Liviu ţine în mână un microfon ciudat, cu un cub inserat sub globul negru din capăt. L-a făcut el, după ce a citit prin cărţi şi a simţit că poate să schimbe banalul obiect din mâinile tuturor artiştilor într-un adevărat computer. Apasă pe câteva butoane şi muzica din aparat amuţeşte, iar ochii lui privesc cu mândrie spre cei miraţi ai celui care a asistat la tot spectacolul acesta, scrie evz.ro.
Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci îi spune "ansamblu de microfoane cu memorie cu fir şi fără fir". Liviu îi spune doar "ideea fetiţei mele".
Fără studii de electronică
Dar puţini ştiu că omul acesta n-a făcut un curs de electronică în viaţa lui. Când a plecat din Dragodana, comuna familiei adoptive, a făcut un liceu industrial din Târgovişte. La 19 ani, a pus mâna pe un ceas şi, curios de mecanismul său la scara mică, l-a desfăcut.