Poliţiştii din judeţul Dolj au deschis o anchetă după ce locuinţa lui Mircea Dinescu din comuna Cetate a fost incendiată, prejudiciul fiind de 100.000 de euro, potrivit News.ro. Autorul faptei este căutat.
”La data de 17 aprilie, poliţiştii Secţiei nr. 9 Poliţie Rurală Cetate au primit de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat plângerea unui bărbat din comuna Cetate care sesizează faptul că, în noaptea de 1 spre 0 aprilie a.c., persoane necunoscute ar fi incendiat o casă din lemn situată pe un teren extravilan din comuna Cetate, cauzându-i un prejudiciu de 100.000 de euro”, au transmis, sâmbătă, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.
Mircea Dinescu, primele declarații după ce i-a fost incendiată locuința
Mircea Dinescu a făcut și pri,ele declarații după incident, Poetul spune că nu știe cine sunt vinovații, dar leagă episodul acesta de un altul, din trecut, în care i-a fost arsă via.
„E vorba despre o casă pe care o construisem în vie, o casă de lemn. Astăzi au început cercetările. Întâi mi-au dat foc la vie, acum câteva luni, și acum mi-au dat foc și la casă. Nu pot să spun concret, pentru că nu știu (n.r. cine sunt vinovații), dar eu cred ca aceasta e urmarea acelei afirmații a lui Ion Iliescu, când eram patron la Cațavencii”, a spus el pentru spynews.ro.
În ciuda pagubelor suferite, scriitorul spune că nu are de gând să renunțe la proiectele sale din zonă şi anunță că va renaște din foc precum pasărea Phoenix.
„Nu înțeleg de ce mă înjură că am ajuns moșier. Le-a rămas ăstora în cap că eu sunt moșier, deși nu am avut niciodată mai mult de 50 de hectare. Probabil cei de pe la România Mare… niște amărâți, că e și problema sărăciei, că furăciunea aceasta din România, nu e numai la nivel de politicieni, care e clar că au furat și au făcut praf țara aceasta în decurs de 30 de ani. (…) Eu cred că voi fi ca pasărea Phoenix și voi renaște din cenușă”, a mai spus Mircea Dinescu.
Credeți cǎ punând titluri mincinoase veți putea fi respectați?
Dinescu ne este șobolan! El e moșier! A furat de la IAS, nu de la CAP! E ceva mai soft! A scris „moartea citește ziarul’! Ce-am reținut de la el? Voia să avem și noi scaune pe trotuar sa se servească cafele de către ” moftangii” și să se facă politică, ca în vestul sălbatic!
O fi fost unul Ciucă de a pus focul, mai știi .
Dna Ciuca care a fost „înălțată în grad ” peste rand de la Plt. Maj. la col. si Bolo i-a ras 10% din pensia muncită”!
Au ajuns paduchielnitele Lovilutiei gorbacioviste sa se inflacareze!
Elefant umplut cu rinocer umplut cu vaca umpluta cu porc umplut cu oaie umpluta cu pește umplut cu găină umpluta cu vrabie umplu….până la bacterie, cu zdrănganeli de taraf, udate toate cu vin, în direct la TV, mai ceva ca Irinel, și asta în sudul sudului, în inima Olteniei Saudite, așa ceva nu trece nepedepsit.Nu degeaba bisnițarii italieni de-acoló pun garduri senzori, camere și patrule cu câini.
@ Deci, ,,moșia” ”păsărica Phoenix de est” s-a regenerat în ,,moșia” ”păsărica Phoenix de vest” ?
Ferestema Doamne de olteni că de prieteni mă feresc singur! De l-a inceput mi s-a aprins „filamentul” când am auzit că un „slobod” a mers să-i „îmbogățească” pe olteni! Focul mocnește de 36 de ani!
Probabil vreo ”vedetă” s-a supărat că a făcut indigestie din ce a gătit pseudobucătarul ăsta drept pentru care i-a răvășit measamplastu’ !
