Liviu şi Andrei îi vandalizeazã firma lui Nea Mãrin

Cea de-a cincea ediție a reality show-ului ”Poftiți la Nea Mărin” continuã luni şi marţi, de la 20:00, la Antena 1, iar rivalitatea dintre Nea Mãrin şi Liviu şi Andrei va atinge cote maxime. Puşi pe şotii şi sãtui sã îndure vântul şi frigul de pe terasa lor, Liviu şi Andrei decid sã se instaleze într-un alt loc deţinut de Nea Mãrin, pe care acesta şi-l pregãtea pentru deschidere.

„Este primul nostru bussines pe care l-am început şi l-am terminat destul de repede. N-avem cum sã stãm aici. Bate vântul foarte tare, trebuie sã ne mutãm înãuntru!”, a declarat Andrei, fãcând referire la terasa de pe care au încercat sã îi faca ei concurenţã lui Nea Mãrin. Cei doi au sunat administratorul localului, pe doamna Luminiţa şi au primit aprobarea sã se mute, însã n-au mai aşteptat ca aceasta sã-l anunţe şi pe Nea Mãrin. Ba mai mult, pentru cã acesta îşi pusese bannere la local, primul lucru pe care cei doi l-au fãcut a fost sã le vandalizeze, punându-şi la intrare propria reclamã – fotografii cu ei doi, în mãrime naturalã.

„Cum sã nu mã enervez când eu muncesc aici, m-am cãţãrat peste tot cu fetele astea, sã vopsesc, sã fac curat, ca atunci când va fi vremea bunã sã mã duc acolo. Ei au venit şi s-au instalat. Cum sã nu mã enervez?”, va tuna Nea Mãrin atunci când va afla de isprava rivalilor lor. „Dacã se pun aşa cu mine, în jumãtate de orã le arunc tot ce e acolo!”, va mai comenta el.

Ce decizie va lua Nea Mãrin şi dacã îşi va duce la bun sfârşit promisiunea, de a le arunca întreaga recuzitã, telespectatorii vor putea afla urmãrind cea mai nouã ediţie „Poftiţi la Nea Mãrin”, difuzatã luni şi marţi, de la 20:00, la Antena 1.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.