(VIDEO) Momentul culminant al Centenarului, la Alba Iulia

Sărbătoare la Alba Iulia cum n-a mai fost de de 100 de ani.  Zeci de mii de oameni – veniți cu căruțe, biciclete sau automobile – s-au aflat sâmbătă la Alba Iulia pentru a se bucura împreună de momentul istoric: Centenarul Marii Uniri.

Ieșiți în stradă sau privind de la balcoane cu tricolorul în brațe, cu toți au participat la ceremoniile organizate cu acest prilej.

În Alba Iulia seria evenimentelor a început încă de dimineață.

Începând cu ora 15.30, în zona Bulevardului 1 Decembrie 1918, a avut  loc ceremonia militară la care au luat parte aproximativ 1.600 de militari și specialiști din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații și Administrației Naționale a Penitenciarelor, cu aproximativ 150 mijloace tehnice și 23 de aeronave militare. În blocurile de defilare -au regăsit și militari și tehnică ale armatei poloneze, potrivit unui anunț inițial făcut de MApN.

Klaus Iohannis, Familia Regală, Patriarhul Daniel, comisarul european Corina Crețu, dar și alți oficiali au venit la Alba Iulia sâmbătă după-amiază pentru a participa la ceremonii.

Iohannis a ajuns sâmbătă după-amiază la Alba Iulia, s-a oprit la Catedrala Încoronării, unde a depus o coroană de flori, la statuia Regelui Ferdinand.

După depunerea de coroane, a mers către Podul Unirii pentru a inaugura Monumentul Unirii. Spre deosebire de București, la Alba Iulia a susținut și un discurs și a făcut din nou băi de mulțime, înainte și după  paradă, fiind aclamat de oameni.

Premierul Viorica Dăncilă și unii miniștri au ales sâmbătă după-amiază să participe la parada de la Focșani.

VIDEO de la Alba Iulia

Live: Ceremonia militară din Alba Iulia, Capitala Marii UniriLa mulți ani, români!La mulți ani, România!

Publicată de Ministerul Apararii Nationale, Romania – www.mapn.ro pe Sâmbătă, 1 decembrie 2018

Festival de Romania 2018: „Cântec de Mare Unire” – concert de muzică popularăHD Live www.ziuaromaniei.ro

Publicată de Alba24.ro pe Sâmbătă, 1 decembrie 2018

Reconstituirea Marii Adunari Nationale

Publicată de Alba24.ro pe Sâmbătă, 1 decembrie 2018

Sosirea trenului regal la Alba Iulia 1 decembrie 2018

Sosirea trenului regal la Alba IuliaVezi și Festival de Romania 2018: PROGRAMUL AICI: https://alba24.ro/program-ziua-nationala-la-alba-iulia-lista-evenimentelor-din-1-si-2-decembrie-la-festival-de-romania-687278.html

Publicată de Alba24.ro pe Vineri, 30 noiembrie 2018

Vezi și 

(VIDEO) Au reconstituit Marea Adunare Națională

(VIDEO) Imagini cu sosirea Familiei Regale la Alba Iulia

(VIDEO) Mii de oameni la Alba Iulia la un Marș al Unirii cu Basarabia

(VIDEO) Poveste impresionantă: 520 de kilometri pe jos până la Alba Iulia

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioana Radu 8500 Articole
Author

9 Comentarii

  1. Parerea mea:parada de la Alba Iulia nu se ridica la inaltimea celei de la Bucuresti.

    • LA MULTI ANI ROMANI! LA MULTI ANI ROMANIA!
      In toate colturile tarii si lumii toti suntem mandri ca suntem ROMANI asa cum ne-a lasat Dumnezeu. Sa fim uniti si veseli cum am fost la aceasta mare sarbatoare! Asta ne face o natie!

  2. Dupa ce am vazut parangheliile astea, am inteles ca, la 1 decembrie 1918, ardelenii au catadixit sa se uneasca cu muntenii, moldovenii si oltenii ( aia saraci, lenesi, nedezvoltati, asa cum zic ” lili „, ” ardeleanul ” si altii ca ei ), dupa ce, acestia din urma si-au lasat ciolanele pe campul de lupta. Ba, mai mult, s-au repezit in Regat sa ocupe functii babane ( procurori, securisti, parlamentari si chiar … academicieni ). Da` ne musca de partile moi si trebuie sa le si multumim.

