Locomotiva unui tren Regio, care se deplasa între localitățile Gorneşti și Periş, din judeţul Mureş, şi în care se aflau circa 100 de pasageri a luat foc, duminică, în mers. Nicio persoană nu a fost rănită, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Purtătorul de cuvânt al CFR Călători, Alina Predescu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că incendiul la locomotivă a fost cauzat de o defecțiune tehnică.
„Personalul feroviar a acționat prompt, intervenind pentru decuplarea locomotivei de vagoanele în care se aflau aproximativ 100 de pasageri. Aceștia nu s-au aflat în pericol. Pasagerii își continuă călătoria în condiții de siguranță. Linia a fost degajată și trenul a fost tractat de o altă locomotivă”, a spus Alina Predescu.
Potrivit sursei citate, conform procedurilor aferente unor asemenea situații, a fost avizat serviciul 112, iar echipele de intervenții au venit la fața locului.
O comisie va cerceta cauzele care au condus la producerea acestui eveniment.
Infrastructura Romaniei e sub nivelul multor tari din Africa, asa arata Statisticile!
Romania, o tara pe care in 20 de ani politicienii au trimis-o la coada Europei Centrale si de Est…
Poate ne da vreo explicatie dl Tariceanu, suparat pe „statul paralel” din mintea lui bolnava…