Urata-i saracia, un prost il uraste pe altul pentru ca el este mai prost !
Are acte legale pe construcție sau a fost ridicată la negru? O fi vreun „sclav” nemulțumit de zgârcitul Dinescu! Toți moșierii au ajuns bogați prin exploatarea omului de către om!
Este curios cum „plângerea” la Poliția din Cetate,a fost depusă pe 17.aprilie, dar incendiul a fost provocat în noaptea din 1 spre 2 aprilie !.
GRESIT,….este vorba de o „Cabanuta” din lemn, situata in extravilan, care era în plină construcție !.
Ca fiecare roman care are o curiozitate, mereu imi pun intrebarea, cum niste bugetari la stat, pe timpul lui Ceausescu ,sau unii chiar fara nici-un serviciu stabil ,imediat dupa 89 au devenit atat de bogati si cu afaceri .
Pune întrebarea asta, scrisă, pe ușa unui partid și o să te alegi cu cătuse pentru”distrugere de bunuri” și obligat să revopsesti ușa cu o firmă care o să-ți ia ce ți-a mai rămas după proces, din vânzarea casei, plus ceva credit la una din băncile colaboratoare cu băjeții dăstepți care cotizează.
@ Fiecare ”păsăroi” trăiește în arealul lui ?
@ Deci, și-a făcut moșia cu Mașa, acum a schimbat și ”șaua” cu altă ”Păsărică Pheonix”, deci ,,moșie” de ”Cotcodac Pheonix” , ”de curte” ?
Mister total, conacul avea asigurare pentru suma 100 000 euro, autorizatie de securitate la incendii, cauza incendiului, etc. Polutia deschide dosare si apoi le musamalizeaza cu coruptii justitiei. N-a gasit nici mansarda Manastirii Bistrita vinovatii.
@ Probabil că Mircea Dinescu și-a dorit să ajungă ”moș” și de aceea și-a făcut moșie ?
Daca avea electricitate posibil ceva greșit din proiect. Dacă au pus foc ar trebui să-i prindă la atâtea camere pe drum. Proiectele se avizează tot de cei care proiectează daca pun ștampile de verificatori sau verificatorii nu se mai uita deloc, dau cu stampila și încasează. Plus riscul celor care execută. Repede și prost. Ca și în explozia blocului Rahovei, nu se mai uita nimeni cine a proiectat avizat executat. Îmi pare rau pentru Mircea Dinescu că a pățit asta.
Are bani Dinescu, i-au fost pompate conturile după lovitura de stat, fă-te ca lucrezi Mircea, iar el chiar asta a făcut. Așa și-au tras vile de milioane de dolari si Caramitru care pâna în ’89 trăia de pe o zi pe alta. Emanații „revoluției”…
de 495 m2, deci nu hectar, dar este din ceea ce am adunat pana la 55 de ani, tu in schimb ai fost din imbogatitii dupa ’89 cu bani putini din asa zisele privatizari adica putin pe sub mana…iar daca imi amintesc ca unii bani au fost castigati si din poezii blasfemice…cu IIsus…bine ca nu te-a atins ”Cerul”…doar rautatea umana
Ura si invidia este marca calicului.
Sunt mai mulți bogați care urăsc calicii decât invers dar în zona cu pricina e adevărat ce spui.Era și un banc cu un cazan din Iad în care fierbeau olteni iar paznicul dormea pentru că de câte ori voia unul să iasă, îltrăgeau ceilalți”îndărăt”.
‘mosie’?Ce a ajuns tara asta, ca puii de kominternist,vuvuzelele Securitatii, sa ajunga mosieri..iar cere sa fie ajutat,cred ca focul a fost de la tigara lui
„Pasaroiul Phoenix” se declara bantuit de fantoma lui Iliescu, pe post de inger incendiator.