Liviu Antonesei: „Arestați ilegal și cu probe false“

„Iar am lăsat să treacă vreo săptămînă, poate zece zile de la ultimul episod. Pur și simplu m-am cam săturat să tot comentez tîmpeniile, ilegalitățile și furăciunile dezlănțuite sub paravanul pandemiei de clica politico-sanitară care se ocupă de noi cu o pasiune demnă de o cauză mai bună. Că le place să ne fie „stăpîni”, în loc de slujitori, sare în ochi. Le place atît de mult încît nu ezită să ia măsuri ilegale, pe care le susțin prin cifre false. În fapt, știm cîți morți CU Covid sînt, dar nu și cîți au murit DE LA Covid, după cum chiatr un medic recunoștea. Iar de cîteva zile tot aflăm că nu cunoaștem nici măcar numărul infectaților! În schimb, cifrele raportate sînt în creștere galopantă! Așa am ajuns „Brazilia Europei! și încet, încet, ni se închid toate porțile…

Arestați ilegal și cu probe false

Practic toate măsurile luate de șefii pandemiei, politici și medicali, de la 15 martie și pînă acum cîteva zile, au fost luate fără temei legal. Starea de urgență, prelungirea acesteia, starea de alertă, prelungirea acesteia, de asemenea, au fost sută la sută ilegale. De ce? Pentru simplul motiv că Ministerul Sănătății a omis pînă acum cîteva zile să emită ordinul prin care se declara existența unei epidemii în România. Ocupați cu mînăriile și abuzurile predecesorul lui Minte Oblică, apoi el însuși, au uitat un detaliu esențial, fără de care este imposibil să te apuci de lupta cu epidemia. Nu poți lupta, nu poți lua măsuri, care adesea au lezat dureros drepturile și libertățile cetățenilor, cînd este vorba despre ceva care nu există! Faptul că, întîrzind vreo două luni, OMS a declarat că există o panemie, nu ține loc de lege internă. Tot mai penibila instituție nu dă legi internaționale, face numai recomandări. Problema este însă și mai gravă cînd ne uităm la cele mai recente informații privind testările, mai ales erorile masive care survin în practica acestora. Prin urmare, acești ipochimeni, de la cel mai înalt, Ficusul, la cel mai mărunt, să spunem Harap Alb sau Rafila de obediență OMS, ne-au arestat și ne-au abuzat din toate pozițiile nu doar ilegal, ci și apelînd la probe falsificate!

Aflăm, de pildă, că din cele 26 de teste aplicate la un club de fotbal, 23 s-au dovedit fals pozitive, ceea ce a dus la suspendarea unui meci. Mai aflăm, de la omul miracol de la Timișoara, cel care  a „vindecat” zeci, poate sute de asimptomatici, ceea ce poate să însemne și oameni sănătoși, fals pozitivi, că pînă și rezultatele obținute de testarea a nouă nou-născuți au ieșit fals pozitive. Se știa încă de atunci că nu există transmisie de la mamă la făt, mai mult, mamele au ieșit negativ la testare. Asta se știa de mult, dar doctorul timișan revine la caz abia acum, cînd scandalul rezultatelor fals pozitive tinde să devină exploziv. Deși se străduie, nici el, nici Minte Oblică nu reușesc să fie convingători în explicații, deși cel din urmă ține să repete că vorbește „ca specialist”! Ca specialist în ce? Formația sa nu este nici de epidemiolog, nici de virusolog, nici de infecționist. Se pricepe la lucrurile astea cam cît am ajuns să mă pricep și eu, care m-am calificat la locul de muncă, acest loc de muncă, jurnalul! Neluțu este în fapt un chirurg generalist, ca atîția alții, la micul spital municipal din Huși. Or, orășelul, în afara unor vestigii medievale și loc de origine a familiei Zelea-Codreanu, este celebru nu prin școala sa medicală, ci prin vinurile sale, adesea excelente. Aș recomanda oricui un Muscat Hamburgdin  anii faști, nu și spitalul din Huși cu tot cu chirurgul său, în ultimele decenii, de fapt, mai mult manager.

