Liviu Antonesei: Ficusul în rolul Jupiter

Am dat intenționat un titlu mai de tabloid pentru că situația Ficusului e similară cu a altor vipuri și vipițe băștinașe care intră în vizorul tabloidelor, ba că le place una, ba că nu le place cealaltă. Pentru majoritatea românilor, pînă acum aproape patru luni, Ficusul național era o lighioană blîndă și tăcută, cu un comportament asemănător aceleia care poartă numele Leneșul. De unde și porecla aceasta, care sună mai degrabă îngăduitor decît jignitor. Pentru majoritatea românilor am spus, nu și pentru cei care au observat cum trebuie gestulețul acela, de la început de mandat, cu aruncarea paltonului pe jos, în curtea palatului prezidențial al Franței, pentru că un spp-ist chiar mai lent decît el nu a venit fuguța să i-l ia din mînă. Au mai fost astfel de gesturi și ridicări de ton, dar care nu ieșeau din norma președinților români, unii chiar mai viforoși decît el. Numai cei care au lucrat, de-a lungul vieții cu el, care la Forumul German, care la Primăria din Sibiu, care de cînd e președinte, se pot lăuda că îi cunosc cît de cît, nu complet nici ei, firea. Ei știu niște lucruri despre modestia minții (acum) prezidențiale, dar și despre aroganța fără limite care o însoțește. Aș spune vorba aceea populară, dar vreau să rămîn mai degrabă analitic decît să insult pe cineva oleacă mai puțin ajutorat,

Sigur, s-a văzut de la bun început că ceea ce-i place cu adevărat în exercitarea funcției prezidențiale, în afară desigur de vacanțele exotice și weekend-urile prelungite, este partea de spectacol a acesteia, vizitele oficiale cu cîntarea imnurilor și trecerea în revistă a gărzilor, părăzile militare și depunerile de coroane, nenumăratele ceremonii de acordare de ordine, medalii, decorații. În această zonă, era vizibil în rol. Sigur, putem pune asta și pe seama unei copilării mai puțin fericite, a cuiva care nu s-a putut juca îndeajuns cu soldățeii de plumb și pentru care defilările de 1 Mai, 23 August etc n-au fost niciodată destule. Dar caracterul, ca să spun așa, milităros și înclinat spre amantlîcuri cu zona serviciilor secrete s-a văzut și în domenii mai puțin lipsite de pericole – de la achizițiile militare enorme, plătite îndeobște în avans, la modul misterios în care a apărut într-o ședință CSAȚ pachetul de legi „Big Brother”, despre care nimeni nu știa de unde provin. Nu știa e un fel de-a spune, de unde puteau legile alea să vină? De la prietenii, vechii șefi și actualii subordonați ai împricinatului.

Dar abia pandemia asta, de-ai putea spune că a comandat-o el!, i-a dat ocazia să arate tot ce poate în materie de abuz polițienesc împotriva drepturilor și libertăților cetățenilor, comportament cazon, aroganța puterilor discreționare autoasumate. Trebuie să ținem minte figura plesnind de satisfacție cu care ne-a anunțat că intrăm în starea de urgență, reiterată cumva robotic la înnoirea acesteia și, apoi, la trecerea la starea de alertă, parcă maximă, că simplă nu era destul! E interesant scenariul care se aplică acum, cînd se apropie terminarea alertei, dar se pregătește prelungirea acesteia! Un scenariu pus în operă cu ajutorul celor cinci pioni pe care îi tot mișcă. Lucovid încearcă să pară băiat de treabă, merge pe la terase, face declarații liniștitoare, dar cînd e de pocnit, pocnește – și din călcîie și din ordonanță de nu se vede om cu om. Ar juca el securistul bun pînă la capăt, dar dacă e ordin, spune și el „să trăiți” și execută. De cînd a fost înlocuit la comandă de Lucovid, Pînză de Corabie mai mult tace. Ori l-a învățat careva, ori va fi aflat și el ce este acela ridicol. Ba estimp, a făcut și o faptă bună, dînd peste degete jandarmilor cărora le venise inițiativa legislativă, cu un proiect privind manifestațiile publice clonat pe mintea și gustul lor. La categoria experți, lăsăm deoparte o Rafilă OMS, care nu se abate din vorba stăpînilor săi transnaționali, ba uneori își schimbă opinia după ăia de la o oră la alta, și rămînem cu Minte Oblică și Harap Alb. În ultima vreme, cel dintîi pare să se fi retras din primul plan, poate e ocupat cu afacerile generate de pandemie, dar mai deschide uneori gura,  cumva în stilul „doi pași la stînga binișor și alții doi la dreapta lor”… Ba chiar mai rău – un pas înainte și doi înapoi, Greul rămîne totuși pe Harap Alb, care a devenit un fel de cioclu, de vestitor al știrilor proaste. De ieri, tot umblă pe la televiziuni, ba și pe la liderii politici, vînturînd scheme și grafice dovedind cu toatele pericolul care ne paște dacă nu se prelungește starea de alertă, după cum a dictat multpriceputul de la Cotroceni. Nu cred că vreuna dintre țările care s-au confruntat cu pandemia a ajuns la patru luni de stare specială, dar cum Ficusului îi vin mănușă puterile excepționale, noi ne vom bucura de asta!

De ce am folosit Jupiter și nu Zeus? Pentru simplul motiv că predecesorul Ficusului a pus monopol pe versiunea grecească a zeului suprem. Îi plăcea atît de mult încît atunci cînd a aflat că asta era porecla ce i se dădea pe ascuns, a dat un  fel de ordin de zi pe unitate să i se spună și pe față la fel!

Dar opoziția, brava opoziție?

Păi, eroica opoziție joacă și ea cu mult talent rolul caprei rîioase, dar cu coada de tot semeață. De cînd cu pandemia, se mai deranjează din poziția ei decorativă doar ca să bage moțiuni simple, care nu au nici un efect, pentru că nici nu pot avea.  Sau are inițiative legislative imposibil de pus în operă. Unele respinse de CCR, altele așteptîndu-și rîndul. Nu se poate spune că nu reușește să se facă a munci. Mai ales cînd amenință ce se va întîmpla, dar nu se întîmplă, dacă nu se aplică legea pensiilor și cea privind dublarea alocațiilor copiilor. După cum sună amenințările, pare sigur că o ordonanță de urgență nu se va arăta pînă la alegeri, la termen sau amînate nu contează. În chestiunea prelungirii stării de alertă e la fel de decisă. Nu va vota în Parlament hotărîrea de guvern, dar va da ea o lege după pofta și mintea ei. O lege care va păstra și purtatul măștii și păstrarea distanțării sociale, dar numai pentru două săptămîni, nu o lună! Bun, care ar fi diferența față de hotărîrea de guvern? Poate că au un instrument de măsură a pericolului mai bun decît al guvernului? Sau nu este vorba de fapt despre vreun pericol, ci numai de un mic război al orgoliilor rănite? Vom trăi și vom vedea, dacă nu cumva vom muri și vom vedea!“