Achizitorul energetic de stat al R. Moldovei Energocom continuă achizițiile de curent din România prin contracte bilaterale cu Nuclearelectrica și Hidroelectrica la preț plafonat de 80 de euro/MWh, anunță Stiri.md.
Este de remarcat că Energocom nu merge pe bursă, ca să ia energie la preț de piață, ci merge pe varianta contractelor bilaterale cu giganți energetici de stat din România, în condițiile în care, chiar la noi, contractele bilaterale cu firme private românești sunt un subiect aproape închis. Cu alte cuvinte, firmele românești cu necesar energetic mare trebuie să meargă pe bursă pentru a-și asigura consumul, nu pot merge pe varianta contractelor bilaterale pe termen lung.
De la centrala nucleară de la Cernavodă urmează a fi procurați 110 MW bandă, cu 10 MW bandă mai mult față de ianuarie. A fost semnat și un contract cu compania românească Hidroelectrica, pentru o cantitate de 20 MW bandă. Ambele contracte presupun un preț plafonat prin ordonanță de urgență, la 400 de lei românești, echivalentul a circa 80 de euro MWh..
Ponderea electricității achiziționate de la Nuclearelectrica va constitui în februarie 18% din totalul de consum, în timp ce cantitatea livrată de Hidroelectrica este estimată la 3,3% din necesar.
Un alt contract a fost semnat cu compania D. Trading, ce are un grafic de livrare cu mai multă energie electrică ziua, când este consum mai mare, și cantități mai mici noaptea, când nu este cerere. În total, de la D. Trading vor fi cumpărați circa 70 mii MWh, ceea ce constituie 17% din necesar. Prețul pentru acest contract este mai mic decât prețul-plafon de achiziție inclus în actualul tarif, mai exact 145 euro per MWh.
Este corect pentru ca este un pret politic. Doar neromanii doresc ca Moldova sa ajunga fortat in mana Rusiei. Acum este o situatie de conjunctura pentru a se repara derapajul guvernului actual de la Chisinau care executa ordinul UE pentru a-i luxa permanent pe rusi. Dar in cateva luni acest guvern va fi inlocuit la alegeri iar noul guvern va detensiona relatia cu Rusia. In consecinta si cu Transnistria care livreaza de zeci de ani curentul necesar RM la pret foarte avantajos pentru gospodariile casnice. Energetic RM nu a depins niciodata de Romania.