Pe acest fond, merită citată o declarație a Vraciului de Sănătoși de la Timișoara. Nu știu cum i-a scăpat porumbelul, dar acesta e mare cît un vultur american. Interesant este că această declarație este păstrată numai de Adevărul și cîteva site-uri, presa de partid și de stat, care dă restul declarațiilor, aneantizînd-o. Încercînd, destul de silnic, ca și Neluțu, să formuleze o explicație plauzibilă pentru numărul mare de teste fals pozitive, la un moment dat Vraciul afirmă:Testele de coronavirus pot da o eroare de 70%. Poate că, uneori, n-au fost echilibrate echipamentele”.Nu pot să nu subliniez afirmația asta, care valorează mai mult decît greutatea sa în aur!

Ce înseamnă asta? Că este foarte posibil ca numărul de infectați cu care se bat în piept gestionarii pandemiei să fie mărit artificial cu 70%! E o eroare enormă. Pînă acum, știam că numărul de infectați e cu atît mai mare cu cît testezi mai mult, dar nu-mi imaginam că un număr atît de mare indică de fapt falsi nfectați! Eroarea ar fi fost enormă și dacă raporular fi invers, adică eroarea ar fi fost de doar 30%…

Dacă aceste falsuri ar fi pur statistice, nu ar fi mare problemă, nu știu ăștia să testeze, nici să socotească. Cum oricum nu par să știe nimic, mai treceam și asta în listă. Din păcate, aceste falsuri ne-au adus porecla de „Brazilia Europei”, tot ele au stat șistau la fundamental tuturor abuzurilor polițienești care se exercită asupra noastră. Lucovid tocmai planifică niște noi măsuri de restrîngere a relaxării începînd de la 1 august. Oricum, vacanțele românilor sînt deja compromise. Nu doar în țară. Cipru a închis insula pentru turiști iromâni, iar Grecia schimbă condițiile de acces de la o zila alta. Da, pe baza cifrelor false raportat ede autoritățile băștinașe, depășite de situație și incapabile să facă pasul înapoi atunci cînd greșelile sar déjà înochi. După 15 ani, idioșii pștia mi-au distrus vacanța cretană. Cu tot cu poeziile pe care le sccriu de obicei acolo !

Și dacă toate aceste consecințe abracadabrante nu sînt suficiente, există și altele cel puțin la fel de grave. Încrederea în autorități a început să scadă déjà sub zero, e cu semnul minus. Cum poți să crezi în cei care-ți propăvăduiesc purtarea măștii, în curînd și în aer liber, cînd îi vezi pe Ficus, pe Lucovid, pe Pînză de Corabie și pe Batistuță, la mare înghesuială, la chefuri fără nici o măsură de protecție. Ficusul pe la UE, Lucovid pe la govern și în alte locuri, Batistuță la nunți și alte paranghelii cu sute de persoane! Pînză de Corabie s-a deplasat cu elicopterul ministerului la o nuntă pe tărîmurile natale.

E adevărat că, deosebit de un predecesor, tot liberal, și-a luat precauția să completeze nunta cu instalarea unui prefect sau subprefect! Deștept omul! Aceste comportamnete duplicitare au zdruncinat încrederea oamenilor, care nu mai cred în măsurile luate de autorități, tind să nu respecte măsurile de autoprotecție și tare îmi este frică nu cumva să nu mai creadă nici în existența virusului… Că nici teoriile conspirației nu stau degeaba”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Author

23 de Comentarii

  1. Sa traiasca nea Liviu Revolutionaru !Mai luam una mica?Pai cine-i nascut in aprilie,hai sus,hai sus,hai sus

  2. Ehei, aprilie abia ce-a trecut! Nu, nu, eu nu sint revolutionar, n-am prins în timpul vieții vreo revoluție, mai degrabă niște „evenimente”…

  3. @Liviu Antonesei:imi cer toate scuzele de pe lume,daca D-voastra nu aveti „Diploma” de revolutionar si renta viagera aferenta,ca „revolutionarul” Ciolacu!Daca nu aveti,meritati tot respectul meu!