    • Tatae,nu compara romanii indiferent ca erau moldoveni,ardeleni ,banateni,olteni,dobtogeni sau munteni, care erau la timpul acela cu cei din zilele noastre.Diferenta foarte mare intre cei de atunci si astia de astazi,aproape ca nici nu se pune problema de ai compara.Aia erau romani adevarati ,cinstiti,vrednici cu bunul simt si cu credinta in Dumnezeu,patrioti,erau in stare sa moara pt. pamantul lor ,astia de astazi sint exact asa cum ii vedem noi cu totii,sint in stare sa-si vinda totul ,numai sa aibe bani cit mai multi.

    • Ai dreptate! Dar nu pricep cum de s-au lasat prostiti de niste lichele, alogeni si dusmani ai Romaniei. Chiar toti?!

  3. CU DEOSEBITA BUCURIE SI MANDRIE MA UIT LA VIDEO DIN ALBA IULIA ,MAI ALES LA ION BOCSA CARE A FACUT ARMATA CU MINE LA RADNA -1973 SI
    AM AVUT ONOAREA SA CANTAM IMPREUNA CU PRILEJUL SARBATORIRII JURAMINTULUI MILITAR .EU AM DESCHIS CU -CE O AVEA LUMEA CU MINE- SI ION
    A INCHEIAT. DUPA 45 DE ANI DE ATUNCI ,UNITATEA MILITARA RADNA NU MAI EXISTA, EU SUNT DEPARTE DE TARA,FATA ESTE IN CANADA IAR BAIATUL ESTE ROMAN 100% IN BIHOR.PRINTRE ALTELE LA UNELE REMARCI -MAMA SI BUNICA ARDEAL-RUPEA, TATA ROMAN DIN BANAT,SOCRII SI SOTIA OLTENI DE LA LEU DOLJ ,BAIATUL BIHOR NORA SCOTIANA. NO COMMENTS MAI ALES FINUL ESTE MODOVEAN .DOMNILOR DATI DOVADA DE
    INTELEPCIUNE IN ACEASTA MARE SARBATOARE. SANATATE IOANE,MULTA SANATATE psimion@rogers.com

  4. Frumusețea și firescul serbărilor de la Alba Iulia la 100 de ani de la Marea Unire din 1 Decembrie 1918 a constat în faptul că serbările nu s-au subordonat momentuliui venirii președintelui Iohannis. În timp ce Dezbinatorul era așteptat de “notabilități”, care discrete nu se vedeau doar că era blocat de jandarmi frumoși și amabili, noul accesul pe Podul unirii și în Catedrela Incoronări, mii de oameni de toate vărstele printre care mulți tineri cu mulți copii, grupuri cu tăblițe ce marcau localitățile de unde au venit se mișcau prin cetate la locurile marcate de istorie. Și în timp la intrarea în perimetrul Catedralei a început cermonia cu Președintele Iohannis, în spatele Catedralei sute de oameni vizitau Sala Unirii. Iar în spatele Muzeului Unirii pe in platou era o scenâ mare și mii de oameni cântau împreună cu Furdui Iancu sau erau prinși în horă. Alții asteptau pe bulevard parada militară. Cu tot frigul de afară lumea venită din toate colțurile țârii, s-a vazut după tabilțe și numerele de mașini din parcajele, bine organizate la marginea orașului unde voluntari au împarțit stegulețe și hărți și de unde microbuse au asigurat transport gratuit dus întors, era bine dispusă, civilzată și nu înceta să se bucure să sărbatorească și să fluture steagurile tricolore. Cine nu a paricipat și putea veni poate regreta fiindcă fiecare a găsit modul dorit de a-și trăi sărbatorea și bucuria fie aplaudând, fie cântând sau dansand în horă, fie fotografiindu-se în fața monumentelor.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.