1 martie, dar din cauza blocării bugetului, prin sesizarea la Curtea Constituțională, majorarea a trebuit amânată cu o lună de zile”, a spus Viorica Dăncilă, de la tribuna Parlamentului.
UPDATE – Viorica Dăncilă, către Opoziţie. „Vă întreb cu toată sinceritatea. Chiar vă doriți să veniți la guvernare? Chiar vă doriți să schimbați acest guvern până la viitoarele alegeri? Eu știu că nu. Nu am văzut din partea dumneavoastră nicio propunere de program de guvernare, nicio măsură benefică pentru români, nicio idee concretă despre funcționarea economiei în interesul cetățenilor. Am văzut că vreți să tăiați subvențiile agricultorilor, considerați salariul minim nociv, vreți să taxați profesioniștii din IT, vreți să dați oameni afară, să eliminați voucherele de vacanță, să reduceți și să tăiați.Așadar, ce le propuneți românilor?”, a spus Dăncilă.
UPDATE – Premierul Viorica Dăncilă răspunde criticilor din moţiunea de cenzură. „Întregul text arată incapacitatea Opoziţiei de a livra un proiect serios pentru binele acestei ţări”, a spus Viorica Dăncilă. „Ce vor câştiga românii? Sloganuri, metafore forţate. Să le spuneţi că sunteţi Alianţa Austerităţii. Este a treia oară când propuneţi dărâmarea unui guvern fără a veni cu ceva nou”, a declarat premierul. „Sunt date care arată că românii o duc mai bine. Nu o spun eu. O arată datele Eurostat.” „Acest guvern are toată determinarea să îşi continue mandatul”.
UPDATE – Se citeşte moţiunea de cenzură. Textul este prezentat, de la tribună, de deputatul USR Cristina Prună.
„Doamnă prim-ministru, Rolul dumneavoastră s-a încheiat! Nu mai aveţi niciun motiv şi niciun rost să mai rămâneţi prim-ministru. Puteţi pleca liniştită acasă, pentru că cetăţenii români v-au luat un bilet doar dus. Plecaţi, dar nu înainte să răspundeţi politic pentru atentatul la drepturile fundamentale pe care, împreună cu Teodor Meleşcanu şi Carmen Dan, l-aţi condus împotriva a milioane de români din diaspora. Acţiunile dumneavoastră din ziua votului nu trebuie să atragă doar răspunderea politică, adică demiterea din funcţia de prim-ministru, ci şi răspunderea legală! V-am avertizat de mai multe ori că, indiferent cine vă presează şi vă împinge la acţiuni ilegale şi anti-naţionale, cea care va răspunde legal sunteţi dumneavoastră”, arată partidele de opoziție în textul moțiunii de cenzură.
UPDATE Anunţată pentru ora 14,00, dezbaterea moţiunii a început cu o întârziere de aproximativ 15 minute.
UPDATE Premierul Viorica Dăncilă a intrat în sala de plen, fără să facă declaraţii. La dezbaterea moţiunii, sunt prezenţi toţi membrii cabinetului.
VIDEO
De ce s-a schimbat poza din parlament cu Ghinea?
„Programul de guvernare” al opozitiei este un pachet de injuraturi, de jigniri la adresa oamenilor de la guvernare! Iar obraznicaturile Turcanei sunt din ciclul „ce a invatat la Moscova”!
„Cristian Ghinea, deputat USR, şi-a dat demisia din Parlamentul României, în urma alegerii ca eurodeputat, și nu s-a prezentat la moțiunea de cenzură.” Stire de la RomaniaTV! Pai in poza nu este viermele adormit de Ghinea? Cine minte, cel care spune ca nu a fost acolo, sau e poza trucata si l-au „pus” si pe el pe-acolo? In rest, ce s-a intimplat in parlament da dovada ca pedeleprele din opozitie nu stiu decat sa jigneasca la persona, sa fie vulgari fara a oferi altceva! Vorba cea, cum e turcul, asa-i pistolul, cum e cel de la Cotroceni, asa-s vasalii lui! Tot asa e si napirca de @lili care scuipa venin ca o cobra, dar pe ea o scuzam ca minte nu are, locul ei fiind in alta parte!