    PS Cred ca in privinta echipei de fotbal si a testarilor aiurea de la spitalul sf Maria, a fost o lucratura a mafiei din fotbal…In Romania fotbalul se joaca la pariuri,nu pe teren!

  4. Nu e nevoie de nici o scuză, am adus foar o precizare. Nu doar că nu am așa ceva, dar prin cap nu mi-a trecut să accept cînd „revoluționarii” locului făceau presiuni asupra mea să-mi fac dosar…
    Dacă ar fi numai falșii pozitivi din fotbal, dar Musta spune cu gurița lu că probavil circa 70% din rezultatele testelor dau „falși pozitivi”. Deci, sănătoși, Totuși, pe baza acestui diagnistic eronat, mulți sînt internați cu forța și, de bună seamă, se îmbolnăvesc acolo. Se știe deja că sptitalele sînt unele din cele mai mari focare… Și unii au noroc să se videce, dar alții mor, mor cu zile, ca să spun așa. Cine răspunde pentru moartea lor? Nimeni, desigur!

  5. este inutil de peste zece ani vedem ca se ”poate” orice. Am citit in presa de decimarea unei familii, copila de 21 de ani cu febra mare, avand deja mama in ATI, a fost lasata la miez de noapte sa se intoarca la vreo 100 km de Pitesti dupa ce fusese tinuta in frig 8 sau 12 ore…pt ca sa ”le iasa” numarul deceselor Covid, pt ca daca n-a fost Covid a fost o pneumonie obisnuita netratata cu antibiotice etc. sau o congestie pulmonara asociata frigului, ploii etc. Si uite asa lista deceselor s-a completat cu o mama si o fiica si daca frica nu l-ar fi determinat sa ceara ca statul sa nu-l lase sa moara ca pe fiica sa era si el deja pe drumul fara intoarcere din ignoranta unui DSP/sistem medical. Jud Arges si-a gasit un nou ideal: sa ajunga Suceava…”succesuri” PD-L/PNL se pare ca ”trage tare” sa starpeasca ”c…rosie” covizand judetul poate ultimii galbejiti de boala si izolare vor cere indurare votandu-i…

  6. Avand in vedere ca respectivul este unul de vede cai verzi pe pereti… Covidare placuta iti urez!

  7. Absolut terifinată întîmplarea. Am citit și pe net și spuneam și eu, ca țăranul lui Preda în fața girafei, că așa ceva nu există. Din păcate, există și exemplele sînt mult mai numeroase. Prin aprilie, aici, dar și pe la Brașov, niște emisari au oferit bani famillile să accepte includerea decedațilot, din varii cauze, pe lista „covizilor”… N-au limită în mîrșăvii, de parcă nu era destulă inccompetența delirantă.

  8. In tarile civilizate real, nici nu se pune problema testarii masive obligatoriu, sunt toti constienti de capcanele afaceriste! Trebuie sa fii prea naiv sa crezi in cifrele coro atata timp cat nu exista siguranta calitatii la masti si teste, in plus, testele se fac cu plata pe banda rulanta: afacere din start, si, cum credeti voi ca isi vor creste profitul aceste societati testatoare? Cum ramane cu aceste afaceri daca nu va mai fi virus? Sa fim seriosi, bolnavii tot mureau dupa cativa ani de inghitit tratament ineficient(este imposibil sa nu se fi facut o statistica privind rezistenta organismului celor care inghit tratamente ineficiente de pe listele impuse medicilor:5-10-15 ani dupa care mor.. de coro)! Imposibilul este mereu posibil, au trecut 30 ani de consum engros a pasilelor importate ineficiente pentru tratarea multor boli! Trebuia sa fie si pandemia deceselor dupa consumul pasilelor cu savul, ghici ce!, tocmai anul 2020?!

