Președintele executiv al PSD a declarat luni că nu au mai fost întâlniri cu PPDD, precizând în același timp că se încearcă realizarea de majorități în teritoriu, la consiliile locale și județene și că partidul său a luat de bun ce a spus Dan Diaconescu privitor la „alianța anti-PSD”.
„Nu ne-am mai întâlnit cu PPDD-ul. Noi am venit cu bună-credință la constituirea unei alianțe anti Băsescu, am luat de bun ce a spus Dan Diaconescu, dar principalul nostru obiectiv îl reprezintă alianțele în plan local. De ce? Pentru că, din păcate, colegii de la PNL care au făcut cu noi majorități, noi am acceptat atunci să avem o proporție paritară pe listele de consilieri locali și județeni, chiar dacă partidul nostru era de două ori mai mare decât PNL, acum ei vor să rupă majoritățile cu noi și să aducă în majorități pe cei de la PDL pe care electoratul i-a sancționat la votul din 2012 de la locale”, a declarat Liviu Dragnea, prezent în comuna dâmbovițeană Potlogi.
Potrivit liderului executiv al PSD, negocierile ar avea de suferit dacă reprezentanții PPDD nu se vor ține de promisiunile făcute, dând astfel exemplul Brașovului.
„Încercăm cu PP-DD-ul, acolo unde putem, să facem majorități. Dar, dacă se mai întâmplă situații ca cea de la Brașov, în care ei spun la centru că sunt anti Băsescu, în schimb la Brașov au făcut alianță pentru Primăria Brașov cu cei de la PNL și PDL, atunci asta nu ne va ajuta în negocieri. O să vedem zilele următoare cum decurg lucrurile”, a declarat Dragnea.