Jocul de-a „motiunea” este un joc de glezne al opozitiei ! Stiam si noi , stia si opozitia ,ca motiunea nu va trece ! Dar, opozitia duce o lupta absolut inutila cu morile de vant , asa, de amorul artei! Dar acum este o ocazie de a jigni, absolut grosolan, puterea ; este o ocazie ca Ponta , calul mort , sa mai incerce sa mai corupa ceva parlamentari , de la alte partide si sa-i inregimenteze in partiduletul sau de cocori , transformandu-i , dupa chipul si asemanarea lui, in tradatori ai partidelor din care au plecat ! Numai ca Ponta a dat-o serios in bara , actiunea lui de corupere nu a avut succes, spre cinstea si onoarea acelora de care s-a milogit ! Ce incredere sa aiba electoratul intr-un partid, de neseriosi, de emigranti de la alte partide ?! Sa nu stie Ponta ca cine a tradat si a vandut, o va mai face? N.B. Doamne, ce urat si jignitor vorbeste d-na Turcanu ! Cum se poate ca o doamna sa se cufunde atat in vulgaritate si mizerie? Am scris DOAMNA? Scuze ! Am gresit !
@ Rmarcați totuși că guvernul alianței PSD – ALDE nu a adunat decât 7 voturi de susținere, ? Opinați că membrii alianței ce au format guvernul au dorit să arate că guvernul funcționează și fără susținerea parlamentară, ?
@Prostia ingroapa Romania : Aiurea , niste afirmatii si injurii pe care le-ai vrea sa aiba valoare de sentinte ! Niciun argument , nicio cifra care sa-ti sustina injuraturile ! Probabil ca atat te duce mintea ! Vad ca o tii gaia – matu cu traznaia asta care tie ti se pare deosebit de inteligenta , ” prostia ingroapa Romania ” ! De aproape 3 ani avem la guvernare , guverne PSD ! Poti sa fii mai explicit si sa ne spui cine este si cum arata ,, prostia ( care ) ingroapa Romania ” ?
@lilico,fatuco,EU IMI ASUM IDENTITATEA,TU TE ASCUNZI IN LASITATEA TA,SI VORBESTI TAMPENII,EVIDENT,N-AI CE-I CERE UNICULUI NEURON.EUROSTATUL ZICE ALTCEVA.UMBLA LA EDUCATIE SI COMPLETEAZA-TI LIPSURILE SI IESI DIN ISTERIE.
ORBAN LASA-NE !
DU-TE INVARTINDU-TE !
JIGODIE ! DEPUNE PANGERE LA CCUVEA !
@lili,
Bre tanti, cand ti-ai testat ultima oara IQ-ul?
Tu ai habar ce e ala un program de guvernare?
Poate doar in mintea ta turmentata un partid poate candida la prezidentiale!
Speri degeaba!
Nu mor caii cand vor cainii!
@Nastratin: Sustin!!
PSD sa FACA TOT ce-a PROMIS in Programul mincinos de guvernare!
Si apoi sa candideze in 2019 la prezidentiale si in 2020 la Parlamentare si la Locale!!
Sper ca Veorica sa candideze la prezidentiale, un 5% poate sa ia!
Si pe urma, duca-se care-ncotro, unii la Rahova, altii in Somaj, ca NU sunt in stare de @NIMIC!!!
CE TOT IL MENAJEZI CU NEURONII! AIA DOI! E TIMPIT!
@Nastratin, Degeaba incerci sa faci pe desteptul, ca nu-ti iese, poate doar daca faci un transplat de creier de macac! Ati luat-o peste bot, aveti macar demnitatea sa recunoasteti ca sunteti niste impotenti!
Am citit comentariile postate ! Doamne , ce de-a mai prosti sustin PSD-ul …. ! Bre domnilor , ati auzit de Pirus ! Ei , victoria PSD de astazi este o victorie a la Pirus ! P.S.: Va las placerea sa va documentati cine a fost Pirus , la ce echipa joaca si cate goluri a marcat !