  9. Păi, afacerile cu măști, echipamente de protecție profi și testere sînt mană cerească nu doar pentru afaceriștii clienți, ci și pentru cei de la stat, care percep „cuvenintele comisioane”. Sînt deja cîteva zeci de anchete în curs, ă de Domnul să meargă pînă la capăt, să nu se oprească la plevușcă, referitore la mînării deja de sute de milioane de euro…

  10. In tara asta „binecuvantata” cu blesteme, oile sunt intotdeauna pazite de lupi. Iar unora dintre oi chiar le si place. Chestie de destin. Atat avem, atat putem, atat facem. Posibil ca in Romania, in afara de cativa mai normali la bibiloi, tara sa fie compusa din doar doua gasti, cea a masochistilor si cea a sadicilor. Alta explicatie nu cred ca exista!

  11. Rafila parca… ma rog, unul din ei a spus ca modelul decedatului CU corona(nu exista decedati DE corona !)este, in proportie de 80% barbatul de 68-69 ani cu afectiuni cardiace. Verificand in anuarul statistic al Romaniei pe anul 2018 am vazut ca sunt mai multi morti de afectiuni cardiace decat acum . Deci mint !

  12. Iar te-ai trezit antonesei din betie ? Liviule,ti-am zis ca nu tii la bautura.Stai nene linistit si nu mai scrie aberatii,poante de bodega,asa ca intre amicii de pahar.Ai imbatranit si te-ai prostit.Nu ca ai fi fost mai destept.Dar vine o vreme cand pici in penibil.E pacat de varts,de caracter nu zic,nu-l ai.

  13. Antonesi , n-ar trebui sa publici poze cu tigara in mina ! Este un exemplu prost pt tineri , si reclama la tigari eate ilegala !

  14. @) Conu Jorj
    N-am de gînd săămi schimb obiceiurile de dragul nu știu cărei corectitudini politice. De altfel, dacă nu le atrăgeați atenția, cei tineri și nevinovați credeau că e o șigată de cciocolată! Reclamă nu e, nu se vede vreo marcă… Și nu, nu îndemn pe nimeni să fumeze, fiecare e pe cont propriu

  15. Exprimat cu maiestrie! Am fost stundetul dvs la facultatea de Psihologie, ma bucur sa vad ca spiritul dvs a ramas la fel de tanar si constiinta vie. Respect si sanatate maestre!

  16. Mulțumesc frunos! Mă bucur că vă mai amintiți de cursuri cu simpatie. Aceleai urări și din partea mea. Între timp, pe blog am pus și episodul 62. Dacă îl va prelua ziarul, va fi țși aici. Făcusem o pauză cam mare, aici m-am încălzit ca să spun așa, cel de azi mă amuză mai mult! Mă rpg, rîsul ăla de neca…

  17. D-le draga, sanatate sa-ti dea Domnul, mai ales in aceste zile pe care le invoci, dar sa ai grija ca la o anumita virsta, ce mai putirinta?…Deci se pare ca avem un nou si proaspat Oracol gen Damaroaia, care este pe post de cirmaci al corabiei numita Romania, mult rivnita de multi, dar mai ales, ca vulpea cind nu ajunge la struguri, discreditata, nu-i asa d-le? Articolele d-voastra nu aduc nimic nou, la tabloul trist al tarii, de fapt persistent ca si microbul in toata lumea. In loc de bancuri sanatoase de ale noastre romanesti, te ocupi cu ascutirea luptei de clasa, si dai, si dai si lupta cu vesnica si minie proletara, sa distrugi ce??? Se vede ca esti alt aluat, si facind aici si pe ilegalistul, pentru ca Legea trebue totu-si respectata asa cum spuneau si romanii, am impresia, ca de fapt intr-o buna zi vei face un ghiseft, cu Jurnalul tau, asa cum si altii au facut-o, si pina la urma, ca sa iti spun cinstit in fata, prea vrei sa ne consideri in mod subtil, prostii tai. Mai ramine sa ne dai un termen, asa cum s-a mai procedat in istoria noastra recenta, si poti sa pleci de la cifra de 20 de ani, ca sa ne desteptam si noi
    O zi buna.
    Con
    P.S. La facultatile alea care se zice ca le ai, cred ca ai invatat si cum se manipuleaza lumea, de au ramas unii pe aici ca vitelul la poarta noua.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.