Cea mai mare nenorocire care putea cade pe capul PSD era ca motiunea sa NU treaca ! Uite ca s-a intamplat ! Se duc visele de a trece in opozitie si de a face ce au facut in 2015 dupa demisia guvernului Ponta ! Adica , cu majoritatea din Parlament sa blocheze toate initiativele guvernului in functie , sa speculeze ezitarile si cele mai mici greseli ale celor de la guvernare , sa recurga la fel de fel de matrapazlacuri pentru a demonstra incapacitatea guvernului in functie ! Plus toate tunurile si uriasa masinarie de propaganda pesedista puse pe actuala opozitie si guvernul ei ! Iar in 2020 , PSD s-ar fi prezentat la alegeri , fecioara neprihanita ! Nu baieti , stati la guvernare si indepliniti-va programul de guvernare ! Ala despre care Livache , la instalarea lui Grindeanu ca prim ministru , spunea ca numai el il stie(?) din ,, scoarta in scoarta ” ! Imprumutati-va pana o sa va ia benga pentru a plati salariile enorme si nejustificate ale bugetarilor si pensiile de lux date din pix ! Deja vad ca Orlando se imprumuta mai mult de 1 (unu ) miliard € / luna ! ( La inceputul lunii mai s-a imprumutat , numai pentru cheltuielile curente ale Guvernului , 5,2 miliarde lei . La inceputul lunii iunie , s-a mai imprumutat inca 4,4 miliarde lei . Tineti-o tot asa ,,, ! ) Deficitul comercial pe primele 4 luni depasesta 5 miliarde € ! E istoric ! Daca nu vreti sa va mai imprumutati , dati afara 70% din puturosi si taiati pensiile speciale ! Sa vi-i puneti VOI in cap , nu un guvern al actualei opozitii ! Aveti curajul ? Sa va duceti crucea pana in 2020 ! Garantez ca daca ramaneti la guvernare , la alegerile parlamentare din 2020 , nu veti lua nici 15% !
PNL, lasă-ne!!!
Am stat 4 ore în ploaie sa va votez pe 26 mai, dar sa vii în Parlamentul României sa dărâmi un guvern, fără un proiect de viitor, mi se pare ca sunteți cam pe dinafară.
Rușine Orbane!
lili, vezi ca dai in icter! Unde nu da Dumnezeu!?
Discursul lui Tariceanu ? Tare spre MAGISTRAL ! Cam in stilul lui Vadim, a sters pe jos pur si simplu cu securistii, copiii lor vopsiti in ecologisti si „tineri frumosi si liberi” si toate loazele platite ale Coloanei a 5-a ! Chiar daca nu-l simpatizez (si cred ca are si asta destule „bube” in cap) e diferenta ca de la Pamint la Luna intre CPT, chiar cu stofa de presedinte, si momiia de la Cotroceni, cu un debit verbal de trei cuvinte pe minut, vesnic parca cautind corespondentul in romana al unui cuvint in germana !). Cred ca Lili Bulaesi si-a facut deja sepuku cu cutitu’ de bucatarie cu care taia ceapa iar Nasty, cu spume la gura, si-a smuls din cap ultimul fir de par (pe moda „rasta” a lu’ Basila) iar in seara asta doarme la Poiana Mare, pavilionul „Furiosi” !(ps : si mai terminati domne dracu’ odata cu mizeria asta de vot secret, ca numai tilharii in miez de noapte fac asa ! Ca uite, cu vot din asta secret acuma nu stim cine au fost tradatorii din asa zisa „opozitie” ! Hi hi !)
@Doru. Aveti perfecta dreptate. Dar acesti indivizi nu se lasa dusi pentru ca au sprijin puternic din afara, dintr-o „tara ca afara”…pentru ca ei insisi sant din afara, straini de neamul nostru, alogeni, care au ocupat toate institutiile statului ca lupii la oi prin minciuna si viclenie !
Daca nu santem uniti, patrioti si nationalisti, nu vom scapa de acesti paraziti care s-au urcat in fruntea poporului abuziv prin frauda prin manipulare miniciuna si viclenie !